Exista o frustrare aproape generala in lumea literara romaneasca pricinuita de lipsa de ecou a literaturii nationale in strainatate. Caci, in pofida bilanturilor incurajatoare ale unor scriitori din prima linie cu privire la numarul traducerilor din scrierile lor, ei nu se bucura de noto­rietatea unor Gabriel Garcia Marquez, Milan Kundera, Ismail Kadare, Margaret Atwood si cu atat mai putin a >comercialilor” Dan Brown, Danielle Steel sau Paulo Coelho.

Mircea Eliade a fost unul dintre rarele exemple de autori romani celebri, alaturi de Panait Istrati si de prie­te­nii sai de ge­neratie Eugen Ionescu si Emil Cioran.

Nascut la Bucuresti in 1907, Mircea Eliade a studiat filosofia la Bucuresti si apoi, intre 1928 si 1931, in India, la Calcutta. A obtinut doctoratul cu o lu­crare despre yoga si apoi, in 1933 a publi­cat un mare numar de povestiri, romane, articole, eseuri de istoria religiei si filosofie, in paralel cu o activitate universitara la catedrele de filozofie si de istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti.

Atras, ca multi dintre intelectualii vremii din Romania si din Europa, de ideile dreptei politice, Eliade s-a apropiat de Garda de fier si, in timpul guvernului Antonescu, a fost numit atasat cultural al ambasadei de la Londra si apoi al legatiei romane de la Lisabona. S-a stabilit ime­diat dupa razboi la Paris, unde a predat istoria religiilor si unde s-a apropiat de marele istoric al religiilor Georges Dumezil, care i-a prefatat elogios Trata­tul de istorie a religiilor (1949). In cele din urma, a ajuns in Statele Unite, unde a devenit pana la sfarsitul vietii profesor titular si coordonator al Catedrei de istorie a religiilor la Universitatea din Chicago. A murit in 1986, regretat de intreaga comunitate stiintifica si de urmasul lui spiritual la catedra universitatii din Chicago, Ioan Petru Culianu.

Eliade a lasat in urma lui o opera imensa. El nu este doar cel mai mare istoric al religiilor pe care l-a produs cultura romana si unul dintre cei mai importanti ai intregului secol al XX-lea, ci si cel mai aplicat, mai consecvent si mai imaginativ scriitor de literatura fantastica din istoria literaturii romane.

Domnisoara Christina, La Tiganci, Secretul doctorului Honigberger dau numele unor culegeri de nuvele si sunt capodopere ale genului, sinteze de fantastic cult si motive folclorice magice.

Prin romanele Intoarcerea din rai si Huliganii, cititorul vremii noastre intra in contact cu febra, imaginarul, visele si noncoformismele tinerilor din perioada interbelica a secolului trecut. Mircea Eliade nu avea inca treizeci de ani cand a scris aceste carti. Romanul Maitreyi, cel mai cunoscut dintre romanele sale, care i-a adus o notorietate europeana, nareaza una dintre cele mai sensibile povesti de dragoste din literatura romana. In Romanul adolescentului miop este evocata adolescenta, cu o autenticitate si un realism net superioare romanelor de mult mai tarziu dedicate aceluiasi subiect de Mihai Drumes sau Grigore Bajenaru.

Dar daca partea autobiografica este, in aceste romane, travestita in fictiune, prin Jurnalul portughez Mircea Eliade vor­beste direct despre viata sa intre 1941 si 1944. Este un document exceptional pentru cunoasterea unui spirit de mare anvergura.

Tot autobiografice si extrem de interesante sunt convorbirile cu Claude Henri Rocquet din Încercarea labirintului.

Dar, fireste, partea cea mai insemnata a operei lui Eliade este cea legata de istoria religiilor. Sacrul si profanul (1965) este o contributie mereu actuala la stu­dierea fenomenului religios si ea l-a facut celebru in Germania si în Franta. Printr-o alta lucrare, tarzie, Ocultism, vrajitorie si mode (1976), Mircea Eliade a intarit re­putatia eruditiei sale exceptio­nal de intinse. În sfarsit, Dictionarul religiilor, elaborat in colaborare cu Ioan Petru Culianu si pu­blicat postum, constituie o lucrare de referinta pe cat de completa, pe atat de accesibila si de pasionanta.