O veche zicala romaneasca ne-a dat de fiecare data raspunsuri imprevizibile la întrebarea: Ce-i lipsea chelului? Nimic mai simplu. Tichie de margaritar sau o diversitate de lucruri inutile. Cum sunt chel de cativa ani, m-am gandit sa-mi pun o palarie, dar pe acoperis. Am dorit sa vad la televizor, în direct, prestatia noilor parlamentari uninominali. Sa apreciez cantitatea de sudoare a politicienilor romani, care au promis de fiecare data, între doua atipiri, un viitor grandios, care este mereu amanat. Nu se putea ca la finalul alegerilor recente sa nu avem si un mare suspans. Guvernul de criza a debutat cu o criza. Premierul desemnat, Theodor Stolojan, s-a razgandit din nou. A refuzat ce a dorit sau nu a acceptat ce a iesit. Gurile rele susotesc pe la colturile dezamagirilor ca a refuzat sa conduca un guvern format din doua doctrine opuse. In pat sau sub pat cu dusmanul, asa cum bine spunea cineva, se cauta sa se conceapa un chipes produs intern brut în maternitatea recesiunii. Nasi de botez vor fi, probabil, directorii bugetari, la care s-au descoperit salarii apocaliptice, intr-o tara în care punga perfuziilor majoritatii pensionarilor este tot mai goala. In fata esecurilor tuturor guvernarilor ce s-au înfruptat din vistieria agonisita cu mari sacrificii pana în 1989, se aude din ce în ce mai profund refrenul: Ceausescu, sa ne ierti/Ca-n decembrie am fost beti.
Traiasca FSN-ul care s-a unificat. Pacat. Trebuia sa ramana asa de la început. Ce rost au mai avut atatea metamorfoze, care au naucit alegatorii, unii vulnerabili, altii onesti si multi naivi. Traiasca restauratia! Intr-o discutie discreta, langa un pervaz, suparat ca nu a capatat nici o functie mai acatarii, Miron Mitrea nu a observat reportofonul amplasat de cineva chiar sub mustata-i proverbiala. A fost înregistrat pe cand se confesa fata de un coleg, ca beregata lui Mircea Geoana se afla în coltii sai, evident, la mod figurativ. Intrebat de catre ziaristi daca recunoaste grava afirmatie, alesul natiunii a confirmat în parte. A motivat ca a scapat acea formulare la suparare, deci nu e valabila în totalitate.
Intr-un alt reportaj, am aflat despre starea jalnica a fostilor curajosi ai galeriilor de la Petrila. Ortaci lasati pe drumuri, cu minele ba închise, ba la capacitate redusa, care nu au din ce plati caldura, preferand sa stea în frig si sa faca dus în lighean. Distinsul reporter a uitat sa-i întrebe pe interlocutori de ce nu se încoloneaza din nou, spre Capitala, sa-i ciomageasca pe vinovatii nivelului de trai prezent, aflat sub limita de subzistenta. Doar stiu traseul cu ochii închisi. Probabil ca nu-i mai cheama cine a mai facut-o, nu-i mai asteapta cei care le-au aratat adresele precise unde trebuie sa bata si pe cine, într-un cadru dezolant al prapadului stiut.
Momentul de varf al sfarsitului de an 2008 s-a consumat în Piata Revolutiei, la comemorarea a ce s-a întamplat în urma cu 19 ani. Tatal a doi copii morti în acele zile neelucidate s-a apropiat de Ion Iliescu sa-i ceara socoteala pentru acel carnagiu cumplit. Cum era si firesc, a fost imobilizat de oamenii de ordine si amendat cu o suma ce depasea 50 de euro. Dupa festivitate, Ion Iliescu l-a infierat pe cel retinut, precizand în fata ziaristilor ca astfel de dezaxati nu trebuie lasati sa participe la acele comemorari.
Cifrele ce reflecta norma si noima se desprind din diferenta deceselor din acel sfarsit de decembrie însangerat. 162 de morti i se atribuie lui Ceausescu pana în ziua de 22, perioada pentru care se insista în procese. Dupa acea data, cei care l-au arestat si executat pe fostul dictator poarta pe constiinta cele 942 de decese, cu autori necunoscuti, fara sa mai enumar proportia ranitilor.
Cu ocazia formarii noului guvern, asteptam o justitie independenta, care sa faca justitie cu adevarat, fara sa i se interzica intrarea în intersectia probatoriului, din cauza culorii semaforului politic. S-au înmultit avertizarile si sanctiunile europene pentru tropaitul pe loc. Sa nu fim pusi mai tarziu în situatia de a afla tardiv despre fapte reprobabile, dupa ce autorii au murit linistiti în paturile lor, înmormantati în acorduri de fanfara, cu garda militara. Totul este posibil într-o tranzitie imposibila, în care multa lume pierde cu dreptatea în mana.
In conditiile actuale, cand foametea provocata de magnatii lumii se prefigureaza la orizont, nu se mai doreste moartea caprei vecinului. Acum se omoara vecinul pentru a-i fi luata capra.
