Copilarii paralele

Cand am plecat din Romania, fratele meu avea vreo noua – zece anisori. Acum are douazeci de ani si, datorita faptului ca ne-am vazut mai mult pe camera web de-a lungul anilor, iar pre­zenta mea in viata lui a fost mai mult sub forma scrisorilor si a pachetelor cu masinute teleghidate, role si imbracaminte “cool” cu inscriptii in engleza, revederea din vara trecuta a fost usor stangace. In primul rand, nu l-am recunoscut in aeroport. Crescuse uimitor de cand il vazusem ultima oara, se maturizase mult.

Vreo luna de zile, cat am stat in Romania, am avut timp sa depanam povesti, sa scormonim prin “amintirile mele din copilarie” (pastrate de mama cu sfintenie), sa aflu mai multe despre “secretele” copilariei si adolescentei lui. Mai intai, fratele meu s-a distrat copios pe marginea ambalajele unor dulciuri pe care le-am gasit intr-un “clasor” mai vechi: Bonibon, Jelibon, guma Turbo, un pliculet de oranjada praf, o punga goala de pufarine, o poleiala Topi Top. Apoi a ras de colectia mea de reviste “Cinema” si “Cutezatorii”. Mi-a aratat si el cam ce reviste citesc copiii si adolescentii de azi si m-a uimit faptul ca subiecte ca “sex”, “contraceptie”, “arta seductiei” erau foarte detaliat expuse in revistele dedicate unor varste cam fragede. “LOL”, a raspuns fratele meu uimirii mele (asa se rade, mai nou, in epoca iPod-urilor).

Apoi mi-au fost etalate jocurile copilariei lui: fotbal pe computer (nu in spatele scolii, ca noi), jocuri Play­Station cu impuscaturi “in retea” (nu “ratele si vanatorii”, “tara, tara, vrem ostasi”, “lapte gros si monopol”, “flori, fete, filme sau baieti”, ca noi), plimbari cu rolele in parc, in ritmuri ascultate la iPod (si nici urma de alergari pana la lasarea serii, leapsa sau sotron).

L-am intrebat despre autoarele numeroaselor sms-uri primite de el pe celular (si atunci i-am reamintit ca celularul nu se inventase pe “vremea mea”; nu si-a putut imagina) si mi-a povestit ca pe “prietenele” lui le-a cunoscut pe “mess” (Yahoo Messenger) si nu le-a “cerut prietenia”, cum se obisnuia in vremea mea ceausista.

“Cum decurge o poveste de dragoste in Romania acestor ani?” l-am intrebat eu, melancolica, rasfoind scrisorile mele parfumate, scrise cu vreo patru culori diferite si amintindu-mi de cofetariile in care savuram cate o prajitura la doua lingurite. Dupa alte cateva “LOL”-uri, a venit si raspunsul lui: “Pai ne imprietenim pe mess, apoi ne dam intalnire la mall, mergem la film, desi acasa ne asteapta si alte ferestre deschise pe “mess”. Daca fata este frumoasa, ii mai trimit cate un e-mail din cand in cand, ne mai intalnim. Dar n-o sa ma leg la cap cu o prietena stabila, de pe-acum!”.

Mama a clatinat din cap, zambind, la discutiile noastre si ne-a lasat gogosile aburinde pe masa. Eu, evident, le-am devorat imediat, el, in schimb, a strambat putin din nas, si-a desfacut un baton Mars si mi-a spus ca pleaca la film cu prietenii, apoi vor merge intr-un club de dans. In timp ce el se incalta, am mai apucat sa-i spun despre dia­filmele pe care le-am vazut si povestile la “placa” pe care le-am ascultat, de “Ciresarii” si “Amintirile lui Creanga”, de culesul florilor de tei si desenele animate cu Sandy Bell sau testoasele Ninja. Iar el radea, caci nu imi intelegea nici melancolia si nici cum am putut trai “asa de inapoiat”. Dupa plecarea lui, nostalgica, m-am afundat inapoi in amintirile copilariei mele si nu l-am mai auzit cand i-a spus mamei ca i s-a descusut putin o cusatura de la pantofii sport si a doua zi isi va cumpara o pereche noua. Mai bine. I-as fi povestit, poate, despre cat de “des” imi cumpara mie mama pantofi si cat de mare grija trebuia sa am de ei anul acela…

Si totusi, in aeroport, la plecare, am inteles ca nu era vina nimanui ca eu am crescut la rand la paine si lapte, iar fratele meu a crescut in fata computerului. Viata merge intotdeauna inainte si vremurile cam tot in aceeasi directie.

Ultimele articole

Articole similare