Daca n-ar fi avut loc Revolutia din Decembrie 1989, la vremea aceasta, in Romania, s-ar fi desfasurat inca manifestarile prilejuite de ziua de nastere a “Tovarasului”. Spectacolele omagiale incepeau inca dinainte de 26 ianuarie si continuau mult dupa aceea. Cei care au prins perioada respectiva isi amintesc, desigur, de fastul incredibil, de fondurile si de energia investite in aceste spectacole marete, lipsite de bun-simt, care erau pregatite, zice-se, tot anul. Ne-am gandit, deci, sa aflam ce amintiri pastreaza romanii din Canada despre perioada comunista.
“De epoca de aur nu-mi face placere sa-mi amintesc. Pe atunci eram insa doar o adolescenta, asa ca sunt mai traumatizata de epoca Iliescu, care mi-a distrus visele si optimismul si care m-a facut sa emigrez. In perioada minunatului conducator am fost pioniera si utecista; imi aduc aminte de sedintele fara noima si pierderea de vreme pe care o constituiau. Imi mai amintesc de bucuria cu care mancam o banana sau o ciocolata, de grija mamei, care numara ouale din frigider si dramuia uleiul. Era si vesel, cand se intrerupea lumina si tipam de bucurie ca scapam de lectii. Sau cand mergeam la munca patriotica – prilej fain sa ne intalnim cu totii si sa ne facem ca muncim. Ce tin minte – sugestiv pentru aceasta perioada – este cand o tovarasa profesoara ne-a pus sa decupam citate din Congresul Partidului, iar eu nu aveam foarfeca la mine. Drept pedeapsa, m-a pus sa strang toate frunzele din curtea scolii. De prisos sa va spun ca era toamna…”
(Alina, Montréal)
“Pe Ceasca nu-l detestam cand eram mica. In anii ‘70, in Romania era, zic eu, destul de bine. Tin minte cofetarii cu prajituri, gume cu artisti, servetele colorate, bautura Bem-bem, tabere si, mai ales, mandria cu care numaram tresele de pionier in fata amicilor de joaca. De la alimentara luam parizer si mirosea frumos acolo, a cafea proaspat rasnita. Dupa ‘77, totul s-a distrus. Si atunci l-am urat. Cozile nesfarsite, lipsa mancarii, fuga dupa porcul de la tara, pilele de la alimentara, samponul de urzica pe care-l foloseam si care ramanea in par, fiindca se oprea apa calda cand ti-era lumea mai draga. Ce ma dezgusta cel mai tare era umilinta la care ne supuneau vanzatorii. Coada imensa, cand se aducea zahar. Cand venea camionul, oboseala celor patru ore de stat in picioare nici n-o mai simteam. Eram bucurosi ca n-am stat de pomana. De multe ori, stateai pur si simplu, poate se baga ceva. La un moment dat, din fata ni se spunea ca tovarasa Liliana mananca. Era sefa de magazin. O asteptam. Vizualizam ce si cat manca. Respectuosi, cei din fata o incurajau sa nu se grabeasca, fiindca munceste mult. Noi, cei din spate, eram nervosi, nemancati si obositi. Nu conta. Tovarasa Liliana sa fie bine, ca ea ne impartea bucatelele. Aceeasi tovarasa de la Alimentara avea o placere diabolica sa se stearga de grasime pe buletinele noastre de identitate, cand ne dadea ratia. Ne privea in ochi si tinea salamul agatat cu o sfoara de degetul ei mic. Dupa Revolutie, a cumparat Alimentara.”
(Florina, Rive-Sud)
“Imi aduc aminte de toate tertipurile, spagile, umilintele parintilor mei pentru a ne face rost de mancare. Ma indignez, dar ma si amuz, cand imi aduc aminte cum ma duceam cu prosoape si sutiene la vanzatoare, pentru a procura nechezol si salam. Imi amintesc cum se stingea lumina. Unii injurau, altii se bucurau ca au prilej sa iasa la o bauta sau la o barfa, in fata scarii. Imi aduc aminte de terasele pline, unde beai o bericica, dar si de restaurantele fara perdele, deschise pana la 10 seara, de discotecile studentesti, unde gaseai tigari straine si de ceaiurile dansante din fiecare sambata. Aveam prieteni buni, familiile erau unite, nu aveam ce imparti, nu aveam pe ce ne certa, eram toti in aceeasi oala. Poate tocmai suferinta comuna ne facea sa fim mai uniti, desi se voia sa fim uniformizati: sa gandim la fel, sa ne imbracam la fel, sa mancam la fel. Poate de aceea noi, generatia de sacrificiu, suntem mai deosebiti: stim sa gasim bucurie chiar si in suferinta.”
( Ilona, Laval)
“La inceput de an scolar era o adevarata vanatoare, sa avem copii de vanzatori si de medici in clasa. Imi aduc aminte ca dadeam meditatii la romana pe cremvursti polonezi si pe branza de vaca. Viata, in comunism, se reducea la o permanenta vanatoare de mancare. Erai fraier sau descurcaret, in functie de ce relatii aveai la alimentara sau la aprozar. Nu aveai cum te lauda cu concediile, ca le faceam toti prin sindicat. Imi aduc aminte de megaspectacolele care se faceau de 23 august. Plecam cu copiii dimineata si ne intorceam seara, obositi si flamanzi. In schimb, aveam buzunarele pline de ciocolata chinezeasca, pe care abia asteptam s-o dau copiilor mei. Fiecare dintre insotitori aveam cate o lamaie in buzunar, ca sa le dam copiilor in caz ca li se facea rau. Uneori faceau insolatie si le puneam cate o batista umeda pe cap. Am inteles ca, in timpul spectacolelor, dragul nostru conducator atipea.”
(Nicolae, Montréal)
“De multe imi amintesc, dar cel mai nostim era la sedinte, cand ne puneau sa infieram capitalismul. O data, un coleg a spus ca diferenta intre capitalism si comunism este ca intre o tuica si un whisky. Am inlemnit cu totii. Secretarul de partid, mare bautor, a stat cateva minute pe ganduri, dupa care l-a intrebat: Dar de unde stii tu, mai, cum este gustul unui whisky? Impricinatul a raspuns: Il vad pe JR (din Dallas) cum bea intruna whisky si nu este beat. Pai daca ar bea tuica de-a noastra, nu s-ar mai tine in cizme. Satisfacut de raspuns, secretarul a ras, si noi cu el. Peste cateva saptamani, glumetul a fost avansat. Am aflat mai tarziu ca dat spaga secretarului o sticla de… whisky. Categoric, din viata mea in perioada comunista fac parte fratii Arghirov si Vera Marinova, adica postul de televiziune bulgaresc. Nu stiu nici acum cum am putut ajunge sa ne prostituam, un popor intreg, in fata unor nemernici oportunisti si inculti. Nu e vina lui Ceausescu si nici a anturajului sau. Ei erau conducatorii, cei care castigau de pe urma lasitatii noastre. Vina ne apartine noua, care am suportat si am permis dictatura prostiei.”
(Rares, Montréal)
“La data revolutiei, abia implinisem 9 ani, asa ca amintirile mele legate de perioada comunista nu sunt nici multe, nici prea exacte. Cu toate astea imi aduc aminte de cozile la lapte, cozi la care oamenii se asezau de la 5 dimineata, sau de desele caderi de curent. Imi amintesc insa si de faptul ca mergeam in vacanta la mare si la munte, lucru pe care in noua perioada comunista postrevolutionara, din motive financiare, nu l-am mai putut repeta.”
(Alex, Montréal)
“Epoca Ceausescu face parte din viata noastra. A avut o parte buna (scoli gratuite, locuinta, serviciu garantat pe viata), dar si o imensa parte rea. Nu vreau sa vorbesc de marile lipsuri. Le stim cu totii. E vorba de lasitate, de resemnarea fara margini si de cumplitul sistem de pile si relatii pe care le-a dezvoltat la poporul roman. Este o mostenire foarte grea si nu stiu cand vom reusi sa devenim mai buni si mai cinstiti.”
(Ana, Montréal)
