Drept continuare a episodului trecut, randurile de fata vor detalia dramele prin care au trecut patru clerici de o conduita exemplara, care, in perioada 1959-1963, au devenit victime ale lagarului de exterminare de la Salcia, amplasat in Insula Mare a Brailei.
Una dintre aceste victime a fost Cornel Tomescu, nascut la 7 august 1912, la Bacaia, in judetul Hunedoara. Dupa absolvirea gimnaziului, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Sibiu, apoi Facultatea de Teologie din Cernauti. In anul 1938 a fost hirotonit preot la parohia Balsa. Cinci ani mai tarziu a fost mobilizat, plecand pe frontul de Est, in calitate de confesor militar, cu grad de capitan, la Serviciul de Ambulanta al Diviziei Vanatori de Munte.
Prelatul a fost reazem moral pentru ofiterii si soldatii raniti, aducandu-le mangaiere si speranta. A fost decorat cu Ordinul Regina Maria si Ordinul Meritul Sanitar. Pe frontul de Vest a primit Ordinul Victoria. Dupa razboi, s-a intors in localitatea Balsa, unde il asteptau sotia impreuna cu cei doi copii. Si-a reluat activitatea duhovniceasca, sub presiunea ateista a noii oranduiri comuniste. La ore tarzii din noapte asculta postul de radio Vocea Americii, care asigura ca, in curand, armatele occidentului vor veni in Romania, ca sa-i goneasca pe rusi. In cadrul predicilor, ii incuraja pe enoriasi sa aiba rabdare, deoarece regimul totalitar si oprimator comunist este trecator. De fiecare data, a condamnat politica falimentara de socializare a agriculturii. Vazuse la fata locului cum, in URSS, colhozurile si sovhozurile provocasera o foamete cumplita si decese in serie. Aceleasi modele erau impuse cu forta si in Romania, de catre comunisti.
La 22 august 1958 a fost arestat, ca dusman periculos pentru noua oranduire sociala. In cursul lungilor anchete, de o violenta iesita din comun, a refuzat sa deconspire alte nume, a cautat sa-i salveze de la suferinta pe cei care urmau sa intre in cunoscutele abatoare umane. A mai fost acuzat ca a ascultat posturi de radio imperialiste si ca a difuzat stiri dusmanoase la adresa URSS si RPR. In interogatorii, anchetatorii foloseau, de fiecare data, celebra fraza concentrica: “Esti legionar pentru ca esti teolog si, fiind teolog, esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna ca esti legionar.”
La 27 decembrie 1958, Tribunalul Militar Timisoara, prin Sentinta numarul 96, il condamna pe preotul Cornel Tomescu la sapte ani de inchisoare corectionala si confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prin agitatie.
In stagiul petrecut la inchisoarea Aiud, a cunoscut pe propria piele metodele de exterminare ale temnicerilor zelosi. Pentru prima oara cunostea semeni cu comportament salbatic, care calcau in picioare morala crestina. Transferat apoi in lagarul de exterminare de la Salcia, a inceput sa care pamant cu roaba, pentru ridicarea imensului dig de protectie. Conditiile de munca, cu hrana putina si teroare excesiva, in scopul realizarii celor trei metri cubi pe zi, au dus la imbolnavirea sa, precum si a altora. Lovit de neoplasm hepatic, vigoarea s-a diminuat, norma nu mai putea fi indeplinita. A fost batut crunt, i s-a taiat firava portie de hrana si a fost pedepsit de fiecare data cu multe zile de regim sever. Eforturile din iarna precedenta – cand a stat ore in sir transpirat in vantul rece, expus gerului, umezelii si zapezii – au dus la decesul sau, la 19 mai 1961. A fost aruncat intr-o groapa comuna, care permanent avea o portiune deschisa, asteptand, cu gura lacoma, alti nefericiti care mureau zilnic.
O alta fata bisericeasca, care s-a alaturat sfintilor din ceruri a fost Dumitru Iliescu. Viitoarea victima a sistemului comunist s-a nascut la 28 octombrie 1903, in comuna Nemoiu, din judetul Valcea. Dupa absolvirea gimnaziului din Dragasani, in anul 1922, s-a inscris la Seminarul Teologic din Ramnicu-Valcea. In urma casatoriei cu Iosefina Braileanu, a fost hirotonit preot la periferia orasului Oltenita, unde va ajunge paroh la 1 ianuarie 1929. A contribiut la ridicarea din temelie a multor edificii, precum biserica, un camin cultural si biblioteca din cartier. A introdus curentul electric in zona. Dupa o calatorie documentara la Ierusalim, si-a continuat pregatirea la Facultatea de Teologie din Chisinau si la Seminarul Pedagogic din Iasi. Cu aceste diplome in buzunar, a fost numit profesor si director la Seminarul Curtea de Arges, la Seminarul de la Cernica si la Seminarul Central din Bucuresti. Ca activitate pastorala, a slujit la diferite bise-rici din Bucuresti, ajutat de preotul Ilie Imbrescu, care va fi prezentat in alt episod. A publicat in mai multe reviste din Bucuresti, Pitesti, Barlad si a scris cateva volume cu caracter monografic.
Dupa venirea comunistilor la putere, preotul Dumitru Iliescu a intrat in vizorul organelor represive. Prima vina care i s-a gasit a fost aceea ca stampila sa avea tus verde sau ca scria cu cerneala verde, deci si el era in intregime verde. Desi nu era legionar, a fost inclus in grupul care trebuia tinut sub observatie, ca element periculos acelui regim. In ianuarie 1948, profesorul Gheorghe Popescu, care detinea functia de director in Ministerul Cultelor, ii propune preotului Iliescu sa intre in Miscarea de Rezistenta anticomunista Vlad Tepes II. Avea ca sarcina sa confectioneze manifeste cu continut patriotic, de lupta contra comunismului, mesaje care vor fi difuzate de doi tineri. La 8 mai 1948, unul dintre acestia, studentul medicinist Iulian Pasaliu, a fost surprins asupra faptului, operandu-se in acea zi 24 de arestari, grup din care facea parte si parintele Iliescu.
Dupa multe zile si nopti de anchete epuizante, Tribunalul Militar Bucuresti, prin Sentinta numarul 1252, din 6 august 1948, l-a condamnat pe Dumitru Iliescu la 20 de ani munca silnica, pentru uneltire contra ordinei sociale. A fost transferat prin mai multe inchisori si lagare de exterminare, precum Vacaresti, Jilava, Baia Sprie, Aiud, Gherla si Salcia. In urma batailor primite, a infometarii si frigului anchilozant, s-a imbolnavit de TBC pulmonar. Munca istovitoare, depusa la uriasul dig, i-a scurtat viata. A murit in chinuri mari, la 17 martie 1963, fiind aruncat intr-o groapa comuna, fara preot, lumanare si cruce. Peste un an s-a decretat amnistie generala. Prea tarziu pentru el si pentru multi altii. Cincisprezece ani mai tarziu osemintele au fost mutate, prin grija familiei, la Manastirea Stavropoleos, din Bucuresti.
Tot in lagarul de la Salcia si-a gasit sfarsitul Ioan Raducanu. Viitorul slujitor al Bisericii s-a nascut la 21 ianuarie 1907, in localitatea Goronesti, din judetul Valcea. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Ramnicu Valcea, a fost hirotonit preot in comuna Fauresti, localitatea natala a sotiei. Ca orice bun gospodar, a renovat biserica, a infiintat o biblioteca cu peste 1000 de volume, a organizat constructia unui camin cultural si, in anul 1938, a facut functionala o cantina pentru 25 de elevi saraci. Dupa instaurarea comunismului a intrat in vizorul Securitatii, la fel ca toti clericii. Nu peste mult timp, a fost acuzat ca se opune socializarii agriculturii si raspandeste zvonuri despre un viitor razboi, in care armatele occidentului vor veni sa-i alunge pe rusi si pe comunistii romani.
In noaptea de 6/7 iulie 1959 a fost arestat de Securitate. Dupa un stagiu petrecut la Penitenciarul Craiova, in cadrul prelungitelor anchete, fara sa i se gaseasca o vina majora, a fost expediat, fara proces, in lagarul de la Periprava, pentru o perioada de 48 de luni, conform ordinului MAI, numarul 10052. Din Delta, a fost transferat in lagarul de la Ostrov, apoi la Salcia. Regimul de munca istovitoare pentru ridicarea giganticului dig a grabit decesul sau, survenit la ora 5 dimineata, in ziua de 27 noiembrie 1959, la cinci luni de la arestare. Pe certificatul de deces numarul 47, la cauza mortii figura “insuficienta cardio-renala“, distrofie gradul III. A fost aruncat intr-o groapa comuna, fara preot, lumanare si cruce.
In acel perimetru de trista amintire, a plecat intr-o alta lume mai buna, ieromo-nahul Emilian Gatu. Viitorul martir al unui sistem criminal si nelegitim s-a nascut in anul 1920, in Bucovina de Nord. A intrat, la varsta de 12 ani, in manastirile din Moldova si Ardeal. La 15 mai 1946 a ajuns la manastirea Polovragi, din nordul Olteniei, unde va cunoaste mai multe promovari in ierarhia manastirii, ajungand preot. A primit numele de Nicolae. Pe tot parcursul vietii nu a consumat niciodata carne. In 1957, a cerut aprobare sa-si vada familia din Moldova, de care se izolase in urma cu multi ani. La intoarcerea din micul sejur, a gasit un tablou dezolant ce il facea sa nu-si creada ochilor. Securitatea de la Craiova, Targu-Jiu si Novaci ii batea zi si noapte pe staretul Veniamin Nicolae si pe ajutorul sau, Titu Modovan, pentru a spune de ce l-au gazduit pe colonelul Iulian Popovici. Ofiterul, fost comandant de jandarmi in Transnistria, pe timpul razboiului, a fost acuzat de asasinarea multor evrei. Condamnat la moarte in contumacie, se sustragea arestarii, ascunzandu-se in paduri, munti si manastiri. Anchetele dure cautau sa clarifice unde a ascuns fugarul armamentul si aurul.
Desi sfatuit de sateni sa nu se duca la manastire, unde era o situatie apocaliptica, preotul Emilian Gatu s-a prezentat, cu mult curaj, in fata ofiterilor anchetatori. Nu avea nimic de ascuns. Imediat a intrat si el in infernul torturilor. Mai intai, a ajuns pe mainile colonelului Toma Popescu, apoi a cunoscut cruzimea metodelor folosite de ofiterii Sechei si Botea, care il bateau pana ce lesina. Incercau sa afle cine sunt ceilalti conspiratori. Intr-o pauza de tortura, parintele Gatu l-a rugat pe soldatul care il pazea in chilie, sa-l lase sa ingenuncheze, sa se roage, chiar daca avea catusele la maini. Venind prin surprindere, locotenentul Sechei a vazut scena, drept pentru care soldatul a primit 15 zile de arest sever.
Intr-o zi, cu vestmintele pline de sange, cu degetele stivite la balamaua usii, parintele s-a rugat sa-i fie iertate pacatele locotenentului Sechei, care intrase in Altar si desfacuse toate sertarele cu o ranga, spurcand biserica. Mai tarziu, ea va fi din nou sfintita de Mitropolitul Olteniei, Firmilian. La finalul anchetei, Tribunalul Militar Craiova a judecat un grup de 33 de persoane, din care faceau parte stareta Tatiana Radulet, de la manastirea Tismana, staretul Veniamin Nicolae, de la Polovragi, colonelul Iulian Popovici si altii, considerati complici. Procesul avea menirea sa justifice decretul de alungare din manastiri a multor calugari si desfiintarea acestor lacasuri, care, in gandirea liderilor comunisti, reprezentau ascunzatori pentru legionari, criminali de razboi si opozanti ai regimului comunist. Este demn de remarcat faptul ca acel decret nu a fost niciodata publicat in Buletinul Oficial. Autorul textului a fost ministrul de Interne Alexandru Draghici. Continutul acestui document il voi prezenta intr-un alt episod.
Pe de alta parte, s-a urmarit compromiterea morala a celor ce se rugau in lacasurile de cult, acuzandu-i pe nedrept de furt, imoralitate, inselaciune si alte fapte ce il faceau pe acuzat sa devina indezirabil, demn de tot dispretul, necesitand respingerea purtatorilor de sutana si stihar. Parintele Emilian Gatu, staretul Veniamin Nicolae si ajutorul sau, Titu Moldovan, au fost condamnati la munca silnica pe viata si trimisi in lagarele din Balta Brailei, inclusiv la Salcia. Din toamna anului 1961, preotul Emilian Gatu a decedat, din cauza muncii istovitoare, a foametei, a batailor interminabile si a degeraturilor, care au declansat multe boli. A fost aruncat intr-o groapa comuna, fara preot, lumanare si cruce.
Tot in lagarele din Balta Brailei si-au lasat oasele preotii Ion Colita, Ion Macedoneanu, Ioan Raducu si multi altii, care vor fi amintiti pe parcurs.
