Am primit la redactie scrisoarea unui roman – Florin Gavrila – stabilit in orasul german Frankfurt. Desi este departe de Canada, am ales sa publicam povestea lui, asa cum au facut si alte publicatii romanesti, pentru ca ni se pare strigator la cer ca un om care isi ajuta semenii, cu riscul propriei sale vieti, sa fie apoi ignorat de acestia. S-a degradat lumea in care traim atat de mult incat curajul si daruirea de sine nu mai au nicio valoare? Faptul ca romanii au o imagine proasta in Europa ii impiedica pe germani sa vada ca nu sunt toti la fel? Oare in Canada, o astfel de situatie ar fi posibila?
*** “In seara de 26 august 2008 am fost martorul unui jaf armat, lucru care nu mai este ceva nou (Frankfurt fiind al treilea oras din Germania ca si criminalitate). Totul se petrecea langa Opera, in vazul a 15-20 de oameni care stateau afara, la mesele unui restaurant de lux din centrul orasului. Auzind strigatele disperate si vazand victima (o femeie mica de statura, la vreo 30 de ani) plina de sange si cum toti cei prezenti aveau frica de agresorul de 1,80 metri, inarmat si extrem de violent, am sarit imediat in ajutorul celei injunghiate, incercand sa impiedic sa fie omorata. Luptandu-ma cu agresorul, am fost ranit in mai multe locuri. Cu ultimele puteri, l-am tinut pana a venit politia.”
Urmarile
“Urmarile sunt pentru mine fatale, acum, dupa 6 luni, avand inca probleme medicale serioase. Trebuie sa port in permanenta un corset fara de care nu ma pot misca. Sunt in imposibilitatea de a mai lucra, avand datorii de peste 10.000€ si nemaiavand doctori care sa se ingrijasca de mine. Am sunat la Ambasada, iar cei de acolo, vorbindu-mi de sus, m-au trimis la Consulat, inchizandu-mi telefonul. Autoritatile nu mai vor sa ma vada, fiind enervate de prezenta mea, imping vina si responsabilitatea unul pe altul. Sunt singur si nu stiu unde sa mai bat. Ca strain, e foarte greu, macar ca am un statut aici si ar fi trebuit sa mi se dea ajutor. Ambasada de la Bonn mi-a zis ca sunt prea departe de ei si nu pot sa intervina. Am primit ajutorul primaritei (care mi-a dat si o diploma de curaj civic), care a aranjat sa fiu asigurat la stat in ceea ce priveste accidentul. Am primit din partea sefului politiei judetene o medalie si am fost felicitat, dar tot nu ajuta. Organizatia Weisser Ring e o organizatie care primeste anual 13 milioane € din partea statului si din donatii pentru cazuri ca al meu. Acestia mi-au oferit numai cu imprumut bani de medicamente si au platit doua chirii. Singurii care incearca sa ma ajute sunt cei de la asociatia CROM. Cu alte cuvinte, a salva viata cuiva, astazi, in Germania, nu mai este mare lucru.”