Suprimarea demnitatii preotesti

In acest episod vor fi prezentati cativa slujitori ai Altarului care au murit torturati in inchisorile Pitesti, Vacaresti, Jilava si Targu Ocna, alegand sacrificiul suprem in locul delatiunii.

Dumitru Mihailescu s-a nascut la 13 martie 1915, in localitatea Fetica, din Macedonia, ca fiu de aroman. Dupa ce familia s-a mutat in Dobrogea, la inceputul anului 1926, adolescentul a urmat Seminarul Teologic din Buzau, apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. Dupa absolvire, si-a desfasurat activitatea duhovniceasca in diferite comune dobrogene: Basarabi, Bobadin si Ciocarlia. Pe unde a trecut, a cautat sa lase urme de gospodar. A intervenit pentru repararea bisericilor, a scolilor si a lamurit enoriasii ca numai prin credinta se poate izbandi.

Vazand faradelegile si jafurile pe care le faceau noile autoritati comuniste asupra populatiei, in mai 1949, preotul Mihailescu s-a hotarat sa intre in miscarea de rezistenta anticomunista din Dobrogea, condusa de Gogu Puiu. Parintele avea misiunea sa stranga haine, bani si alimente, necesare insurgentilor, pentru lupta lor, care se credea ca va fi de lunga durata. Tradarea nu a intarziat sa apara si, la 17 iulie 1949, clericul a fost arestat. La anchete i-au fost rupti trei dinti, pentru a fi convins sa-si deconspire complicii. Sotia a fost dusa pe camp si violata. Anchetat la Securitatea din Constanta, in cele patru declaratii pe care le-a scris, frazele care denaturau realitatea semanau izbitor, ceea ce demonstra ca au fost dictate de acelasi anchetator. A fost acuzat ca a condus unul din grupurile de rezistenta de natura legionaro-fascista, din sudul Dobrogei.

La 21 octombrie 1949, Tribunalul Militar Constanta l-a condamnat pe parintele Dumitru Mihailescu la munca silnica pe viata si confiscarea averii. In conformitate cu articolul 3 din Legea 16/13 ianuarie 1949, a fost invinuit de uneltire impotriva securitatii interne din RPR. Depus la temnita Pitesti, unde se faceau acele cumplite experimente pe oameni – printre care si atrocele botez in hardaul cu fecale -, Dumitru Mihailescu a murit in timpul unei torturi, in ziua de 23 martie 1950, la opt luni de la arestare. Desi avea numai 35 de ani, vigoarea sa a cedat in fata metodelor de exterminare stiute. In registrul Starii Civile de la Sfatul Popular Pitesti figureaza ca a murit de nefrita, un diagnostic fictiv, ca multe altele. Doi copii nu si-au mai vazut niciodata tatal; nu i-au cunoscut nici macar mormantul.

Tot la Pitesti a avut loc un alt deces. Este vorba de Constantin Savu, nascut la 29 septembrie 1915, in localitatea Dragoslavele, din judetul Arges. Dupa ce a absolvit Seminarul Teologic din Campulung Muscel, a devenit preot in comuna Chilii-Marcus. La fel ca multi alti preoti, a considerat ca Miscarea Legionara este singura forta care poate frana ascensiunea spre putere a comunismului ateu. A fost arestat la 30 decembrie 1948 si interogat, prin mijloace specifice, la Securitatea din Campulung Muscel. La 29 decembrie 1952 si-a ispasit pedeapsa in lagarul de extermi­nare de la Capu Midia, supravietuind foametei, muncii istovitoare si bolilor. In momentul cand a fost din nou arestat, si-a dat foc din disperare, stiind ce il astepta in abatoarele umane. A murit la putin timp, intre zidurile inchisorii Pitesti, in timpul unei torturi, in seara zilei de 15 august 1953. Cei patru copii si-au asteptat, in zadar, tatal, multi ani la rand.

Un alt martir suprimat ca dusman al poporului a fost ieromonahul Gherasim Iscu, nascut la 21 ianuarie 1912, in localitatea Poduri, din judetul Bacau. Dupa absolvirea Liceului Ferdinand, din Bacau, s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, in 1942 sustinand licenta. O perioada de 22 de luni a fost staretul manastirii Arnota-Valcea, dupa care a primit misiunea duhovniceasca de a organiza activitatea monahala in Transnistria, ocupand functia de staret la manastirea Bersad. In scurt timp, a invatat limba ucraineana. La inceputul lunii aprilie 1943, a primit staretia manastirii Tismana-Gorj, unde si-a desfasurat activitatea pana in toamna anului 1948, cand a fost arestat de autoritatile comuniste.

Inainte de a intra in mainile Securitatii, a fost solicitat de generalul Ioan Carlaont, care conducea miscarea de rezistenta anticomunista din Oltenia, sa ofere hrana si gazduire insurgentilor din munti. Totodata a acceptat montarea unei statii de emisie-receptie, pentru a tine legatura cu cei din afara granitelor, care promiteau ca armatele anglo-americane vor veni, cat de curand, sa-i goneasca pe rusi. La 26 septembrie 1948, a fost arestat si anchetat cu brutalitate la Securitatea din Craiova, de catre maiorul Ioan Vasilescu si capitanul Constantin Oanca. Staretul a rezistat torturii. Dupa opt luni de anchete incredibile, la 21 mai 1949, a fost trimis in judecata, acuzat de crima de uneltire impotriva ordinii sociale, conform celebrului articol 209, din noul Cod Penal. O luna mai tarziu, Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat pe Gherasim Iscu la 10 ani de temnita grea. A cunoscut regimul sever de detentie de la Aiud, Pitesti si Poarta Alba. Mancarea era putina si bataia din belsug.

A suportat cu greu frigul anchi­lozant si munca epuizanta, ce au dus la imbolnavirea sa de TBC si ulcer. Transferat la penitenciarul Targu-Ocna, a murit chiar in seara de Craciun – 25 decembrie 1951. Victor Stoica si Richard Wurmbrand, colegi de detentie si suferinta care au supravietuit, ajungand la clipa eliberarii, au relatat mai tarziu momentele cand Gherasim Iscu a plecat intr-o alta lume mai buna. Ultimele sale cuvinte au fost: “Auzi, canta ingerii.” A deschis ochii mari, privind spre gratiile de la ferestre, dupa care a ramas nemiscat pentru totdeauna. Interesant este faptul ca in aceeasi seara a murit unul dintre cei mai cruzi gardieni, trasnit de un stop cardiac, in timp ce tortura un condamnat. Tortionarul respectiv il batuse in repetate randuri si pe staret. Victima si calaul au plecat amandoi spre alta lume.

Tot la penitenciarul Targu Ocna a murit teologul Constantin Nistor, nascut la 22 septembrie 1922, in localitatea Aroneanu, din judetul Iasi. Dupa ce a absolvit Seminarul Teologic din Roman, in 1944 a fost mobilizat si trimis pe frontul de Vest, in cadrul Regimentului 26 Dorobanti, Rovine, Craiova. Dupa razboi, s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, unde a aderat la Organizatia Legionara, condusa de Petru Sultana. Sedintele conspirative se tineau la caminul din strada Radu-Voda, 24 bis. Se colectau bani pentru legionarii din inchisori. Constantin Nistor a intocmit un manifest, care a fost distribuit in statiile de tramvai. Textul indemna populatia sa nu participe la manifestatia de 1 Mai, care cadea, in acel an, chiar in Sambata Mare a Pastelui. La 15 august 1948, a fost arestat impreuna cu alti studenti de la Facultatile de Farmacie si Teologie. Anchetat prin cele mai dure metode, a fost incadrat in celebrul articol 209, ca participant intr-o organizatie subversiva fascista. La 14 februarie 1949, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la cinci ani de temnita grea. A fost trimis la Jilava si apoi la Pitesti, pentru celebra reeducare. Batut, cu hainele ude pe el, Constantin Nistor s-a imbolnavit de TBC, scopul urmarit de temniceri fiind indeplinit, deoarece pe atunci boala era incurabila. Transferat la Targu Ocna, la 5 iulie 1950 si-a dat ultima suflare. Avea 28 de ani. Familia a aflat despre deces abia cinci ani mai tarziu. Atunci cand a fost cautat de parinti, organele represive, cu mult cinism, l-au dat drept disparut.

O alta temnita a exterminarii detinutilor politici a fost Jilava, intre zidurile careia au fost asasinati multi preoti. Printre ei s-a aflat clericul Sinesie Ioja, nascut la 23 aprilie 1916, in localitatea Neagra, din judetul Arad. Dupa ce a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad, a fost hirotonit preot si repartizat la parohia Valea Mare, din acelasi judet. La 5 ianuarie 1949 a fost arestat de Securitate, fiind acuzat ca, in urma cu patru ani, gazduise un fost coleg de liceu, Gligor Cantemir. Acesta a fost parasutat de legionarii din Germania, in scopul pregatirii rezistentei armate anticomuniste din Banat. Parintele Ioja a fost incadrat intr-un lot de 25 de detinuti, vinovati ca au aderat la o organizatie subversiva, cu scopul de a rasturna regimul de democratie populara din RPR. Cumplitele anchete s-au desfasurat la sediul Securitatii din Timisoara si au fost coordonate de colonelul Ambrus Coloman. La 22 decembrie 1949, Tribunalul Militar Timisoara l-a condamnat la 12 ani temnita grea si confiscarea averii.

A trecut prin bataile ce se ofereau cu multa generozitate in temnita Aiud, apoi a muncit la minele de la Baia Sprie, unde s-a imbolnavit de TBC pulmonar, tel urmarit de catre tortionari. Transferat la Targu Ocna, a fost mutat apoi la inchisoarea Vacaresti, unde figureza intrat la 8 octombrie 1957. Boala s-a agravat, fiind incurabila la acea data. In noaptea de 2/3 august 1958, parintele Sinesie Ioja a inchis ochii pentru totdeauna, dupa ce a incercat sa se sinucida de mai multe ori. Ajunsese sa nu mai suporte chinurile la care era supus, rugand gardienii care il torturau sa-i ia viata cat mai repede. Doi copii nu si-au mai vazut tatal niciodata. Nici macar mormantul acestuia.

Cinste acestor romani care au avut curajul sa puna libertatea deasupra vietii, intr-o perioada de cumplita teroare bolsevica! Prin moartea lor, au demascat o minciuna istorica monstruoasa. Mintile diabolice ale acelor timpuri au stabilit ca numai in temnitele politice era locul potrivit pentru oamenii cu multa carte, pentru inaltele personalitati ale culturii romanesti, pentru fosta ofiterime cu maniere elegante si pentru slujitorii bisericii strabune.

Magistratii vremii, care imparteau cat mai multi ani de detentie, cu o ge-nerozitate iesita din comun, dorm linistiti si astazi, primind in continuare pensii fabuloase.

Ultimele articole

Articole similare