Amicul M., inalt, subtire, cu ochelari de sarma, intelectual rafinat de dinaintea revoltei, slujba buna, nevasta frumoasa, copii sanatosi, viata reusita, ce mai! S-ar putea spune ca intruneste toate conditiile pentru a fi perfect. Teoria perfectului, dupa cum bine stiti, a fost cel mai bine rezumata de clujeanul caruia i-a trecut calea, intr-o zi, o broasca testoasa: ‘No, asta ori ii ceva, ori mere undeva, da asa ceva pe lume nu exista’. Nu pot sa va ascund: nici amicul M. nu este perfect. In natura lui profunda el este, de fapt, un mare defetist. “Defetist, dar ma tratez”, imi repeta el, cu un zambet de copil, cu numai o luna inaintea accidentului de circulatie care l-a lasat in scaun cu rotile pentru restul zilelor.
Dar ce legatura au amicul M., broasca testoasa si, mai ales, Clujul cu starea finantelor actuale? La o prima vedere nicio legatura, dar pe masura ce masinutele de raspandit vesti proaste ne aduc la cunostinta zi dupa zi cat de rau am ajuns si cat de rau o sa mai fie, ce-a zis X si ce-a zis Y, riscam sa devenim cu totii defetisti. Dupa cum banuiesc ca ati aflat deja, sfarsitul lumii a fost anuntat de cateva ori pana acum si va ramane un subiect de actualitate pentru multe alte generatii.
Daca lumea va disparea sau nu, daca se va transforma intr-un lucru pe care eu nu-l pot pricepe, nu am de unde sa stiu. Insa am invatat de la bunica mea ca lumea nu a inceput cu mine si nici nu o sa se termine cu mine. Lucru de care raman mereu convins e ca si maine si poimaine si atat cat varsta si sanatatea ne-o vor permite, vom continua sa muncim, fiecare in felul sau, vom continua sa ne imbracam, sa mancam, sa calatorim, sa ne platim darile si inca multe alte lucruri, al caror firesc cotidian il neglijam de multe ori.
Am invatat, in schimb, ca economia capitalista se caracterizeaza prin crize economice, crize care incep cand te astepti mai putin si se termina mereu mai tarziu decat ai dori. Am descoperit, cu timpul, ca sansele de a fi oprit din drum, in mod cu totul si cu totul neprevazut, de un accident sau de o boala, sunt tot mai mari, pe zi ce trece. Si peste toate, am convingerea ca, mai devreme sau mai tarziu, voi ajunge si eu in lumea unde au ajuns strabunii mei.
Cineva, inaintea mea, a spus ca viata, in cele din urma, nu e decat o boala cronica; incercam sa o intindem cat mai mult, dar pana la urma rezultatul este acelasi. Dar toate cele ce ne inconjoara – sau aproape toate – sunt mereu cantarite in bani. Scoala copiiilor nostri ramane si o chestiune de bani, sanatatea noastra cea de toate zilele, atunci cand incepe sa dea rateuri, reprezinta din nou o chestiune de bani, bucuriile sau frustrarile din vremea pensiei sunt, de obicei, de natura financiara, ca sa nu mai adaug faptul ca funeraliile, mai ales cele neprevazute, raman mereu o problema de bani.
A-mi planifica finantele personale pentru ca toate cele pomenite mai sus sa nu-mi darame nicicand echilibrul financiar nu numai ca e posibil in lumea in care traim, dar, in plus, reprezinta o problema de bun simt si respect fata de cei ce ne inconjoara, pentru care ‘ce-o fi s-o’ntampla’, la necaz, nu inseamna nimic.
