Unii dintre ei au venit in Canada cu multi ani in urma, asa cum o fac tinerii de astazi, plecand dintr-o Romanie in care viitorul suna a rugina. Altii au venit aici pentru a fi alaturi de copiii emigrati. Cei din a treia categorie se afla la Montreal pe termen scurt, in vizita, fiind ocupati, mai ales, sa-si creasca nepotii (idee care unui bunic canadian i-ar face parul maciuca!).
Factori comuni le sunt experienta de viata, un anumit numar de ani si, mai ales, dorul de tara si nevoia de a vorbi romaneste. Nu este deci exagerat sa spunem ca, pentru ei, ideea functionarii unui club la Montreal este mai mult decat bine-venita.
Dar Clubul de Aur nu este numai al celor cu varsta “de aur”; el si-a propus sa fie un punct de atractie si pentru tinerii scoliti in alte limbi – ca este vorba de romani din Basarabia sau din Kazakhstan sau, pur si simplu, de tinerii educati in Quebec. La fel, Clubul de Aur se vrea o solutie pentru singuratate si izolare. Laic, fara a depinde de vreo biserica sau parohie, acest Club renaste, dupa trei ani de la infiintare, pentru a oferi romanilor din Montreal unitatea de negasit in alta parte.
Dupa ani si ani de cautari, dupa o perioada de adunari in sala primitoare, dar mica si intunecoasa a Bisericii Sfantul Nicolae, Clubul de aur (“Club d’or”) si-a gasit sediul potrivit: o sala larga, scaldata generos de soare si asaltata, la ferestre, de porumbei. Aici se afla spatiu suficient pentru activitatile pe care entuziastii organizatori – Prof. Dr. Paul Dancescu, presedinte al Asociatiei Culturale Romane, si doamna Ala Mindicanu, presedinta a Comunitatii Moldovenilor din Quebec – le-au si propus deja celor aproximativ 20 de persoane prezente, in 6 februarie, la inaugurare: jocuri de carti, serate muzicale, expozitii si intalniri literare, auditia unor lectii de istorie, conferinte pe diverse teme, invitati speciali sau, pur si simplu, intalniri si discutii intre membrii clubului.
Tot aici, in sala 693-5 a Centrului Socio-Comunitar Côte-des-Neiges (6767, Chemin de la Côte-des-Neiges), se vor putea citi carti si ziare, obtinute cu sprijinul Ministerului de Externe din Romania. Nu sunt excluse nici lectiile de dans, sportul, vizitele in Montreal si excursiile – atunci cand vremea se va imblanzi. Clubul va fi activ in fiecare zi de joi, intre orele 15:00-19:00. Ambitia organizatorilor este ca, in timp, acest loc sa devina un adevarat Centru Cultural, in locul celui care si-a pierdut vocatia de a fi la dispozitia tuturor romanilor din Montreal.
Oamenii vorbesc
Cele mai interesante povesti sunt vietile oamenilor. Un simplu tur de prezentare a celor de fata scoate la iveala fragmente ale unor existente ce poarta, mai totdeauna, marca exilului. Cu exceptia celor cativa aflati doar in vizita (purtand, si ei, in suflet, dorul de copiii si nepotii instrainati), majoritatea celor prezenti la sedinta de inaugurare vorbesc cu drag si regret despre Romania. Unii – cum e cazul artistei plastice Ileana Anghel-Mester sau al profesoarei Elena Neacsu, fara a mai vorbi de dr. Paul Dancescu – sunt oameni cunoscuti si foarte activi in sanul comunitatii romanesti din Montreal. Cei mai multi nu sunt insa prea des pusi in situatia sa se prezinte, asa ca li se simte emotia in glas. Povestile lor au diverse culori.
Un domn, care tocmai a sarbatorit “40 de ani de Canada”, doctor in drept in Romania, a lucrat “mai peste tot”. O doamna, fosta angajata a Armatei, e pasionata de lucrul de mana. O alta vorbeste despre sotul ei – dascal de Universitate si despre fiul ei, fost profesor, care acum lucreaza pe un camion la Montreal.
Printre primii informaticieni din Romania, doamna Cornelia si-a reactualizat cunostintele la un colegiu montrealez si a lucrat, in cei peste 10 ani de Canada, in diverse domenii destinate imigrantului, inclusiv la spalat de vase. Un alt roman-canadian cu “varsta de aur”, fost cadru al Armatei, vorbeste de postura sa de dublu pensionar: mai intai in anii ‘80, in Romania, iar dupa alti zece ani, in Canada.
Nu lipsesc nici prezente mai “deosebite” la inaugurarea noului spatiu: sotia frantuzoaica a unui domn care a lucrat la Ottawa, ca functionar intr-un minister, sau nepotelul – adus de un bunic constiincios.
Povestea centrului
Inca de la infiintare – povesteste dr. Paul Dancescu – problema cea mai arzatoare a fost cea a spatiului. “In urma cu trei ani, am auzit ca, in Montreal, vor fi unele biserici care se dezafecteaza. Am pornit asadar, eu, impreuna cu doamna Mester si cu Calinic Toropu, in cautarea unei astfel de biserici, care, ne gandeam noi, ar fi fost un spatiu foarte potrivit ca loc de intalnire pentru cei din cadrul Clubului de Aur. Am si gasit cateva, insa sumele care ni s-au cerut erau enorme, de ordinul sutelor de mii de dolari…” Asa ca au trebuit sa se multumeasca cu sala parohiala a Bisericii Sfantul Nicolae, un loc prea stramt insa pentru activitatile pe care ar fi vrut sa le desfasoare.
Au continuat deci sa caute si, pana la urma, si-au vazut visul cu ochii, obtinand aceasta sala, intr-o cladire frumoasa, ce apartine primariei si unde chiria – pe care vor incepe sa o plateasca abia de la anul – reprezinta o suma modica. Si, intre timp, fortele au sporit, caci a sosit la Montreal Ala Mindicanu, o doamna care a hotarat sa ii adune pe cei aproximativ 6.000 de basarabeni imigrati in Quebec sub umbrela unei asociatii. Si sa intemeieze, in cadrul Clubului de Aur, o “aripa tanara”, romaneasca.
Bataliile se castiga in timp
Presedintele Asociatiei Culturale Romane din Montreal pare a detine reteta tineretii fara de batranete. Care este secretul profesorului dr. Paul Dancescu? O viata cu multa munca si plina de proiecte.
Dupa studii de medicina facute la Bucuresti, continuate printr-un doctorat cu specializare in boli parazitare la Institutul Cantacuzino, Paul Dancescu a lucrat, vreme de peste doua decenii, ca dascal la catedra de parazitologie a Institutului medico-farmaceutic. In paralel, a predat parazitologie tropicala pentru studentii straini, studenti pe care a avut, mai tarziu, ocazia sa-i reintalneasca, in cadrul numeroselor sale calatorii in strainatate. Desigur, astfel de calatorii nu ar fi fost cu putinta daca dr. Dancescu n-ar fi parasit Romania comunista, in anii 80, alegand Canada drept noua patrie.
Cum nu mai era la prima tinerete, adaptarea la noua societate nu a fost deloc usoara. A ajuns insa sa lucreze in cercetare, in probleme legate de igiena muncii, iar dupa pensionare a avut ocazia sa-si continue activitatea, participand la organizarea unor actiuni anti-epidemice in tari precum Ghana sau Coasta de Fildes. Doua tari foarte interesante, povesteste dr. Dancescu, foarte bogate, cu totul diferite de acea imagine a Africii napadite de foamete si suferinta. Facultatile erau gazduite de cladiri splendide, laboratoarele dotate modern, sosele in stare foarte buna, sate frumoase, stabilitate monetara. Aceste calatorii au convenit de minune pasiunii sale pentru cultura si istorie, dr. Dancescu fiind impresionat, de exemplu, de cea mai mare biserica din lume, aflata in Coasta de Fildes, sau de ruinele unui castel din Hawaii.
Pe langa activitatile cu profil stiintifico-medical, dr. Dancescu a prezentat numeroase conferinte si a publicat o multime de articole in revistele scoase de bisericile romanesti din Montreal.
Un roman neobosit
Convins ca trebuie sa aducem in Canada valorile romanesti, prof. dr. Paul Dancescu s-a pus in slujba acestui crez. In 2002, a infiintat Asociatia Culturala Romana. Domnia-sa face parte si din Asociatia montrealeza Avram Iancu, filiala a asociatiei cu acelasi nume din Romania. A luat, prin urmare, parte la organizarea de mici expozitii, la reuniuni pe teme de istorie, ca si la marea sarbatoare desfasurata in urma cu doi ani la Val-David, sub numele Ca la Targ la Gaina. A infiintat Clubul de Aur, caruia, iata, i-a gasit de curand si un sediu potrivit.
Singurul proiect pe care inca nu l-a realizat, desi de ani buni se zbate sa-l puna in practica, este o expozitie de arta populara romaneasca. “Foarte multi imigranti au adus cu ei, deacasa, obiecte de arta populara neasteptat de frumoase si de valoroase. Ar fi pacat sa nu le adunam laolalta, ca sa le vada si altii”, spune dr. Dancescu. Adaugand ca, pentru acest proiect, va lupta in continuare.
O basarabeanca suna adunarea
Stabilita la Montreal in urma cu numai 7 luni, Ala Mindicanu a venit decisa sa se implice in activitatea de reorganizare a diasporei basarabene. Drept pentru care, incepand din luna martie, cei peste 6.000 de basarabeni din provincia francofona a Canadei vor avea propria asociatie.
La capitolul studii, CV-ul doamnei Mindicanu cuprinde: studii in Jurnalism, la Universitatea de Stat din Chisinau, masterat in Relatii Externe, la Academia de Administrare Publica si doctorat in Management, la Academia de Studii Economice din Chisinau. In calitate de lider al Ligii Femeilor Crestin-Democrate, a fost aleasa deputat in Parlamentul Republicii Moldova, in doua mandate consecutive (1994-2001).
In urma pichetarii, in octombrie 1988, a Cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist (pentru a obtine publicarea programului Miscarii Democratice), Ala Mindicanu a ajuns sa aiba dosar administrativ. A fost insa achitata, deoarece in legislatia Uniunii Sovietice nu exista, pe atunci, un punct privitor la pichete. Din 1998, impreuna cu sotul si socrul ei, se implica in miscarea de eliberare nationala.
Intre toate activitatile sale, un loc aparte il are lupta pentru promovarea drepturilor femeilor in Republica Moldova: “59% dintre specialistii cu studii superioare sunt femei, in vreme ce numai 4% dintre moldovence detin functii publice – deputati, ministri, functionari… Este o discrepanta care arata clar ca exista inca o anumita discriminare».
Pe plan profesional, Ala Mindicanu a fost, timp de trei ani, redactor-sef al revistei Democratia, iar intre 2004 si 2008, decan al Facultatii de Jurnalism si Comunicare Publica din cadrul Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM). Articolele sale, adunate si in culegerea Dor de libertate, vorbesc despre identitate, despre limba si demnitate, precum si despre alte valori democratice.