In zilele de 7 si 8 februarie, la Colegiul André Grasset din Montréal, a avut loc sesiunea anuala a studentilor SIMONU (Simularea ONU), la care au participat cei mai buni studenti de la mai multe scoli secundare si colegii publice si private din Montréal. In competitie a intrat si o eleva de origine romana de la Scoala secundara Des Sources, din Dollard-des-Ormeaux.
Printre invitati s-a aflat doamna Louise Fréchette, prima femeie care a detinut cea mai inalta functie la ONU: functia de Vice-Secretar general al ONU timp de 6 ani, intre 1998 si 2005, timp in care a fost adjuncta Secretarului general Kofi Annan.
Doamna Louise Fréchette este nascuta la Montréal, la 16 iulie 1946. Aici a absolvit, in 1970, Facultatea de Istorie de la Université de Montréal.
Domnia-sa a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari.
Stimata doamna Fréchette, cariera dvs. diplomatica este extraordinara. In ce imprejurari a inceput ea?
Nu m-am gandit niciodata ca voi lucra in Diplomatie. Fiind studenta la Université de Montréal si intorcandu-ma dintr-o vacanta petrecuta in frumoasa Europa, am vazut un afis la Universitate in care scria ca studentii care doresc sa faca o cariera in Guvernul Canadei la Ministerul de Externe sunt rugati sa aplice si sa trimita CV-ul lor pentru selectie. Cum eram deja con-taminata de “microbul” calatoriilor si stiam ca in Diplomatie se calatoreste mult, avand, in plus, dorinta de a cunoaste alte lumi si civilizatii, am aplicat.
Nu cunosteam pe nimeni, nu am fost recomandata de nimeni, nimeni din familia mea nu a lucrat in Diplomatie. Ei bine, spre marea mea surprindere, am fost selectionata si, la doar un an dupa absolvirea studiilor la Montréal, am fost trimisa – in 1971 – in Europa, la Bruxelles, la Divizia Europei Occidentale, in cadrul Departamentului Afacerilor Externe ale Canadei. Iar in anul urmator am facut parte din delegatia Canadei la Adunarea generala a ONU.
Deci in 1972, erati deja delegata a Canadei la Adunarea Generala a ONU, ceea ce ar fi fost de neconceput pentru un tanar de 26 de ani dintr-o tara comunista, de exemplu, unde era traditia “gerontocratica”. Banuiati ca peste numai 6 ani veti lucra deja la ONU, la Geneva, iar peste alti 26 de ani aveati sa reveniti la sediul ONU din New York, in cea mai inalta functie pe care a avut-o vreodata o femeie la ONU?
In 1973 am fost numita al doilea Secretar al Ambasadei Canadei la Atena, unde am stat timp de doi ani, dupa care am revenit la Divizia Europei Occidentale in cadrul Departamentului Afacerilor Externe ale Canadei, timp de 3 ani. Apoi, in 1978 am fost numita Prim-Secretar al Misiunii permanente a Canadei la ONU, la Geneva, unde am lucrat timp de 4 ani, participind si la Conferinta pentru Cooperare si Securitate in Europa de la Madrid. Dupa aceea, m-am reintors la prima mea “dragoste”: Divizia Europei Occidentale, in cadrul Departamentului Afacerilor Externe ale Canadei, de data aceasta ca director adjunct la Afacerile Externe, iar apoi am avut aceeasi functie, la Departamentul de Relatii comerciale.
Ati avut ulterior si functii de Ambasador si de Ministru adjunct in Guvernul Federal al Canadei, pentru ministere unde ati fost din nou prima femeie.
Am fost Ambasador al Canadei timp de 3 ani, din 1985, in Argentina, acreditata fiind si pentru Uruguay si Paraguay, iar ulterior am devenit Vice-Ministru adjunct al Canadei pentru America Latina si Caraibe, unde am avut ca mandat aderarea Canadei la Organizatia Statelor Americane. Am fost si Vice-Ministru adjunct pentru Economie, iar apoi Ambasador al Canadei si reprezentant permanent la ONU, la New York. Zece ani mai tarziu, am fost rechemata in Canada, unde mi s-a incredintat postul de Ministru adjunct al Armatei, iar apoi cel de Ministru adjunct de Finante.
Postul de Vice-Secretar general al ONU nu exista, a fost un post nou creat si dvs. ati fost prima femeie care a avut aceasta functie.
A fost o surpriza si am fost mandra, era o perioada grea pe plan international. Stiam ca nu va fi usor, ma speria, dar imi si placea. In timpul mandatului meu la ONU a inceput razboiul din Irak in 2003 si m-am confruntat cu decizii la care nu intodeauna constiinta mea a aderat.
Altfel spus, ONU este o institutie mare si imperfecta. Ce ati schimba daca ati fi Secretar general?
In primul rand, as reforma Consiliul de Securitate, care nu mai corespunde realitatilor prezente intr-o lume de democratie si de egalitate, in care sunt 15 tari membre, dar numai 5 sunt membre permanente: SUA, Rusia, China, Anglia si Franta, care au drept de veto – adica exista regula de unanimitate a marilor puteri, celelalte state mebre fiind alese numai pentru 2 ani. Ar mai fi si altele.
ONU a fost creata in 1945, dupa al Doilea Razboi Mondial, or de atunci s-au schimbat multe in lume. Am fost criticata pentru gestiunea proasta si coruptia din programul “petrol pentru alimente” in Irak, dar erau si lucruri care nu depindeau de mine si cu care nu eram la curent. Ma afecta si faptul ca ONU era in faliment, deoarece mari puteri ca SUA nu plateau cotizatiile necesare supravietuirii acestei institutii.
Poate ca se vor mai schimba unele lucruri in bine odata cu venirea lui Barak Obama la presedintia Statelor Unite. Ce amintiri aveti despre fostul Presedinte Bush?
Bush-fiul nu a fost niciodata un partizan al ONU, ba chiar a nesocotit decizii luate de ONU. Noua Ambasadoare a SUA la ONU este o femeie – Susan Rice, licentiata si ea in istorie, afro-americana.
Care a fost un moment de neuitat pe care l-ati trait la ONU?
Fara indoiala, Summitul mileniului, din septembrie 2000, cand au fost asteptati la ONU peste 150 de sefi de state si de guverne. A fost cea mai mare intalnire si participare de acest gen din istoria omenirii si am avut sansa sa o traiesc si sa particip la ea.
O alta femeie celebra pe planinternational este si doamna Louise Arbour – o cunoasteti, fara indoiala, personal.
Nu numai ca o cunosc, dar este si o buna prietena a mea. Louise a fost judecatoare la Curtea Suprema a Canadei, apoi Presedinta Tribunalului International Penal pentru crimele din Iugoslavia si din Rwanda si inalt Comisar ONU pentru drepturile Omului.
In echipa dvs. de lucru de la ONU nu ati avut canadieni. A fost deliberat sau o intimplare?
Asa am dorit eu. Si stiti de ce? Da, Canada are o traditie frumoasa la ONU, a si primit Premiul Nobel pentru Pace in anul 1957 – deoarece ea a avut initiativa crearii armatei ONU a castilor albastre. Dar pe canadieni ii stiam prea bine, voiam sa am alte opinii, alte idei, de la alte popoare si continente.
Louise Fréchette a demisionat din postul de Vice-Secretar general al ONU de doua ori: prima data in 2004, cand Kofi Annan i-a refuzat demisia, si a doua oara in decembrie 2005. Din 2006, e profesor la Universitatea din Waterloo (provincia Ontario), in domeniul nuclear.
