In timpul saptamanii, Sake ramane singura de la ora opt dimineata pana la sase ori sapte seara. Are la dispozitie spatiul comun format de salon, mica bucatarie si holul lung care duce spre baie si dormitoare. In salon, sarind mai intai pe un scaun, se poate urca pe o mica masa plianta, asezata langa ferestrele care dau spre balcon. De acolo, poate sa vada arborele din fata blocului, pe trunchiul si crengile caruia se plimba uneori cate o veverita ori, mai rar, un raton laveur. Cand vede asa ceva, Sake latra cu furie. Daca se inalta in doua picioare, poate sa vada strada. Uneori, pe trotuarul de vizavi, singurul accesibil privirii ei, trec caini plimbati in lesa de stapanii lor. Sake ii latra pe toti, dar mai tare pe cei pe care ii cunoaste. Ii latra si pe copii, pentru ca-i considera un fel de catei inadmisibil de rasfatati. Latra si masinile mari, pe care le recunoaste inainte de a le vedea, dupa sunetul distinct al motorului. Cand se plictiseste sa tot hamaie, Sake revine pe podea. O buna parte din timpul petrecut de una singura si-l dedica somnului. Doarme, cand intinsa pe covorul din salon, cand ghemuita in micul ei pat de plus, asezat in capatul dinspre baie al holului. Spre finalul zilei, cand se lasa intunericul, se muta pe canapeaua de langa usa de intrare in apartament. Cel care vine primul acasa acolo o gaseste, aproape dormind. Zic aproape, pentru ca sunetul cheii in usa o trezeste intotdeauna. Sake sare imediat de pe canapea si se intinde cat poate, aproape atingand podeaua cu burta.
Acest program este ipotetic, desigur, pentru ca n-avem instalata o camera video in casa, care sa ne spuna cu exactitate cum stau lucrurile. E un program verificat, partial, in zilele de week-end, cand Sake, stanjenita de prezenta noastra acasa, pare ca sufera de lipsa de somn. Si, totusi, Sake nu doarme toata ziua. Dovada o constituie cele doua pagini pe care ea le adauga, zi dupa zi, in fisierul Word intitulat “Jurnalul lui Sake”, de pe discul dur al laptopului meu. Daca ar scrie poticnit, ca mine, ar trebui sa nu doarma deloc. Dar, vazand-o cat e de odihnita seara, sunt nevoit sa accept ideea ca am un caine care doarme destul in timpul zilei si care ma intrece la scris.
“Despre ce sa scriu? Despre sex? Printre scriitoarele romance de azi, fie ele din Romania ori de la Montreal, e prea mare concurenta. Iar eu n-as putea sa scriu decat despre lucruri auzite, citite ori inchipuite, ceea ce ar fi cam putin. Desi, daca stau sa ma gandesc bine, as avea si eu cateva intamplari pe marginea carora sa brodez. Cum ar fi, de pilda, tentativa de viol a mitocanului de Shih Tzu care m-a alergat vara trecuta, la Val David. Cand ma prindea, incerca sa mi se urce cu labele din fata in spinare. Nu mai spun ca ma prindea pentru ca eram eu curioasa sa vad la ce-l duce capul. Stapanul agresorului i-a spus atunci lui Sorin: «Scuze, sper ca Albert nu v-a speriat prea tare catelusa. Dar il inteleg ca o place, pentru ca si eu o plac!» In fine, am aici o directie de explorat… Sa scriu despre calatorii, ca doamna X ? Eu n-am fost nici macar pe Rive-Sud, daramite in Cambodgia, ori in Patagonia. Despre lumi imaginare, ca tanara Y, declarata cititoare avida de Harry Potter? Lumea mea imaginara este parcul mare de la capatul strazii Decelles, prin care n-am mai fost plimbata de la prima ninsoare din iarna asta. Iarasi o directie de considerat. Despre figuri ilustre din istoria indepartata, cum a izbutit recent valoroasa scriitoare romanca Z? Am inceput deja sa iau note despre acel caine primit in dar de Alexandru cel Mare de la un rege din Epir, caine despre care se spune ca se tragea din miticul Molos din Tibet – ah, ah! – si ca era capabil sa rupa singur un leu in bucati. Poate iese ceva, dar numai dupa o documentare serioasa, de luni de zile, la Biblioteca Nationala! Despre comunitate? Hm, cunosc eu unii cititori care ar stramba din nas… dar si multi altii care abia asteapta sa se delecteze!”
Putin iritat s-o vad interesata de teritoriul meu, am sfatuit-o pe Sake sa lase deoparte comunitatea romana, ca nu-i de nasul ei. In definitiv, ea e un caine nascut in Quebec, din parinti quebechezi. Dar am constatat repede ca Sake nu m-a ascultat.
“La sedinta de cenaclu de miercurea trecuta, de la cafeneaua din Côte-des-Neiges, un poet matur vorbea despre un altul, tanar, care tocmai terminase de citit cateva poeme: «Eu as zice ca dumnealui n-a scris doar cinci volume de versuri, ci sase, pentru ca primul, judecand dupa numarul mare de pagini, face cat doua!» Participantii erau asezati in jurul unei mese lungi. Toti, cu exceptia mea, care primisem un loc sub masa! Un poet octogenar, cu o palarie de vanator tinuta de el pe-un genunchi, a pufnit si a spus, cu voce joasa, pentru urechile vecinilor, Sorin si o artista multidisciplinara, dar si, fara s-o stie, pentru urechile subsemnatei: «Mare isprava! Eu unul am patruzeci si doua de volume publicate si scriu poezie, vorba aia, doar cand mi se scoala!». Sorin a emis o tuse seaca, artista s-a foit pe scaun. Logica mi-a spus ca prolificul bard vorbea despre propria lui coada.”
De data asta i-am facut morala. “Sake, ti-am spus sa nu mai scrii asa! Tu-i musti pe ei, iar ei ma vor musca pe mine! Traim in aceeasi casa, scriem la acelasi laptop, cum crezi tu ca vom putea fi perceputi ca doi scriitori distincti, fiecare cu propriile lui opinii? Cand te vor citi in vreo revista, toti vor crede ca eu am scris. Unii imi vor trimite scrisori recomandate, redactate cu sprijinul platit al unui avocat, in care imi vor cere sa retractez cat pot de repede cele afirmate, in aceeasi publicatie in care tu ai comis infamia. Altii se vor plange de atitudinea mea prin casele prietenilor comuni si imi vor intoarce spatele cand ne vom intalni, din intamplare, la vreun eveniment comunitar. Cei mai orgoliosi nu vor spune nimanui cat s-au simtit de loviti, nici macar mie, dar nu-mi vor mai raspunde la email-uri si nu-mi vor mai intoarce mesajele telefonice. Stiu, pentru ca am mai gustat dintr-astea! Deci te rog sa incetezi cu prostiile, pentru ca nu te mai las la laptop. E clar?”
Drept raspuns, Sake s-a intins pe covor si s-a rasucit cu burta in sus, invitandu-ma s-o mangai. Ce pot sa-i fac? E o catelusa nebuna si talentata!
