In seara zilei de 9 octombrie 1944, cand Germania inca nu capitulase, la Moscova a avut loc o runda de convorbiri intre reprezentantii Puterilor Aliate. Cu alte cuvinte, nici nu murise bolnavul si vecinii deja isi faceau calculele mostenirii, spre valorificare. In cateva secunde s-au hotarat sferele de influenta, inclusiv dramele ce urmau sa copleseasca intreaga suflare din spatiul carpatin. A fost momentul de varf al naivitatii reprezentantilor Occidentului, care au acceptat cu zambetul pe buze viclenia lui Stalin. Satrapul omenirii va lasa in urma fluvii de lacrimi si suferinta, popoare in deriva. Acordul acelei intelegeri barbare, in opinia unora, a dus la impartirea fara mila a batranei Europe.
In memoriile sale, Churchill, in calitate de prim-ministru al Marii-Britanii, a descris in amanuntime acele clipe in care s-a hotarat soarta a zeci de milioane de suflete zbuciumate. “Am sosit la Moscova in dupa-amiaza zilei de 9 octombrie 1944. La 10 seara am avut prima noastra intrevedere importanta de la Kremlin. Erau prezenti numai Stalin, Molotov, Eden, ofiterii interpreti, Pirse si Pavlov. Dupa ce am discutat si convenit asupra situatiei polonezilor, am zis: Hai sa aranjam afacerile noastre din Balcani. In ceea ce priveste Marea-Britanie si Rusia, ce-ai spune daca ti-ar reveni nouazeci la suta predominare, control in Romania, iar noi am avea nouazeci la suta influenta si control in Grecia si am merge 50/50 in Iugoslavia? In timp ce propunerea mea era tradusa, am luat o jumatate de coala de hartie (din alte surse, un servetel de masa n.a.) si am scris. In Romania, Rusia 90%, ceilalti 10%, in Grecia, Marea Britanie 90%, Rusia 10%, Iugoslavia, 50/50%, Ungaria 50/50%, in Bulgaria, Rusia 75%, ceilalti 25%.
Am intins apoi hartia lui Stalin, care, intre timp asculta traducerea. A urmat o scurta pauza. Apoi Stalin a luat creionul sau albastru si a facut un mare OK si mi-a restituit hartia.
Totul s-a transat in mai putin decat ar fi necesar sa te asezi pe un scaun.Dupa aceea a urmat o lunga pauza. Hartia statea in mijlocul mesei. In cele din urma, rupand tacerea am zis: Nu va parea, oare prea cinic daca se va afla ca am dispus de soarta a milioane de oameni, intr-o maniera atat de neobisnuita? Hai sa ardem hartia. Nu, mi-a raspuns Stalin, tine-o la dumneata…”(Tatucul stia cu precizie ca va face ce vrea el, nu ce era trecut pe hartie. n.a.). La doua saptamani de la acest eveniment care a intunecat sperantele de libertate ale multor popoare dornice de dreptate, dar amarnic inselate, generalul De Gaulle, patruns de anumite banuieli, a sosit la Moscova, la 24 noiembrie 1944, punandu-i o singura intrebare lui Stalin: Ce soarta veti rezerva tarilor balcanice? Stalin a raspuns senin, degajat si ironic, de pe pozitia invingatorului care a profitat la maxim de pe urma unor naivi: Bulgaria va ramane independenta, dar va primi pedeapsa care o merita. Ca si Polonia va trebui sa se democratizeze. Acelasi lucru se va petrece si in Romania. Vom ajuta Ungaria, daca va alege calea democratica. Nici o problema cu Iugoslavia, care s-a si democratizat. In ceea ce priveste Grecia, trupele sovietice nu au intrat in ea. Am lasat pe englezi sa bage acolo trupe si vapoare.
Referitor la scena de mai sus, cand multor popoare le-a fost semnata sentinta capitala, este relevanta epigrama matematicianului Nicolae Petrescu-Pitesti: Churchill, Roosevelt, doar o leaca/ Ar fi fost, cred eu, normal/Batranetea sa-si petreaca/La Aiud sau la Canal!
Dupa incheierea razboiului, URSS a devenit o mare putere care nu a mai recunoscut ajutorul dat de aliatii anglo-americani, tancuri, tunuri, avioane, hrana si echipament. Din contra. A devenit dusmanul numarul unu al imperialismului apusean, asa cum scria pe toate pancartele si in acuzatiile cuvantarilor liderilor comunisti din Lagarul Socialist. S-a adeverit inca o data zicala Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Cotele de influenta stabilite de Churchill pe acel petec de hartie nu au fost respectate de Stalin. Romania, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Germania de Est au intrat suta la suta sub cisma sovietica. Prin politica sa inteligenta, maresalul Tito a refuzat total orice fel de negociere cu Sovietele, intorcandu-si fata catre Occident. Din acea clipa a devenit criminalul Tito. La manifestatiile de la 23 august, 1 mai si 7 noiembrie, elevii romani erau pusi sa scandeze, aceleasi slogane impuse de activisti: Unde sunt americanii, s-au ascuns ca sobolanii, ei sunt neam de canibali, ca Tito si alti sacali. / Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus. / Ana, Luca si cu Dej au bagat spaima-n burgheji. (Am respectat varianta agramata a vremii).
Referitor la refuzul lui Tito de a fi aservit Moscovei, Gheorghe Gheorghiu-Dej a tinut o cuvantare, in 1952: Tradatorii iugoslavi, executand vointa imperialistilor, si-au propus ca sarcina sa creeze in tarile de democratie populara, bande politice alcatuite din elemente reactionare, nationaliste, clerice si fasciste, pentru ca, bazandu-se pe ele, sa infaptuiasca in acele tari o lovitura de stat. Sa le desparta de Uniunea Sovietica si de intregul lagar socialist si sa le subordoneze fortelor dominante ale imperialismului. Clica lui Tito a transformat Belgradul intr-un centru american de spionaj si de propaganda anticomunista.
Auzind despre jalea ce cuprinsese intreaga Europa de Est in urma proastei impartiri a zonelor de influenta, in avantajul lui Stalin, Winston Churchill a cautat inutil sau mult prea tarziu sa dreaga busuiocul. In zadar a infiintat un organism international, care sa contribuie la respectarea drepturilor omului, drepturi cu care Tatucul de la Moscova se stergea pe picioare. La demersul lui Churchill au aderat personalitati ca Jean Monnet, Francois Mitterand, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu, fost ministru de Externe roman si altii. In perioada 7-11 mai 1948 s-a organizat la Haga Congresul Europei, sub presedintia lui Churchill, un congres cu decizii iluzorii, fara nici o putere de patrundere in tarile socialiste, incarcerate in spatele Cortinei de Fier. La 25 octombrie 1948 s-a infiintat Miscarea Europeana Internationala, care sustinea principiul unei Europe Unite. In fata tuturor acestor organizari, Stalin radea in hohote, deoarece stapanea un intreg lagar in care acele organisme cu denumiri care il amuzau nu erau recunoscute, erau nule si neavenite. Planurile dictatoriale si precise ale lui Stalin sfidau in totalitate programele frumoase si inaplicabile ale vesticilor, care erau rupte de realitatea crunta, ce facea ravagii in lagarul socialist.
Si, in timp ce in Europa occidentala se faceau fel de fel de intruniri, simpozioane si serbari pline de stralucire si veselie, in muntii Romaniei insurgentii miscarii de rezistenta anticomunista mureau zilnic, impuscati in luptele cu trupele de Securitate, executati la capturare sau in urma unui proces rapid, formal, de toata jena. Intreaga suflare astepta cu nerabdare sa se intample ceva. Speranta era din ce in ce mai mare, ascultand indemnurile posturilor de radio, Vocea Americii si Vorbeste Londra: Romani, fiti gata! Rezistati! Clipa eliberarii se apropie. Partizanii, creduli, fara hrana, neechipati corespunzator pentru ploile si gerurile montane, asteptau degeaba, tremurand pe crestele muntilor, sosirea armatelor anglo-americane sa-i goneasca pe rusi in tara lor, impreuna cu comunistii, ce faceau prapad. In locul armatelor asteptate au sosit resemnarea, fluviile de lacrimi, sentimentul infrangerii totale si ideea ca nu mai este nimic de facut, pe fondul puternicilor amagiri. Despre notiunea de drepturile omului nici nu se auzise si nimeni nu indraznea sa pronunte cele doua cuvinte care erau sinonime cu celebra crima de uneltire.
La 17 martie 1949, cand rezistenta anticomunista din Muntii Banatului fusese inabusita in sange, Guvernul Statelor Unite a infiintat Comitetul pentru o Europa Libera. Acest organism, la randul sau, a intemeiat postul de radio Europa Libera, care emitea din Germania de Vest, prin transmitatorul de unde scurte de 7,5 kw. Finantarea era asigurata de Congresul SUA. Conducera sectiei romane i-a fost incredintata lui Mihail Farcasanu, care fugise din tara in octombrie 1946, cu un avion mic, pregatit la Caransebes. La 4 iulie 1950, postul de radio amintit a inceput sa emita stiri in limba ceha, la 14 iulie, in limba romana, la 4 august, in limbile maghiara si poloneza, si, la 11 august, in limba bulgara.
La 5 martie 1953, murise la Moscova Marele Stalin, Parintele popoarelor. Ipocritii care il aclamasera pana atunci, l-au dat jos de pe pancartele pe care figura asezat langa filosofii materialismului, Marx, Engels si Lenin. Acuzat virulent pentru cultul personalitatii, statuile ridicate in cinstea lui au inceput sa cada, una dupa alta. Orasul Stalin a redevenit Brasov, imensa statuie de la capatul bulevardului central a fost spulberata de barosul si dalta oportunismului. Trecatorii priveau cu ochii mirati cum poate fi posibil ca, peste noapte, Marele Eliberator al popoarelor sa devina praf si pulbere, aruncat in bena basculantelor, care l-au risipit in gropile istoriei perverse.
In Romania, destalinizarea incepuse cu cateva luni mai inainte. Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu au fost dati afara din partid si din inaltele functii politice si ministeriale. Lucrarile de la Canalul Dunare-Marea Neagra au incetat, dupa ce facusera zeci de mii de victime, ingropate in malurile constructiei esuate, care a fost denumita, oficial, eroare economica majora. Cultul personalitatii lui Dej inceteaza si el. Poemul Cantec pentru tovarasul Gheorghe Gheorghiu-Dej, scris de Mihai Beniuc si romanul de 700 de pagini, Drum fara pulbere, de Petru Dumitriu, sunt retrase din librarii si predate ca materiale reciclabile. Au fost insotite de lucrari ample, distinse cu Premiul de Stat, in care era glorificata eternitatea lui Ana Pauker si Vasile Luca.
In 1953, Pastele a fost sarbatorit cu mare frica, la 5 aprilie. La o luna dupa postul Pastelui a inceput postul Festivalului, interval in care trebuiau stocate alimentele, necesare invitatilor. In magazine si restaurante era o saracie de necrezut. Se faceau pregatiri ample pentru cea de a patra editie a Festivalului Mondial al Tineretului si Studentilor pentru Pace si Prietenie. Manifestarea, care a fost deosebit de costisitoare pentru o tara saracita de fratele sovietic, a tinut doua saptamani, in perioada 1-15 august.
In ziua de 1 august, cand au inceput festivitatile de deschidere, totul arata in jur plin de belsug si fericire, cu scopul ca cei 30.000 de participanti sa plece apoi, in tarile lor, cu impresia ca au vizitat o tara deosebit de bogata, in care alimentele erau in exces, variate si atragatoare. Au avut loc diferite intreceri sportive, mai mult la nivel de amatori. Cu acest prilej a fost inaugurat la Bucuresti cel mai mare stadion al tarii, 23 August, la care au muncit si au murit multi detinuti politici, precum si militari in termen, din batalioanele de munca si disciplinare, care mai purtau denumirea, neoficiala, de Dilibau. In ziua cand s-a comunicat ca prin gara Craiova va trece un tren plin cu reprezentanti ai tineretului din tarile in care se implanta comunismul, peronul era intesat de pionieri, adusi cu forta de instructorii lor, inconjurati de o armata de activisti.
Programul scolar a fost sistat datorita intereselor de partid. Cand trenul a oprit in statie pentru 30 de minute, conform ritualului stabilit anterior, la ferestre au aparut doar cativa tineri, care nu stiau ce se petrece pe peron. Nu credeau ca ampla manifestatie propagandistica era destinata lor, ca o puternica impresie de atasament, cu care sa se duca in tara lor. Unii dormeau in compartimente, fara sa mai apara la geam. Au fost treziti de urale pentru a raspunde la fluturarea batistelor unor elevi chinuiti, care asteptau de multe ore, aliniati, sosirea acelei garnituri speciale de tren.
In acea perioada, in licee se invata dupa manuale sovietice traduse. Istoriei Partidului Comunist (Bolsevic) al URSS ii erau alocate multe ore de studiu. In activitatea corala se canta Imnul URSS si, mai ales, un cantec impus ce purta titlul Sulico, care reprezenta un personaj important, un simbol moral, un model demn de urmat in constructia comunismului.
Despre amanuntele acelei perioade sunt multe de spus, motiv pentru care voi reveni cu alta ocazie, pe parcursul serialului.
