Iconostasul jertfei

Utopia comunista ne asigura ca nu facea altceva decat sa construiasca para­disuri. Dintr-o personalitate respectata, dupa arestare, respectivul devenea un ni­meni, un bandit, scuipat si batjocorit. Un intelectual cu o conduita exemplara, care a murit intre zidurile inchisorii Aiud, a fost preotul Florea Muresanu, nascut la 8 iulie 1907, in localitatea Ciubanca, din judetul Cluj. Dupa absolvirea liceului din Dej, a urmat cursurile Academiei Teolo­gice, tot din Cluj. In paralel a urmat si Fa­cul­­tatea de Litere si Filosofie, dupa care a plecat la specializare in Franta, la Stras­sbourg. La 4 iulie 1932 s-a casatorit cu Eugenia Adam, care ii va darui doi copii: Delia si Andrei.

In noiembrie 1958, parintele Mure­sanu s-a deplasat la Berlin pentru docto­ra­tul in Teologie, nefinalizat, dupa care s-a stabilit la Cluj. In locuinta sa adapo­stea cenaclul literar, condus de doctorul Victor Papillian, la care participau nume de marca, precum Lucian Blaga, Valeriu Anania si alti intelectuali. La 6 noiembrie 1945 s-a inscris pentru doctoratul in teologie la facultatea de profil din Cerna­uti, care o perioada a functionat la Su­cea­va. Cu acel titlu a devenit protopop al Clujului, paroh al mai multor biserici si profesor la Academia Teologica din Cluj. Incet, incet a intrat in vizorul Securitatii datorita adunarilor ce aveau loc in lo­cuin­ta sa, unde elitele isi gaseau linistea pentru a-si depana creatiile spiritului. A fost arestat in 1952, dar a facut un singur an la Canal, datorita unor acuzatii de mi­ca importanta. Detentia l-a marcat profund. Nu credea ca va fi pus in situatia sa suporte umilinte incredibile, fara sa stie din ce cauza.

Scarbit de situatie, in 1953 s-a re­tras la o parohie rurala, la Suciu de Sus, in Maramures. Cererea prin care solicita, la 7 martie 1956, postul de preot la Cluj, i-a fost refuzata. In noaptea de 11/12 iu­nie 1958, Florea Muresanu a fost, din nou arestat pentru propaganda mistica si reactionara. Judecat la Satu Mare, a fost condamnat la 25 de ani munca silnica, sub invinuirea de spionaj, subminarea autoritatilor si impiedicarea colectivizarii agriculturii din comuna Suciu de Sus. Purtat prin inchisorile Gherla si Jilava, parintele va ajunge in final la Aiud, unde, la 4 ianuarie 1961 a murit, datorita severului regim de exterminare. Cadavrul a fost aruncat intr-o groapa peste care, ulterior, s-a asfaltat un drum de acces.

Florea Muresanu reprezinta teolo­gul complet, erudit, care a facut ca mar­tu­risirea sa, intima si vie sa fie condam­nata de un regim ostil si ateu. A colaborat la numeroase reviste din Ardeal, precum Renasterea, Viata Ilustrata, Tribuna Ardealului, Telegraful Roman si altele. Zestrea sa editoriala cuprinde peste 11 vo­lume, unele de monografii, altele cu continut religios, precum si manuale scolare de religie.

Tot la Aiud s-a rupt firul vietii preotului Ilie Rusmir, nascut la 7 noiembrie 1893, in localitatea Borlovenii Vechi, din judetul Caras Severin. Dupa absolvirea Institutului Teologic si Pedagogic din Caransebes, a urmat cursurile facultatii de stiinte din Cluj, dupa care a fost re­partizat profesor de biologie la liceul din Oravita. In 1916 s-a inscris in randurile Partidului National Roman. Dupa razboi, cand Banatul a revenit la Patria Mama, dupa Marea Unire, Ilie Rusmir a fost secretar general al organizatiei PNT, din judetul Caras, pana in 1947. A publicat numeroase articole in revista Resita Pi­toreasca. Ales primar al Oravitei in doua mandate, a intemeiat cinematograful Astra si Biblioteca oraseneasca cu 2.500 de volume. A contribuit totodata la inaugurarea unor organizatii cooperatiste in comunele din jur, devenind o personalitate.

La 6 martie 1945, noile autoritati comuniste l-au dat jos din functia de primar, dupa care l-au arestat, pentru putin timp, deoarece a adapostit o femeie de nationalitate germana, in intentia de a nu fi deportata in URSS. La alegerile falsificate pe fata la sfarsitul lui noiembrie 1946, profesorul si teologul Ilie Rusmir a adunat dovezi certe despre acea farsa, in urma careia trebuiau sa fie castigatori co­munistii. La 11 martie 1947 a fost, din nou arestat si torturat timp de sapte luni, in sediul Ministerului Afacerilor Interne din Bucuresti, dupa care a fost intemnitat la Pitesti, fara proces. In acel loc de trista amintire, infometat si maltratat, in scopul celebrei reeducari, s-a imbolnavit de tu­berculoza. Eliberat in iunie 1950 a aflat cumplita veste ca sotia sa a fost arestata.

Dupa trei luni de la eveniment, la 17 septembrie 1950, profesorul este din nou arestat si anchetat la Securitatea din Timisoara. Tribunalul Militar l-a condamnat la doi ani si sase luni de inchi­soa­re pentru ca a fost candva primar PNT si, deci, dusman al poporului. Ex­pediat la Aiud, a avut de suportat cum­plitele retete de exterminare, chiar daca vinovatiile lui lipseau sau erau minore. A decedat la 24 aprilie 1952. Mai avea pu­tin pana la eliberare. A fost aruncat intr-o groapa, fara cruce, conform uzantelor vremii.

Intre zidurile tenebroase ale inchi­sorii Aiud a murit preotul Gheorghe Tarcea, nascut la 5 noiembrie 1890, in localitatea Mag, din judetul Sibiu. Stu­diile teologice liceale si superioare le-a urmat la Sibiu. A participat la prima conflagratie mondiala, in Armata Imperiala, corpul 31, infanterie Sibiu. Dupa termi­narea razboiului s-a intors ranit de pe frontul din Galitia. Stabilit la Hunedoara s-a casatorit, dupa care, la 30 decembrie 1929, a fost hirotonit preot. Activitatea pastorala si cea de profesor le-a des­fasurat, atat la Hunedoara, cat si in ca­teva localitati din judet. Din initiativa sa s-a construit o cantina pentru muncitorii siderurgisti cu venituri scazute.

Dupa venirea la putere a noilor au­toritati comuniste, a inceput sa fie urma­rit pentru activitate reactionara. In februarie 1950 a fost arestat si trimis patru ani in lagarele de la Canal. A supravietuit metodelor de exterminare si, dupa eliberarea survenita in august 1954, i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu la Rachi­toasa, in Baragan, timp de doi ani, pana la 20 iunie 1956. Revenind la Hune­doa­ra, este din nou arestat, la 22 mai 1958 de Securitatea din Deva si acuzat ca face parte din miscarea de rezistenta anticomunista. In timpul anchetei a recunoscut ca i-a indemnat pe credincoisi sa se opu­na colectivizarii fortate a agriculturii, a predarii cotelor si a propagandei antireligioase. A condamnat alungarea regelui si a criticat nationalizarea industriei. Pe parcursul procesului ce a avut loc la Tri­bunalul Militar Cluj a denuntat torturile la care a fost supus in timpul anchetelor, schingiuiri care au urmarit obtinerea cu forta a unor declaratii neconforme cu exactitatea faptelor.

Procurorul militar a cerut pedeapsa cu moartea pentru insolenta prin care a demascat public chinurile la care a fost supus de Securitate. Semnele erau evidente. Avea barba smulsa si degetele stri­vite la balamaua usii. Din familia sa au mai fost arestati fiul si ginerele, fiecare condamnati la cate 20 de ani de munca silnica. Prin Sentinta numarul 20 din 15 ianuarie 1959, parintele Tarcea a fost con­damnat la temnita grea pe viata si confiscarea averii, pentru crima de in­surectie armata. De la penitenciarul Deva a ajuns la cumplita temnita Aiud. La 16 ianuarie 1963 i-a fost comutata pedeapsa la 25 de ani munca silnica. Desi avea 73 de ani, era frecvent pedepsit la izolare severa, batut, umilit, lasat in gerul iernii. Asa cum era de asteptat, la 30 septembrie 1963, a murit bolnav de TBC in stadiu avansat. Pe tot parcursul detentiei nu l-a intrebat numeni daca suporta intemnitarea si nu a vut curajul sa invoce cle­menta, desi era grav bolnav.

Cimitirul lacom al temnitei Aiud a mai inghitit inca o mare personalitate. Preotul Ilarion Felea s-a nascut la 21 martie 1903, in localitatea Valea Bra­du­lui, din judetul Hunedoara. Dupa absol­virea cursurilor liceale la Brad si Arad, s-a inscris la Facultatea de Teologie din Si­biu, dupa care si-a luat doctoratul la Fa­cultatea de Teologie din Bucuresti. La 29 iulie 1927 a fost hiritonit preot. In paralel a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj. In anii urmatori a avut o bogata activitate, atat ca preot, cat si ca profesor. A publicat importante lucrari de doctrina crestina si studii teologice. Ha­rul scrisului si profunzimea ideilor au fost motivele principale de a intra in atentia Securitatii. A fost considerat un potential pericol fata de politica ateista a noului regim.

A predat ca profesor la Academiile Teologice din Cluj si Arad, avand o pe­rioada si responsabilitatea de rector. A fost colaborator la diferite publicatii, afirmand de fiecare data ca nu poate fi credinta adevarata fara pocainta sincera, nici pocainta intreaga fara credinta vie. Una defineste pe cealalta. In partea finala a lucrarii Duhul Adevarului, considera ca exista trei virtuti de temelie – credinta, speranta si iubirea. Prin tot ce a publicat si a afirmat in predicile sale, parintele Felea a fost catologat ca opozant fata de politica antinationala a regimului comunist, protejat de tancurile sovietice.

Arestat la 3 martie 1945, a fost anchetat in lagarul de la Caracal, dupa care a fost eliberat in luna iulie. Revenit la Arad a fost urmarit in continuare. In dimineata zilei de 6 ianuarie 1949, Securitatea l-a arestat si anchetat in conditii excesiv de dure. Tribunalul Militar Timisoara l-a condamnat la 1 an de inchisoare, pentru omisiune de denunt. Eliberat la 5 ianuarie 1950 de la Aiud, si-a reluat activitatea la Arad, pana la 25 septembrie 1958, cand a fost din nou arestat. Hartuiala deosebit de eficienta. La 14 martie 1959 Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la 20 de ani temnita grea, ca urmare a unor declaratii luate cu forta de la cei care il cunosteau. Acuzat de activitate ostila regimului contra clasei muncitoare a fost expediat la Gherla, apoi transferat la Aiud, unde a decedat la 18 septembrie 1961, fara sa stie cat a fost de vinovat. Aruncat intr-o groapa nestiuta de familie, s-a cu­nunat cu aureola de martir.

Pe toti acesti Patriarhi ai Suferintei nu i-a intrebat nimeni daca suporta detentia si daca sunt de acord cu propria exterminare. In tranzitia actuala de dupa 1989, toti exponentii comunismului care au fost cercetati cu mare ezitare si stan­gacie au invocat la unison ca nu suporta inchisoarea sub pretextul ca sufera de fel de fel de maladii. Deci, 45 de ani am fost condusi spre zarile luminoase ale socie­tatii comuniste multilateral dezvoltate, de activisti si guvernanti deosebit de bolnavi, dar patrioti.