De pe listele de candidati ale PNL la apropiatele alegeri europarlamentare a disparut numele lui Daniel Daianu. Noul presedinte al acestui partid, Crin Antonescu, a pus pe altii pe liste, dupa criterii tembele de partid. Daianu este inca europarlamentar, iar profesionismul lui in materie de economie este respectat la Bruxelles. Este unul dintre putinii europarlamentari romani care stie cu ce se mananca Uniunea Europeana. Singura greseala a lui Daianu este ca nu s-a inscris in PNL.
In opinia lui Crin Antonescu – care vorbeste ca Obama, dar actioneaza ca Piturca -, Daianu ar fi trebuit sa se inscrie la o filiala de partid, ca sa le explice unor gusteri cu carnet de membru ce vrea sa faca el la Bruxelles, pentru ca acestia, eventual, sa-l sprijine.
Daianu nu s-a dat cu fundul de pamant. Ca de obicei, n-a acuzat pe nimeni si a spus doar ca nu intelege de ce nu poate sa-si continue munca desfasurata competent la UE.
Este treaba liberalilor sa-si puna pe lista pe cine vor. Pe limba lor pier. Mai grav este ca unul dintre putinii profesionisti care a acceptat sa lucreze pentru stat este dat deoparte. Este politica pe care partidele din Romania o ridica la rang de virtute. Sunt folositi oameni de partid, cateodata analfabeti, spagari de profesie, soldati devotati ai partidului care-i lasa sa fure.
Cariera lui Daianu de dupa 1990 demonstreaza ca, in Romania, nu valoarea conteaza, ci interesele. El a acceptat cu greu, in ‘97, functia de ministru al Finantelor, intr-o perioada grea. Pentru cine nu-l cunoaste, pot sa va spun ca este tipul de introvertit, analist, profesor cufundat in studiu. Am asistat o data la ASE la un curs special, in care raspundea intrebarilor studentilor. Amfiteatrul era neincapator, plin de studenti din totii anii. Tinerii il sorbeau, iar el se simtea in largul sau. La fel s-a simtit si cand tinea cursuri la Stanford sau la alte universitati din lume. Un economist de mare calibru.
Revin la anul 1997. Accepta postul de ministru, crezand ca va fi lasat sa faca finante. Stia ca relatiile cu politica il fac sa-si piarda timpul si energia. Si-a adus in minister cateva creiere tinere. Atmosfera care se instalase acolo degaja competenta. Delegatiile straine care veneau in Romania erau incantate sa negocieze cu un tip de calibru, pe care il considerau din acelasi aluat cu ei.
Secretarii de stat preluati in functie se uitau la el cu teama. Ei erau politici si faceau bani pe acolo. Dupa un an si ceva in fruntea ministerului, Emil Constantinescu il schimba fara nici un motiv public si-l inlocuieste cu caltabosistul de mai tarziu Decebal Traian Remes. Pentru opinia publica, demiterea lui Daianu a ramas neexplicata.
Iata de ce a fost pus pe faras Daianu. Generalii pregateau un tun: ei voiau sa cumpere din Africa de Sud niste janghine de elicoptere, la preturi evident umflate. Asta era si este la ordinea zilei in Romania. Dar, mai mult, firma de la care se cumparau aparatele cerea garantia statului. In traducere, importul era facut de o firma care trebuia sa plateasca marfa in rate, iar daca nu platea, statul roman livra banii imediat.
Pana in 1997, s-au dat garantii guvernamentale de peste doua miliarde de dolari pe import de ciorapi, cafea, mori etc. Niciuna din firmele importatoare nu si-a platit achizitiile, iar statul a fost nevoit sa achite. A fost o teapa premeditata, o gaura uriasa in buget, nici acum acoperita.
Pentru acest tip de garantie, era nevoie de semnatura ministrului Finantelor. Actul ajunge la Daianu pe birou, iar el il da deoparte. Este chemat la Guvern si intrebat de ce nu semneaza. El le explica lucruri simple: intr-o afacere, ambele tabere trebuie sa-si asume riscuri. Numai o tara bananiera acorda garantii.
Liberalii, al caror loc in guvern il ocupa fara sa fie membru de partid, iau foc. Dosarul ajunge la presedintele Constantinescu. Acesta il cheama si-i cere sa semneze naibii hartia aia blestemata.
Serviciile il doborasera deja pe vajnicul profesor – marele prieten al lui Jacques Chirac, cum ii placea lui Constantinescu sa se alinte.
Daianu ii explica politicos ca el nu semneaza un astfel de act. “Atunci trebuie sa pleci! ii spune Constantinescu. Si a plecat. N-a facut nicio declaratie belicoasa, nu s-a jelit de ce a fost dat afara. Ca sa vedeti ce tip de rara eleganta poate fi.
Dupa demitere, s-a instalat Remes. Ii zic lui Daianu ca ministrul cel nou imi pare ca nu se pricepe la economie. Imi raspunde cu o cautatura nedumerita: “de unde stii, lasa-l sa lucreze si apoi spune ceva”. Vorbeam despre cel care-i luase locul si el n-avea nici cea mai mica unda de rautate.
Daianu nu ne va mai reprezenta probabil la Bruxelles. Daca ne gandim bine, nici nu-si avea rostul intr-o haita de politici si fete de la Bamboo, plecati de fapt la shopping.
