Experti ai linsajului politic

In primavara anului 1948, s-a declansat cri­ma politica, teroarea, la adapostul noilor legi a­na­cronice. Patriotii care contestau comunismul erau declarati banditi, urmand sa fie lichidati prin orice mijloace, pe baza unui inventat material incriminator. Norii plumburii se adunau pe cerul unei tari, care se inrosea din ce in ce mai mult.

Multe familii erau imbracate in doliu, ca urmare a exterminarilor fara precedent. Din maidanele peri­feriilor au aparut cu pumnul ridicat cele mai decazute fiinte, ovatio­nan­du-i intr-o totala iste­rie pe marii criminali to­talitaristi ai vremii. Bar­baria, ura si dusmania s-au putut dezvolta pe un teren ce a devenit fertil, datorita putregaiului adus de apele mocirloase.

Unul dintre factorii de decizie, aflat multi ani in inaltele structuri ale Secu­ri­ta­tii, initiatorul si coordonatorul executiilor in lant ale opozantilor a fost generalul Gheorghe Pintilie. Studiind cu atentie mij­loacele de informare oficiale si martu­risirile detinutilor politici, supra­vie­tuitori ai masacrului, aflam ca Gheorghe Pintilie, cu numele de botez Timofei Bon­darenko s-a nascut in anul 1902, la Ti­ras­pol, in Imperiul Rus. Incepand din adoles­centa a luptat in Armata Rosie pe tot parcursul razboiului civil, atribuindu-i-se di­minuti­vul de Pantiusa. Din relatarile lui Tatiana Bratescu, fiica lui Ana Pauker, se desprinde faptul ca, inca din perioada cand era consomolist, urmarea preotii cu o isterie fara seama. Informat ca acestia tin o sedinta intr-un bordei izolat din ste­pa, a acoperit adapostul cu pamant, omo­ran­du-i prin sufocare. De tanar a fost ra­colat de serviciile secrete sovietice si in­struit in actiuni de spionaj si sabotaj im­potriva autoritatilor romane. In prima misiune intreprinsa pentru a intemeia o retea de spionaj la Bucuresti, a fost arestat de Siguranta si intemnitat, alaturi de Gheor­ghe Gheorghiu-Dej, Samuel Burah Tesco­vici (Teohari Georgescu) si Iosif Chisi­nev­schi. A fost eliberat din inchisoare la 23 august 1944, dar nu a plecat cu arma in mana spre Berlin, pentru a rapune fiara fascista, la fel cum s-au eschivat si ceilalti comunisti patrunsi de patriotism. Desi nu avea o pregatire corespunzatoare, facuta pe pamant romanesc, a fost promovat in inalte functii. S-a casatorit cu militanta comunista Ana Grossman, care anterior fusese sotia lui Sorin Toma, redactor sef la Scanteia, si apoi a ilegalistului Con­stan­tin Parvulescu. Au adoptat doi copii, Ra­du, mort in 1970 si Ioana Constantin, care a plecat ca arhitecta in Israel.

Incepand cu anul 1948, in calitate de general de Securitate, promovat direct, fa­ra sa treaca prin gradele anterioare, a condus Directia Generala a Securitatii, pana in 1963. Sursele de informare l-au consi­derat responsabil pentru arestarea, depor­ta­rea, intemnitarea si linsajul a peste 400 de mii de opozanti ai comunismului. Ca ad­jun­cti, i-a avut pe renumitii Boris Grum­berg (Alexandru Sergheevici Nicolschi), Vladimir Mazuru, Micael Dulbergher (Misu Dulgheru) si altii, asupra carora voi reveni. Fostul ministru comunist, Alexan­dru Sasa Barladeanu, aparut dupa 1990 ca disident din nastere si acuzator al dictatu­rii si terorii comuniste din care a facut parte, a afirmat ca Gheorghe Pintilie a actionat fara regrete, doar la ordinul superiorului sau, Gheorghe Gheorghiu Dej, pe direct, fara intermediari ierarhici. In baza acestei increderi depline, Pantiusa nu si-a dorit niciodata fotoliul titular al Ministe­rului de Interne sau de ministru al Secu­ritatii, motiv pentru care le-a refuzat de doua ori. Totdeauna a fost constient ca puterea lui era enorma. Teoharie Geor­gescu si Alexandru Draghici erau mici copii in fata lui, chiar daca in schema fi­gurau ca sefi si el adjunct.

Gheorghe Pintilie era de multi ani ofiter sovietic INU, din Directia de In­for­matii Externe a Securitatii de la Moscova, implantat in structurile inalte de la Bucu­resti. La inceput, celebra Brigada Mobila-Smers, a NKVD-ului sovietic, a avut la Bucuresti doi reprezentanti, pe nume, Alexandr Saharovski si Dmitri Fedicikin, langa care erau, ca observatori, consilierii Mihailovici si Tigancof. Acestia, la randul lor, au incredintat comanda acelei sucursale odioase unor vechi agenti sovietici, nimeni altii decat Gheorghe Pintilie, Ale­xandru Nicolschi si Yemilyan Bod­na­ren­co, alias Emil Bodnaras. Din spionajul sovietic mai faceau parte colonelul Hanna Rabinsohn, alias Ana Pauker, si maiorul Luca Vasile, amandoi incadrati la Bucu­resti ca ministri si secretari in CC al PMR, pana in 1952, cand au fost arestati pentru devieri. Gheorghe Pintilie s-a pensionat la cerere in anul 1963. Oricum, in 1965, Ceausescu il scotea din schema, asa cum a facut cu majoritatea celor care au crescut sub aripa protectoare a lui Gheo­r­ghiu Dej si erau dovediti ca lucreaza in slujba fratelui de la rasarit. In anul 1968, Pantiusa a fost exclus din partid, cu oca­zia reabilitarii post-mortem a lui Lucre­tiu Patrascanu. Intrebat cu privire la asasinatele comise sub coordonarea sa, a recu­noscut cu sinceritate, ca acele actiuni le-a facut din convingere si respect fata de disciplina de partid. Suparat ca a fost scos din randurile comunistilor, a inceput sa asculte posturi de radio occidentale, uitand ca pentru gravul delict, chiar el le-a rupt firul vietii celor care au avut acea indrazneala in anii ‘50.

Pentru a exista si nelipsita bomboa­na pe coliva, in anul 1971, cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la infiintarea PCR, tot Nicolae Ceausescu l-a decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu. Ana Grossman, sotia lui Pantiusa, a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste, pe principiul ca sangele de pe drapelul rosu de lupta apa nu se face. Gheorghe Pintilie a incetat din viata la 11 august 1985, la Bucuresti, fiind inmormantat cu onoruri de general, la Cimitirul Militar Ghencea, in acorduri de fanfara si a salvelor trase de Garda Militara, asa cum se procedeaza cu marii eroi ai neamului. Daca mai traia inca cinci ani, in cadrul strategiei tranzitive de consens si de impacare contra na­turii a victimei cu calaul, avea toate san­sele ca noile autoritati sa-i mai dea o de­coratie pentru tot ce a facut. Cazuri au mai fost. De anchetat era mai greu, deoarece legile ii protejaza in continuare pe cei care au indoliat sute de mii de familii. Urmasii victimelor ii vor gasi un loc in ierarhia marilor asasini ai crestinismului romanesc. Altii il considera un mare patriot, care a lichidat bandele anticomuniste si fasciste periculoase, dirijate de imperialistii sacali etc., etc. Discursul sau tinut in fata activului Securitatii la data de 28 februarie 1950 a fost epocal. Analiza di­ferentei dintre scula vie si scula moarta este de domeniul unicatului. Textul alocat delatorilor din acea cuvantare antologica va fi publicat in episodul numarul 46, ce se refera la informatori si la coordonatorii acestora.

In randurile ce urmeaza voi prezenta numai fragmentul care se refera la indica­tiile de imbunatatire a muncii de Secu­rita­te, din care am scos frazele care se repeta. “Sa ne intarim, sa putem da lovituri dus­manului, cat mai puternice, poate intreit. Dusmanul abia acum este turbat. Partidul a hotarat sa lovim cu toata puterea. Avem o serie de slabiciuni, de care trebuie sa ne debarasam, trebuie sa le scoatem cu fierul rosu din organismul nostru.(…) Trebuie sa luptam sa scoatem tot ce este putregai. Partidul a hotarat sa facem co­lonii de munca, sa spunem lagare, deta­sa­mente de munca. Inca nu s-a gasit forma, ramane de framantat, ca sa dam politi­ces­te just. Noi pe cineva trebuie sa ba­gam, n-o sa ramana goale.”

Studiind arhivele cotidianului Scan­teia si citind dezvaluirile generalului Pa­cepa, am dat peste o varianta puternic politizata a biografiei lui Gheorghe Pin­tilie, care in urma scrutinului din 28 martie 1948 urma sa fie musai ales deputat in Marea Adunare Nationala, nou infiintata. Biografia bine ticluita a ocolit cu mare atentie locul nasterii, orasele prin care a trecut, s-a evitat perioada in care nu a fa­cut nici o scoala, ajungand direct general, precum si alte repere. Sunt insiruite nu­mai ambiguitati, specifice vocabularului sabloanelor de lemn ale vremii. Pe parcursul textului se repeta de 11 ori cuvintele lupta si luptator. In acea perioada, redactorul sef al cotidianului Scanteia era Sorin Toma. “La 11 ani, Pintilie Bonda­renco, fiul unui cizmar sarac, cu o casa impovarata de nevoi, isi castiga painea carand scanduri la o fabrica de cheres­tea. De atunci, din primii ani ai vietii sale de muncitor in fabrica, i-a crescut in su­flet revolta impotriva nemiloasei exploa­tari patronale. La 13 ani intra ucenic intr-o turnatorie. Acum feciorul cizmarului traia intr-un oras major si lucra la o fabrica mare. Dar si exploatarea de aici era mare. Mult mai multi muncitori de toate varstele trudesc pentru huzurul stapanilor. Tanarul Pintilie invata de la mesterii metalurgisti doua lucruri: meseria de lacatus si datoria fiecarui muncitor de a lupta impotriva exploatarii, pentru o existenta si o viata mai buna.

Cand izbucneste Marea Revolutie din Octombrie, Pintilie Bondarenco se avanta cu tot curajul tineresc in lupta pentru paine, pentru libertate, pentru pa­ce, pentru drepturile poporului muncitor (avea doar 15 ani – n.a.). Apoi il gasim pe tovarasul Pintilie Bondarenco crescut in lupta si imbogatit cu experienta luptei de pana atunci, in mijlocul muncitorilor din fabricile si uzinele Capitalei. E anul 1933. Reactiunea fascista se accentueaza. Drepturile cele mai elementare ale muncitorilor sunt calcate in picioare. Revolta si ura cresc in toate locurile de munca si se ridica clocotitoare in luptele din februarie de la Grivita si Valea Prahovei. Mereu in mijlocul muncitorilor, tov. Pintilie Bonda­renco – soldat calit in randurile Partidu­lui de avangarda al clasei muncitoare -participa la organizarea luptei impotriva odiosului regim de la carma tarii. Sigu­ran­ta, care cunoaste activitatea acestui neobosit luptator revolutionar, hotaraste sa-l smulga din mijlocul muncitorilor. In 1937, in urma unui odios proces, e condamnat la 20 ani de temnita grea. Dar, nici in dosul gratiilor, acest verificat lup­tator nu inceteaza lupta. La Doftana, la Vacaresti, la Caransebes, pretutindeni unde calaii il poarta in lanturi, el conti­nua, alaturi de tovarasii Gheorghiu Dej si Teoharie Georgescu, munca de ridicare de noi cadre, otelite, pentru a duce mai departe lupta pentru victoria cauzei clasei muncitoare (intelegem ca detentia lejera le permitea aceasta lupta – n.a.). Eliberat du­pa 23 august 1944, tov. Pintilie Bonda­renco primeste o serie de munci de mare raspundere pe care le indeplineste cu cinste si devotament. La 28 martie 1948, ta­ranii si muncitorii din Ialomita il vor ale­ge pe tov. Pintilie Bondarenco ca repre­zen­tant al lor in Marea Adunare Nationa­la, fiind siguri ca poporul muncitor va avea in el un darz si incercat luptator pentru o viata mai buna.”

Ales deputat, Gheorghe Pintilie si-a inceput activitatea laborioasa pentru a oferi viata frumoasa promisa, devenind vanator al opozantilor. La 28 aprilie 1948 l-a arestat personal pe Lucretiu Patras­ca­nu, considerat ca a deviat grav de la linia partidului, opunandu-se sa-i fie retrasa cetatenia romana regelui Mihai. O alta acuzatie a fost aceea ca, la un miting la Universitatea din Cluj, Patrascanu a spus ca este in primul rand roman si apoi co­munist, ceea ce inversa ordinea impusa de internationalismul proletar. Dupa acel eve­niment, Gheorghe Pintilie a inceput in forta munca de infiintare, dupa modelul sovietic, a sinistrei Securitati care nu va ierta pe nimeni cu nimic. Inclusiv pe Va­sile Luca, fost lider bolsevic malefic, o­m­orat in inchisoarea Aiud, langa anticomunistii incarcerati anterior la ordinele lui.

Generalul Gheorghe Pintilie a coordonat plecarea in exil a regelui Mihai. Acel moment interesant si traseul parcurs de trenul regal, insotit de generalul Ale­xandru Nicolschi, o alta figura sinistra in peisajul vremii, il voi relata intr-un episod viitor.