17 aprilie 2009. Inca o zi, o luna, un anotimp, un an, “un timp” (asa cum a spus-o un poet). Sunt un tata care isi cauta cei doi copii: Cristiana Areta Calinescu si Andrei Valeriu Calinescu. Nu pot sa spun ca am obosit. Un parinte are forte si resurse nebanuite pentru a ajunge la copiii sai.
Candva am fost o familie. Ne-am petrecut ani buni la Cernavoda. Si eu, si sotia, eram probabil prea pasionati de meserie (amandoi ingineri la prima centrala nuclearo-electrica a Romaniei); la un moment dat, am uitat sa mai interactionam, asta si pe fondul noilor tentatii aparute dupa revolutie.
Totusi, anii in care s-au nascut cei doi copii (19 mai 1986 – fata si 7 septembrie 1987 – baiatul) au fost, imi place sa cred, repere existentiale pentru amandoi. Si pentru bunici, in aceeasi masura. Parintii mei au tot sperat sa-i revada. Tata – pana in ultima clipa a vietii; mama – nu mai are nici ea zile multe; e bolnava si e-n zadar sa va spun care-i dorinta dumneaei cea mai mare.
A intervenit divortul, moment bulversant pentru toti. Dar consolarea mea era ca puteam sa-i vizitez. Nu mi-am abandonat copiii niciodata! Doar inertia statului si prefacatoria celor din jur mi-au luat sansa de a-mi mai vedea copiii si de a-i mai putea ajuta. Nu vreau decat sa stie ca tatal lor nu i-a abandonat niciodata, ca i-a iubit neconditionat, ca si astazi vin documente din partea statului, pentru ca in Romania ei figureaza ca fiind plecati in excursie.
Ma adresez parintilor de pretutindeni, in primul rand. Cred ca sunt si alti tati sau mame in aceeasi situatie. Sub pretextul unei excursii, copiii dumneavoastra au plecat din tara si nu i-ati mai vazut niciodata. Si fiecare clipa, ora, zi e o continua cautare.
Acum locuiesc in Bucuresti. Cu fostii socri am incercat sa stabilesc un dialog (ei locuiesc in Braila), insa ma lovesc de un zid (doar si-au ajutat fiica sa plece din tara, constienti ca nu se va mai intoarce). Fac un apel catre toti cei care sunt parinti si inteleg ce inseamna sa nu-ti vezi copiii, sa nu poti lua legatura cu ei, sa nu le poti da un sfat sau, pur si simplu, sa nu poti sta alaturi de ei din cand in cand. Vreau o relatie normala tata-copii. Vreau sa stie ca imi pasa ce se intampla cu ei. Martor imi este Dumnezeu…
Cu respect,
Petre Calinescu,
[email protected]
P.S. Dragii mei C.A si A.V, ati copilarit in Romania, la Cernavoda, ati locuit in Coreea si China, iar acum sunteti in Canada. Atat am reusit sa aflu. Sper ca un semn va veni curand si pentru mine!