Gigi Becali isi petrece Pastele la racoare

0
119

Instanta de judecata a respins, joi, o noua cerere de eliberare din arest facuta de avocatii lui Gigi Becali. Dupa ce magistratii de la Judecatoria Sectorului 1 respinsesera deja, martea trecuta, o prima cerere de eliberare sub control judiciar a lui Gigi Becali (foto), avocatii acestuia au depus miercuri o noua cerere. Ea a fost judecata joi si a fost respinsa ca fiind neintemeiata.

Tot joi au fost respinse si cererile de eliberare condi­tionata a celorlalte patru persoane arestate in dosarul Gigi Becali. Cei cinci arestati au sperat ca judecatorii vor fi mai indulgenti, tinand cont de apropierea Sarbatorilor de Paste.

In pledoaria sa, Becali a incercat sa explice judecatorilor ce reprezinta, in opinia sa, pericol public. El le-a insiruit acestora actele de milostivenie publica pe care el le-a facut “de la varsta de 20 de ani”. Miliardarul a mai spus instantei de judecata ca “un anume Iancu” a sechestrat persoane “cu lant si lacat la gat” si totusi este judecat in libertate, in timp ce el este inchis in conditii mai rele decat la puscarie. Gigi Becali a spus ca, in celula in care se afla (avand dimensiunile de “sase metri pe cinci”), conditiile de viata sunt mai proaste decat in penitenciar.