Iadul generos

In perioada de dupa razboi au existat multi teologi, preoti si enoriasi care pentru credinta au ales sacrificiul suprem. Unul dintre acestia a fost Sandu Tudor Daniil, nascut la 24 decembrie 1896, la Bucuresti. Trecut in actele de stare civila cu numele de Alexandru Teodorescu, atunci cand s-a apucat de gazetarie si-a ales pseudonimul Sandu Tudor. Dupa terminarea cursurilor Scolii Normale din Plo­iesti, a plecat pe front in 1916, cu gradul de sublocotenent. La finalul razboiului nu a reusit sa se stabileasca in Bucuresti, da­torita unui lant de esecuri. In aceste conditii s-a imbarcat, la Constanta, pe o nava, in calitate de ofiter asistent. Colinda mai multe tari, invata mai multe graiuri si isi consolideaza cultura in mai multe do­me­nii.

In 1925 revine in Bucuresti si intra in publicistica. Scrie la cateva ziare si re­viste, printre care Gandirea, condusa de Nichifor Crainic. Dupa ce tipareste un vo­lum de versuri si altul cu tenta religioasa, pleaca la Chisinau, unde ocupa functia de subdirector al Internatului Teologic. Intre timp, absolva Facultatea de Filosofie. La inceputul anului 1929 a stat cateva luni pe Muntele Athos, unde a gasit drumul ini­ti­atic pe care il cauta in miezul trairii au­ten­tice. Cu aceasta ocazie incearca sa faca o analiza a binelui si raului. Cu cat lumina creste, cu atat umbra e mai intunecata. In perioada cat a stat in Bucuresti a pus pe picioare doua publicatii: cotidianul Credinta, aparut intre 1933 si 1938, precum si saptamanalul Floarea de Foc, care a rezistat intre anii recesiunii din perioada 1932 si 1936. Pe timpul razboiului mondial ce a urmat, a fost numit profesor la o scoala militara mecanizata. La terminarea conflagratiei mondiale si-a gasit refugiul la Manastirea Antim, unde a devenit unul dintre initiatorii organizatiei Rugul Aprins. Gasindu-si linistea sufleteasca, se hotaraste sa intre definitiv in monahism, cu numele de Agathon. Aceasta veste i-a surprins pe cei care stiau ca a fost ziarist , profesor, marinar, ofiter terestru si june prim.

Dupa ce autoritatile comuniste au in­terzis activitatea organizatiei Rugul A­prins, la 10 decembrie 1949, Sandu Tudor a ajuns la Craiova, unde, la Mitropolia Ol­teniei, se va ocupa de editura Mitropoliei. De la 1 aprilie 1950, mona­hul Agathon a fost delegat ca staret la Manastirea Cras­na, pana la 1 iunie, cand a fost arestat de Securitate, pentru pretinse crime de razboi pe Frontul de Rasarit, contra poporului frate sovietic. Neavand probe suficiente, procurorii l-au condam­nat totusi la doi ani de temnita grea. Trimis la Jilava, a fost batut si infometat, conform obiceiu­rilor vremii.

Eliberat in vara anului 1952, mona­hul a batut la portile Manastirii Si­has­tria Neamtului, devenind preotul Da­niil. In final, se va stabili la Schitul Rarau. De nenumarate ori s-a ridicat impotriva materialismului, afirmand importanta spi­ritului. Securiatea l-a luat in vizor, acu­zan­du-l ca practica o activitate ostila noi­lor autoritati de democratie populara.

A fost arestat in noaptea de 13/14 iunie 1958, incadrat ca infractor pentru crima de uneltire contra ordinei sociale. Fara dovezi incriminatoare, justificate, a fost condamnat la 25 ani temnita grea pentru activitate subversiva si alte ambiguitati, stropite cu cuvintele rezulta si implicit. A fost legat in lanturi si trimis la Aiud. Desi era sanatos tun, a fost bagat intentionat intr-o celula cu bolnavi de TBC. Cum era si firesc, a fost contaminat si el de acea cumplita boala incurabila si a murit la 16 noiembrie 1962. In certificatul de deces figureaza ca a avut hemoragie cerebrala. Locul unde a fost aruncat, in lacomele gropi, nu se cunoaste nici pana astazi.

Tot la Aiud s-a stins din viata preotul Vasile Stoleru, nascut la 30 ianuarie 1907, in localitatea Davideni din judetul Storojinet. Dupa absolvirea Liceului Fer­dinand s-a inscris la Facultatea de Teo­lo­gie, din Cernauti, luandu-si licenta in 1934. S-a casatorit cu Violeta Paun si a fost hirotonit preot. Activitatea pastorala a desfasurat-o in diferite localitati, ultima fiind Balaceana, din judetul Suceava. In noaptea de 15/16 iulie 1959, parintele Sto­leru a fost arestat de Securitatea din Suceava. In prelungitele anchete a respins cu mult curaj acuzatiile nedrepte ce i s-au adus ca dusman al poporului. A fost invinuit ca, la o predica, le-a spus enoriasilor sa aiba rabdare, deoarece lucrurile se vor schimba. I-a mai indemnat pe credinciosi sa nu mearga la munca, pe camp, in zilele de duminica si in sarbatorile religioase. Omul seamana toata saptamana pe ogor, iar duminica trebuie sa semene in biseri­ca.

La 22 octombrie 1959, Tribunalul Militar Suceava, prin Sentinta numarul 603, l-a condamnat la 10 ani munca silni­ca pentru crima de uneltire si confiscarea averii, conform articolului 209, Cod Pe­nal. A cunoscut foamea, frigul si bataile din regimul de teroare al inchisorilor Bo­tosani, Jilava si Aiud, unde si-a gasit sfar­situl la 12 decembrie 1960. La cauza mor­tii, in documentele de deces figureaza di­agnosticul de cancer gastric. Detinutii po­litici erau acoperiti cu pamant si medicii inchisorilor se acopereau de hartii. Trei copii nu si-au mai vazut tatal niciodata, nici macar mormantul acestuia.

Un alt cleric ucis pe altarul suferin­tei a fost Gheorghe Tomescu, nascut la 27 iunie 1888, in localitatea Hulubesti, din judetul Muscel. Dupa absolvirea Se­minarului Teologic si a Facultatii de Te­ologie din Bucuresti, la 12 aprilie 1915 a fost hirotonit preot, la Parohia Tiganesti, Arges. Intre 1916 si 1920, pe perioada razboiului, a indeplinit functia de preot con­fesor, cu grad de capitan, la Re­gi­men­tul 6 Artilerie, Vaslui. Din 1924 a devenit membru al Comitetului PNT Muscel. So­tia parintelui era sora cu Niculina Miha­la­che, sotia marelui om politic, Ion Mihalache. Dupa instaurarea regimului comunist, Securitatea l-a luat in vizor printr-o vasta retea de informatori. La 4 februarie 1949, a fost arestat pentru faptul ca a gazduit-o pe cumnata sa, careia ii fusese confiscata averea. Pentru acest de­lict, preotul Tomescu a fost condamnat la sase luni inchisoare corectionara.

Dupa eliberare, delatorii ii urmareau fiecare miscare, informand Securitatea ca preotul asculta posturi de radio straine si indeamna satenii sa nu se inscrie in gospodariile agricole colective, care vor adu­ce o foamete cumplita, dupa modelul colhozurilor sovietice. La 15 august 1952, parintele este din nou arestat si trimis la Canal, in lagarul de exterminare de la Pe­ninsula, de langa Constanta. Dupa opt luni de munca istovitoare la saparea acelui canal, la care se va renunta in anul urma­tor, a fost eliberat, revenind in mijlocul familiei. In perioada care a urmat, a facut cateva drumuri la Dalga, in Baragan, unde se afla cu domiciliul fortat Niculina Mihalache, careia ii ducea haine, alimente si cele necesare. Acele vizite repetate, Secu­ritatea le-a interpretat ca incercari de a reorganiza PNT-ul sau o organizatie subversiva periculoasa.

La 16 iunie 1959, parintele Gheor­he Tomescu a fost din nou arestat si torturat la Securitatea din Pitesti. Prin Sen­tinta 585, din 21 septembrie 1959, Tri­bu­nalul Militar Craiova l-a condamnat la 25 de ani temnita grea si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale. In primavara anului 1962 a murit la penitenciarul din Botosani, datorita re­gimului sever. Raspunde cineva pentru toate aceste destine amputate? De cate ori au fost intrebati, temnicerii acelor timpuri au raspuns la unison ca asa a fost atunci. Constiinta lor nu a fost afectata cu nimic.

Sirul martirilor a continuat cu preotul Ioan Colita, nascut la 6 septembrie 1907, in satul Gemeni, comuna Darvari, din judetul Mehedinti. Dupa ce a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, in 1928 s-a casatorit cu Floarea Albu, care i-a da­ruit 11 copii, dintre care au supravietuit noua. In acelasi an a fost hirotonit preot, la Parohia Cetate, din judetul Dolj. De-a lungul anilor, a dovedit calitati certe de gospodar, refacand biserica si contribuind la alfabetizarea enoriasilor. A fost fondatorul scolii gimnaziale din localitate, a im­pulsionat electrificarea comunei si propria biblioteca a pus-o la dispozitia cititorilor. La 15 august 1952 a fost arestat de colonelul Untaru si inghesuit intr-o duba neagra impreuna cu preotii Gheorghe Chi­riloiu si Ion Tudor. In prelungitele an­che­te, la Securitatea din Craiova, batut la talpi si in stomac, parintele Colita a fost intrebat in ce grad s-a implicat in Misca­rea Legionara, deoarece a facut parastasul liderilor Mota si Marin, morti in razboiul civil din Spania. Toate aceste amanunte, Securitatea le stia cu precizie, de la cole­gul sau de altar, un informator de nadejde al organelor represive, care dorea sa scape de el.

Din dosarul de urmarire se desprin­dea ca cel supravegheat este un element inteligent, cu o mare influenta asupra ma­selor, care dorea caderea imediata a regi­mului democrat popular. Totodata, deplan­ge situatia materiala foarte grea a tarani­mii, nevoita sa dea cote mari la stat, precum si bataile primite de cei care nu ac­cepta colectivizarea fortata. Toate aceste invinuiri au fost respinse de cel acuzat, fiind neconforme cu adevarul, deoarece erau inventate de un coleg, preot invidios, care dorea sa ramana singur la biserica din Cetate. Erau nascociri grave din par­tea unei fete bisericesti dezumanizate, ca­re cauta de fiecare data sa lamureasca eno­riasii ca nu trebuie sa minta niciodata.

Printre multiplele reprize de bataie, preotul Colita a repetat ca nu a fost inscris in nici un partid politic, ca nu a avut fun­ctii de conducere in organizatii legionare si nu a fost primar. Ancheta desfasurata pe teren a confirmat nevinovatia arestatului. Cu toate acestea a fost purtat prin mai multe inchisori, precum Galati, Jilava si Lugoj, fara sa fie judecat si condamnat. La 23 iunie 1954 a fost eliberat, revenind la Parohia Cetate, dupa doi ani de info­me­tare si batai cumplite. Ca o culme a cinismului bolsevic, sotia sa a primit din par­tea lui Petru Groza ordinul Gloria Mater­na pentru ca a nascut 11 copii. Nu a intrebat-o nimeni cum ii creste, averea familiei fiind confiscata. Medicii comunei au constatat ca parintele avea corpul plin de ci­catrici si organele interne afectate.

La 24 iunie 1959, preotul Colita a fost din nou arestat si expediat in lagarul de exterminare de la Periprava, in Delta Dunarii, fara sa fie judecat. Trei luni mai tarziu a fost transferat in lagarul Ostrov, formatiunea 0957. Nu putea sa-si faca norma la carat pamant, datorita faptului ca slabise foarte mult, era bolnav, arata ca o stafie. In ziua de 26 octombrie 1959, pe fondul unor batai, deoarece nu isi facea norma, a survenit decesul parintelui Ioan Colita, care a fost ingropat intr-un loc necunoscut. In ceea ce priveste cauza mor­tii, in certificatul de deces, eliberat cu mare intarziere de Sfatul Popular Ostrov, se precizeaza miocardita arteroscleroza coronariana, un diagnostic sablon, prin care se justificau majoritatea deceselor, ce ii incriminau pe temniceri.

In acei ani de cumplita teroare, s-a gasit o noua formula eficienta de masa­cru. Pedepsele administrative erau emise direct de MAI, fara proces juridic. Listele lungi au reprezentat o forma extrajuridica de pedeapsa, care a facut un munte de ca­davre. Legalitatea aparenta a acestor for­me de detentie s-a finalizat prin nein­re­gis­trarea victimelor care adesea nu au avut o vina politica, ci numai rafuieli de natura personala. Durata pedepselor care oco­leau tribunalele se exprima in numar de luni de la 6 la 60. Alte dosare au fost distruse, in scopul stergerii urmelor crimelor tortionarilor.