Regina Elisabeta a II-a domneste fara sa guverneze peste 16 state si teritorii, cu o populatie totala de circa 130 de milioane de persoane. Cunoscuta mai ales ca Regina Angliei si a Marii Britanii, Elisabeta a II-a este si regina locuitorilor din Canada, Australia, Noua Zeelanda, Insulele Barbados si Bahamas, Grenada, Papua-Noua-Guinee, Insulele Salomon, Tuvalu, Santa-Lucia, Saint-Vincent-et-Grenadines, Antigua-et-Barbuda, Belize si Saint-Christophe-et-Nievès. De asemenea, Elisabeta a II-a este sef al Commonwealth-ului, guvernator suprem al Bisericii Anglicane, Senior de Man, Duce de Normandia, precum si sef suprem al insulelor Fidji.
Faptele mari traiesc in carti, faptele marunte, in memorie. Regina Elisabeta a II-a nu da aproape niciodata interviuri presei, este formala si rezervata in toate aparitiile ei publice, prudenta si calculata in declaratii, se preocupa indeaproape de imaginea oficiala a monarhiei engleze. Dar, dincolo de toate acestea, personalitatea ei este interesanta si pentru istoria mica. Istorie care, de multe ori, are in mintea si in sufletele contemporanilor o rezonanta mai mare decat cealalta – istoria mare, din tratate si manuale.
Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a nascut la 21 aprilie 1926 si a devenit regina a Angliei la 6 februarie 1952. Cei 57 de ani care s-au scurs de la incoronarea ei o plaseaza printre monarhii britanici cu cea mai lunga domnie, pe locul 3, dupa Regina Victoria, cu 64 de ani la tron (1837-1901) si George al III-lea, cu 60 (1760-1820).
Fiica lui Albert, duce de York si a lui Lady Elizabeth Bowes-Lyon, Elisabeta a II-a era, la nastere, a treia pe lista viitorilor monarhi englezi. In 1937, unchiul ei, Edward al VIII-lea, renunta la tron, iar rege devine Albert, sub numele de George al VI-lea. Elisabeta era a doua pe lista, dar accesul ei la coroana era inca ipotetic. Daca parintii ei ar mai fi avut un fiu, el ar fi devenit print mostenitor inaintea sa. Cum lucrul acesta nu s-a intamplat, in 1952, la moartea lui George al VI-lea (Albert), ea a ajuns regina. Iar mama sa, Elizabeth Bowes-Lyon, devine acum, din sotie a regelui, regina-mama. Aceasta femeie remarcabila a trait 102 ani si a fost unul dintre cele mai iubite si mai pitoresti personaje ale istoriei Angliei din secolul al XX-lea.
O regina de basm, traditionalista
Nu se poate spune ca englezii nu-si iubesc reginele. Cum istoria le-a furnizat exemple de personalitati feminine care au onorat tronul Angliei si istoria ei – ca Elisabeta I sau regina Victoria – accesul la tron al Elisabetei a II-a a fost primit cu multa bucurie. Farmecul si tineretea reginei – avea 26 de ani – faceau din ea o “regina de basm”. In plus, tanara suverana daduse de timpuriu semne ca va ilustra cu brio istoria si exigentele morale si de protocol ale coroanei engleze.
Winston Churchill ii lauda “aerul de autoritate si de judecata cumpanita, uimitoare la un copil”, iar mai tarziu, cand printesa devine o tanara constienta de responsabilitatea ei, impartasind valori etice traditionaliste, nimic din viata ei particulara nu poate face deliciul amatorilor de scandal. Nicio asemanare cu Casa de Monaco si cu tribulatiile, peste multi ani, ale printeselor Caroline si Stephanie.
Elisabeta s-a casatorit in 1947, in anul majoratului, cu printul regal din casa danezo-germana Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, Philippe de Grecia si Danemarca, incheind o idila de aproape 10 ani, sustinuta prin corespondenta. La casatorie, Philippe a renuntat la succesiunea sa regala in Grecia sau Danemarca si a dobandit titlul de Duce de Edinburgh. Cuplul regal are patru copii si opt nepoti.
Domnia Elisabetei a II-a a inceput intr-un context politic complicat. Stalin inca nu disparuse, iar Imperiul Britanic era in curs de destramare. Statele care deveneau, rand pe rand, independente ramaneau insa in continuare apropiate de coroana britanica, ca membre ale Commonwealth-ului – o organizatie de state independente, foste colonii sau protectorate engleze.
Era perioada cea mai dura a razboiului rece, cand Occidentul parea tot mai amenintat de expansiunea comunista. Se adaugau complicatiile interne generate de conflictul din Irlanda de Nord (1960-1998). Regina a avut totusi privilegiul sa participe, in limitele mandatului sau constitutional, la toate evenimentele care au schimbat fata lumii.
Puterea si Protocolul
In noiembrie 2006, au aparut zvonuri pesimiste cu privire la sanatatea ei si la capacitatea de a-si indeplini atributiile cotidiene. Se vorbea chiar de o posibila abdicare sau de o retragere urmata de asumarea treptata a sarcinilor de catre printul mostenitor Charles. Zvonurile s-au dovedit neintemeiate: ea a declarat ca nu are de gand sa abdice, iar Buckingham Palace a anuntat ca regina isi va continua activitatea, indeplinindu-si toate obligatiile, si cele publice, si cele private.
In anul 2007, Elisabeta a II-a aparea pe locul 23 intr-un top Forbes al femeilor cu cea mai mare putere din lume. In 2008, desi nu-si schimbase cu nimic atributiile, ea nu mai figura in acest clasament. Ce puteri a pierdut regina intr-un an, pentru ca Forbes sa o ignore si sa prefere in locul ei o gramada de PDG-iste si de vicepresedinti-femei ai unor companii importante? Este posibil ca analistii Forbes sa fi fost mai sensibili in trecut fata de rigorile protocolului monarhic englez, care pot da iluzia, la prima vedere, a unei puteri intimidante. Astfel, potrivit protocolului, nimeni nu i se poate adresa reginei inainte ca aceasta sa-i fi adresat un cuvant. De asemenea, nu i se poate intinde mana si este interzis cu desavarsire sa fie atinsa. Nici chiar printul consort nu are voie sa o atinga in public.
I s-a intamplat totusi reginei sa fie atinsa in public, in 2002, cu ocazia unei vizite in Canada. Proprietarul unei companii de biciclete, Louis Garneau, a luat-o frateste de umeri, pozand in fata unui aparat de fotografiat. Gestul a starnit revolta si sarcasm in presa britanica, dar nu a impresionat-o cine stie ce pe regina, care a ramas bine dispusa. In limitele protocolului, desigur.
In 2007 insa, cand un oficial a facut un gest similar, a fost criticat de toata mass-media. John Howard, pe atunci premierul Australiei, si-a pus bratul in jurul reginei, pentru a o proteja la trecerea prin multime. Howard a negat ca ar fi atins-o pe Elisabeta a II-a, insa presa a furnizat fotografii “compromitatoare” si a judecat aspru incidentul.
Iata de ce anul acesta, cand, in cursul unei intalniri cu regina, Prima Doamna a Statelor Unite, Michelle Obama, a fost fotografiata cu bratul pe spatele reginei, toata lumea a fost initial intrigata. Dar cum Michelle Obama se bucura de o mare simpatie din partea publicului si a presei, pe care se pare ca i-a starnit-o si reginei, gestul a fost trecut in categoria manifestarilor mutuale de apropiere intre cele doua doamne.
Si calatoare, si primitoare
Una dintre primele trasaturi prin care s-a remarcat Elisabeta a II-a cand a devenit regina a fost pasiunea ei pentru calatorii monarhice, agrementate de mult pretuitele de orice politician “bai de multime”.
In 1953-1954, regina si printul consort au facut un tur al lumii, care a durat sase luni. Calatoria a fost si a ramas o premiera absoluta in istoria monarhiei engleze. Multimile care au primit cuplul regal au fost impresionante. S-a apreciat ca trei sferturi din populatia Australiei a avut curiozitatea, dublata de un entuziasm extraordinar, s-o vada pe regina cu acea ocazie. Dar, pe cat de calatoare a fost regina in anii ei de tinerete, tot pe atat a fost de primitoare.
Romanii care au astazi peste 40 de ani isi amintesc, probabil, de fastul cu care i-a primit pe Elena si Nicolae Ceausescu, in 13-16 iunie 1978. Cu acest prilej, regina a facut publica o descoperire a istoricilor regali, realizata intr-o frumoasa consonanta cu istoricii romani de partid, ca legaturile dintre Romania si Anglia dateaza de pe timpul Imperiului Roman! Iar Elena Ceausescu a fost onorata cu titluri academice si firitisita pentru realizarile ei in cercetarea “uneia dintre cele mai fantastice probleme a zilelor noastre”. Ne amintim, era vorba de polimerizarea izoprenului.
Nu a fost intotdeauna soacra
Multi dintre cei care au urmarit la televiziune sau au citit despre povestea Lady Diana – Printul Charles, in care regina a avut de interpretat un rol perceput ca fiind extrem de negativ – al soacrei trufase si arogante, cu o nora frumoasa, sensibila, desteapta si plina de nuri – stiu poate mai putin ca si casatoria reginei cu printul Philip a starnit valuri in familia regala. Printul si printesa erau veri de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei si veri de gradul trei prin regina Victoria. E, de altfel, notoriu ca regina Angliei se inrudeste, mai de aproape sau mai de departe, cu toate familiile regale din Europa, inclusiv cu Hohenzolernii din Romania.
Printul Philip, pe langa calitatea de var, avea defectul de a fi grec ortodox si, in plus, avea surori maritate cu aristocrati gemani ce intretineau legaturi cu nazistii. De asemenea, alt defect capital, nu avea o buna situatie materiala.
Mama Elisabetei a II-a, cealalta Elisabeta, devenita mai tarziu regina-mama, s-a opus casatoriei fiicei ei cu Philip, caruia ii spunea Nemtisorul. Casatoria a avut totusi loc, dar marcata de controverse. Rudele din partea mirelui, surorile lui in primul rand, nu au fost invitate, iar altele, din partea miresei, nu au vrut sa participe. Si cum situatia generala de dupa razboi era inca dominata de regimul rationalizarilor, Elisabeta a fost nevoita sa economiseasca din bonurile de rationalizare spre a cumpara materialul pentru rochia de mireasa, desenata de Norman Hartnell. Tinerii casatoriti au primit 2.500 de cadouri de nunta din tot Commonwealth-ul, ceea ce, cu siguranta, le-a ridicat moralul.
