La 25 martie, ziua de Buna Vestire dupa calendarul crestin ortodox, s-a stins din viata domnul doctor Ion Taranu. Daca a existat si exista o persoana în Montreal care nu are dreptul sa scrie si sa vorbeasca despre domnia sa, atunci în mod categoric acela este subsemnatul.
Si totusi îndraznesc. Desi nu l-am iubit niciodata pe dl. Ion Taranu, nu pot sa tac în fata nedreptatii care s-a facut fata de memoria sa. Nici ziarul “Pagini Românesti” si nici alte publicatii nu au mentionat unul din marile lui merite: implicarea si contributia adusa de domnia sa la ridicarea si realizarea Centrului Cultural Român din Montreal (CCRM), situat la 8060 Christophe Colomb, în vecinatatea Bisericii Buna Vestire din Montreal. Asa cum spune îndemnul crestinesc: “Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21), trebuie sa i se dea si domnului Taranu ceea ce-i apartine.
Adevarul sta în faptul ca dânsul nu a fost doar un simplu membru fondator al CCRM, el fiind cel care, în 1982, a mers si a depus dosarul la Ministerul Imigratiei si al Cumunitatilor Culturale din Quebec, în numele CCRM, pentru a primi subventia de 100.000 $. De altfel, numele si semnatura domniei sale figureaza pe mai multe documente semnate în anii 1981 si 1982, ani în care s-a construit CCRM.
S-a spus si s-a scris despre dl. Ion Taranu ca a fost un om care, pe tot timpul vietii, s-a luptat si s-a zbatut pentru promovarea culturii române pe meleagurile frunzei de artar, implicându-se în mai toate marile proiecte care au privit viata românilor de la Montreal, din 1951 încoace. Iar acest lucru, nici macar “un mare dusman” ca mine nu-l poate nega.
Si totusi, sunt lucruri care nu s-au spus. Faptul ca el a facut parte din Fratiile de Cruce si a avut o frumoasa educatie româneasca si legionara în anii de liceu si de studentime nu l-a spus nimeni. Faptul ca Vasile Posteuca, unul din initiatorii Câmpului Românesc de la Val-David, a fost un mare poet legionar ucis si otravit în exil de oamenii Securitatii care actionau în Canada si a fost secretarul lui Corneliu Zelea Codreanu nu mai este amintit astazi de nimeni. Chiar daca dl. Ion Taranu nu a fost legionar, atât Alexandru Fonta cât si Vasile Posteuca în mod categoric au fost. Iar el, domnul Taranu, a trait toata viata lui în preajma acestora, viata lui fiind direct legata de viata lor; destinul sau a fost legat de destinul lor, amprenta tineretii urmându-l pe tot parcursul vietii.
La moartea unei asemenea personalitati se pot spune si scrie foarte multe. Astazi, la câteva saptamâni dupa ce el nu mai este, putem spune ca numai aceia care nu l-au cunoscut si nu au auzit de dânsul nu au stiut de “conflictul” pe care acesta l-a avut cu membrii Consiliului Parohial de la Biserica Buna Vestire din Montreal. Iar dupa umila mea parere, tocmai faptul ca Dumnezeu l-a chemat la El în ziua de Buna Vestire constituie un semn ca El, Atotputernicul din Cer, l-a auzit, l-a iubit si l-a sustinut.
