Asasinati acasa

Unul dintre acesti martiri a fost pre­o­tul Ioan Mitrica, nascut in anul 1907, in localitatea Cilieni, din judetul Olt. Dupa ce a absolvit Seminarul Teologic din Ram­nicu Valcea, in anul 1937 a fost hiro­tonit preot in comuna natala. Printre multe alte realizari, se poate preciza faptul ca parintele Mitrica l-a determinat pe latifundiarul Grigore Plesia sa deschida o cantina scolara pentru copiii saraci si sa-i imbrace pe acestia.

Dupa instaurarea regimului comunist, clericul s-a lamurit in pri­vinta terorii ce se asternuse peste via­ta satului. In comuna s-au pripasit cateva figuri ciudate, cu denumirea de activisti. La apa­ritia acestor indivizi, ce chinuiau limba romana, parintele a inceput sa aiba reactii de respingere. Din cauza acestor o­fense aduse noilor autoritati comuniste, masu­rile nu au intarziat sa apara. In urma unei delatiuni facute de un invatator, Se­curi­tatea a luat masuri de arestare a dus­ma­nului poporului, asa cum fusese catalogat. La randul sau, parintele si-a presimtit sfarsitul, ascunzandu-se in diferite cladiri din apropiere si chiar in sura de paie.

In noaptea de 24/25 martie 1949, cu mare discretie, a vrut sa treaca Oltul. Incerca sa se ascunda pe malul celalalt, la fratele sau, preotul Marin Mitrica, din satul Mandra-Teleorman. Securitatea a inteles manevra si l-a asteptat langa ca­sa, intr-un loc viran ce ducea la rau. Cand prada a cazut in mana organelor represive, victima a fost torturata pe loc – stran­gu­lata cu fularul de la gat. Stefan Luta, cel care conducea podul plutitor, a auzit din departare tipe­te­le preotului, care implora sa nu-l omoare, ca are copii de crescut. Satenii nu au iesit din case, deoarece teroarea era maxima. Arestarile nocturne erau frecvente. Curio­sii, daca ieseau la porti, aveau de suferit dupa aceea. Dupa asasinare, cadavrul a fost mutat langa statia CFR Visina, pentru a sugera ca a fost lovit de tren. Sotia a gasit cadavrul, care nu fusese talharit de banii pe care ii avea in buzunare. Pe cei care au infaptuit crima ii interesa doar sa-i ia viata.

Interesant este ca, peste cativa ani, unul dintre faptasi, pe patul de moarte, rapus de o boala incurabila, in cadrul Sfintei impartasanii, a martuisit in fata preotului Mihalache Mitfan despre oroarea savarsita in acea noapte, in care a luat viata unui nevinovat mesager al lui Dumnezeu.

In propria casa a fost asasinat si dascalul bisericesc Anton Benchea, nascut in anul 1892, in localitatea Fundu Racaciuni, din judetul Bacau. A absolvit scoala de Dascali Catolici din Halaucesti, dupa care s-a intors in satul natal, unde a activat ca invatator si cantaret bisericesc, pana in ziua cand a fost asasinat. Printre realizarile sale de seama se numara ridicarea unei biserici din piatra si caramida, dotata cu o orga moderna, pe care a co­man­dat-o la firma Wegenstein, din Ti­mi­soara. A fost un om de actiune. In lipsa preotilor romano-catolici, arestati in serie, dascalul Benchea facea inmormantarile dupa toate canoa­nele bisericii.

Incet-incet, a intrat in vizo­rul Secu­ri­­tatii, pentru atitu­dinea sa indreptata im­potriva comuniza­rii religiei si a arestarilor in lant a preotilor acuzati ca nu adera la cauza. La indemnul sotiei de a se ascun­de, intrucat arestarea era iminenta, dasca­lul a refuzat sa fuga in comuna veci­na, sustinand ca nu a facut rau nimanui si ca Securitatea nu are ce sa-i faca. Intrucat i-a indemnat pe enoriasii sa­raci sa nu predea cotele de cereale, caci le mureau copiii de foame, in ziua de 12 martie 1949, orele 15.30, doua plutoane de Securitate l-au incercuit pe Anton Benchea, care se ascunsese in podul plin cu fan al casei. In momentul cand plutonierul major Damian Constantin a scaparat chibritul sa dea foc paielor, a vazut o miscare suspecta si l-a somat sa se predea. In urma refuzului dascalului, plutonierul l-a impuscat si l-a ranit. L-a tras apoi jos pe Benchea, dupa care i-a deslipit pielea capului cu lama plugului, scalpul fiind aruncat afara, sa-i ingrozeasca pe privitori.

Pe fondul urletelor victimei, care ii aducea injurii ca­laului si celor in slujba carora era, An­ton Benchea a fost taiat la gat cu baio­neta, in timp ce plutonierul ii promitea ca-l va injunghia ca pe porc. Nu conta faptul ca cel executat, care si-a dat ultima suflare intr-o balta de sange, avea noua copii. Acestia au ramas pentru toata viata in memorie cu ororile petrecute sub ochii lor. Francisc, cel mai mare dintre feciori, a dat publicitatii, dupa 1990, acea incredibila scena, la care a asitat in­creme­nit. Cu doua zile mai inainte, tot prin metode primitive, fusese arestat preotul Carol Susan, satul fiind in mare fierbere. S-au tras focuri de arma, s-au auzit ge­me­te si plansete sfasietoare.

Evenimentele dramatice de la Fundu Racaciuni au fost condamnate de episco­pul Anton Durcovici, care le-a adus la cu­nostinta ierarhilor din Bucuresti si din strainatate. La 11 decembrie 1951, va muri si prelatul, in temnita de la Sighet. Scriitorul si publicistul Danut Dobos a publicat in re­vista Lumina crestinismului, numarul 3 din 2005, un capitol cutremu­rator despre Anton Benchea.

Un alt martir executat la domiciliu a fost preotul evaghelic Adolf Lutsch, nas­cut la 15 aprilie 1904, in localitatea Gar­bova din judetul Sibiu, intr-o familie cu opt copii. A urmat liceul la Sibiu. S-a in­scris apoi la Facultatea de Teologie din Viena, dupa care s-a transferat la Leipzig, pentru ca, in final, sa-si ia licenta la Kiel. Revenit in tara, a fost hiroto­nit preot pe 6 noiembrie 1929, la Ruja din judetul Sibiu, unde va sluji pana cand va fi asasinat.

Dupa in­staurarea regimului comunist, cultul evan­ghelic a avut de suferit. In ianuarie 1945, pastorii evanghelici de etnie germana au fost arestati si dusi la munca in URSS. Dupa ce a fost promovat protopop, Lutsch a in­ceput sa intre in vizorul organelor represive. Un informator l-a denuntat ca ar adaposti in locuinta sa ofiteri germani, care au ramas in spatele frontului. In seara zilei de 29 iunie 1945, un grup de soldati sovietici, insotiti de colaborationisti locali, au venit la usa preotului, pentru a verifica daca denuntul se confirma.Suparati ca nu i-au gasit pe cei cautati, sovieticii l-au impus­cat, totusi, pe pastor. Era o actiune preme­ditata, deoarece devenise un element in­dezirabil.

Un alt preot evanghelic asasinat acasa a fost Friedrich Thumes, nascut la 6 octombrie 1909, in localitatea Teaca din judetul Mures. Dupa absolvirea liceului din Bistrita, s-a inscris la Facultatea de Litere, Filosofie si Istorie din Cluj, continuand pregatirea la Halle, Leipzig si Bonn. Dupa ce a revenit in tara, si-a dat licenta la Sibiu. La 7 octombrie 1936, a fost hirotonit, stabilindu-se la Cund, la nord de Medias. Pe langa faptul ca era preot, a mai indeplinit si functia de profesor la diferite scoli.

Dupa 23 august 1944, armata sovie­tica a invadat orasele si co­munele tarii. Cu toate ca se considera o armata aliata, au avut loc numeroase acte de jaf si violenta. La 18 septembrie 1944, un grup de soldati sovietici a intrat in curtile gospodarilor din Cund, cautand bautura in pivnite. Cateva femei si adolescente s-au adapostit in casa preotului, ca sa nu fie violate sau linsate. Pastorul a incercat sa le protejeze, dar in final a fost impuscat in propria casa. Din cauza si­tua­tiei cumplite care pusese stapanire pe sat, cadavrul a fost inmormantat fara preot. Enoriasii nu au avut voie sa participe la tristul eveniment. Abia peste doua luni a fost posibil sa se faca o firava comemorare a celui ucis.

In perimetrul comunei sale a fost impuscat si Petre Anculia, nascut la 29 decembrie 1911, in comuna Teregova, din judetul Caras-Severin. Desi a urmat cursu­rile unei scoli CFR din Caransebes, l-au atras mai mult croitoria si cojocaritul, pe care le-a invatat la un atelier din centrul ora­sului. Dupa sase ani de pregatire in acest domeniu, s-a retras in comuna natala. La 16 februarie 1935, s-a casatorit cu Ana Stoicescu, o frumoasa codana care ii va darui doi copii.

Prin intrarea Romaniei in razboi, a fost concentrat la Regimentul 96 Infan­terie si trimis pe frontul de est. Intre 10 martie 1942 si 23 august 1944, a cunoscut pe viu ororile razboiului si foametea cre­ata de colectivizarea agriculturii din URSS. Ranit, revine in comuna natala, unde se lamureste de crimele savarsite de ocupantul sovietic si de noile organe de represiune comuniste. Incet-incet, devine omul de incredere al notarului Gheorghe Ionescu, care incepe sa organizeze miscarea de rezistenta anticomunista. Se pun la punct diferite deplasari in munti, pentru a-i ajuta pe insurgenti cu alimente, haine si munitie.

In toamna anului 1948, Anculia se alatura grupului de partizani condus de avocatul Spiru Blanaru. In dimi­neata zilei de 22 februarie 1949, intr-un schimb de focuri cu trupele de Securitate, cade ciuruit de gloante. Cadavrul a fost asezat in fata primariei Teregova, pentru a infricosa populatia. A fost apoi aruncat intr-o groapa fara cruce, din apropierea satului. Dupa cativa ani, a fost reinhumat in cimitirul comunei.

Unul dintre informatorii Securitatii, care actiona cu “succes” in zona comu­nelor Cornereva-Rusca, din Banat, era lautarul Lazar Cernescu, un fel de bunic al actualilor manelisti, care canta, res­pec­tand un mesaj mobilizator Vine badea cu tractor, sa ma are in ogor. Dupa cateva delatiuni, care au dus la executarea de catre Securitate a unor partizani anticomunisti, a fost cautat de insurgenti, care l-au impuscat pentru victimele provoca­te. In buzunar avea carnetul rosu de comunist si pe masa era deschisa o carte groasa, Is­toria Partidului Comunist Bolsevic al URSS.

Dupa ce au fost prinsi toti liderii luptatorilor din munti, la procesul desfa­surat la Timisoara s-au impartit cu gene­rozitate condamnari la moarte. La dezbateri a participat si marele poet prolet­cul­tist, Dan Desliu. Dupa proces, a scris un lung si obositor poem, intitulat Lazar de la Rusca, poem cu care erau torturati in programa scolara toti elevii acelei perioa­de. Spre exemplificare, redau un fragment din care se desprinde faptul ca informatorul a fost surprins in momentul cand citea cartea marelui partid de la rasarit. Acolo la tine acasa/ sade o carte pe masa/ intre azima si blid/ daruita de partid/ arma, flamura si zid/ Cartea Marelui Partid/ cartea unde orice rand/ lumineaza sangerand. La finalul strofelor patetice, este descrisa desfasurarea pe dealuri a trupelor de Securitate, soldati ai poporului, strajeri ai dreptatii. Mai este prezentata prinderea insurgentilor anticomunisti, asemuiti cu hoti sau jivine si condamnarea lor la moarte prin impuscare, ceruta de minerii si taranii muncitori, care asistau in sala de judecata. In realitate, cei prezenti erau toti ofiteri de Securitate, imbracati in salopete si costume populare. Jivinele din boxa acuzatilor erau elite si mari patrioti, ofiteri ai Armatei Romane – comandorul Petre Domasneanu, capitanul Ioan Tana­se, locotenentul Spiru Blanaru si altii (vezi episodul 17). Pe coasta muntelui, armata poporului/ strajerii dreptatilor, umbla in calea hotilor/ noi, minerii minelor,/ vrem moarte jivinelor/ noi, taranii muncitori,/ din Rusca de la omor/ staruim aici pe carte/ moartea s-o platiti cu moarte/ cerem sa-i sfarsiti cu flinta/ pumnul nostru greu sa-l simta.

Olimpian Ungherea, in volumul Clu­bul cocosatilor, a facut mai multe afirma­tii referitoare la veacul XX, pe care incerc sa le sintetizez. A fost un veac al resem­narii si paroxismului, al evolutiilor si al degradarilor umane. Veacul cu cei mai multi oameni, omorati de alti oa­meni. Veacul nobletei, dar si al crimei, al barbariei si inocentei. Veacul adevarului si al minciunii, al luminii si al cumplitei bezne.