Uniunea Europeana a decis sa boicoteze, din 2010, comertul cu produse din foca provenite din Canada. Decizia a provocat, desigur, mania Canadei, care vrea sa o conteste in fata Organizatiei Mondiale de Comert.
Pragmatic vorbind, Canada ar trebui sa se resemneze. Relatiile economice dintre Canada si UE inseamna schimburi de 25 de miliarde de euro pe an. Comertul cu produse derivate din foca reprezinta 4,2 milioane de euro. Adica 0,016%. Un procent nesemnificativ, care n-ar justifica un razboi comercial. Si totusi, important pentru locuitorii din nord si din regiunea atlantica, care se vad astfel amenintati sa ramana fara nicio sursa de venit, intr-o zona in care alternative nu prea exista.
Decizia UE, care se alatura Statelor Unite, prevede doar doua exceptii: vanatoarea practicata de inuiti, dar nu in scopuri comerciale, si vanatoarea pentru a tine sub control inmultirea focilor, care altfel ar ameninta existenta unor specii de pesti. Legea a fost votata de 550 de deputati. Doar 49 dintre ei s-au abtinut. Dovada ca lobby-ul ecologic este astazi mult mai puternic decat cel facut de Canada. Este la moda sa fii ecologist, insa deja organizatiile non-guvernamentale de acest tip isi permit cam multe. De exemplu, sa plateasca pentru omorarea cat mai cruda a unui animal, pentru a putea prezenta imaginile respective finantatorilor, parlamentarilor europeni sau oricui ar putea sustine cauza lor.
Istoria unui declin
O astfel de situatie, in care un pescar canadian a fost platit pentru a fi filmat ucigand un pui de foca, a avut loc in 1968. Filmul Les Grands Phoques de la banquise a lansat dezbaterea despre vanatoarea de foci in nordul canadian. Pe atunci, inca se vanau puii de foca. Trebuie spus ca locuitorii nordului nu vanau pui; acestia au inceput sa fie ucisi din cauza apetitului… european pentru blana lor alba. Intr-un fel, europenii vin acum sa repare, radical, o greseala pe care tot ei au facut-o – doamnele din inalta societate preferau, la sfarsitul anilor ‘50, sa-si plimbe pe Champs Elysees si alte mari bulevarde din Europa hainele si caciulile din blana alba de pui de foca.
De la 687.000 de foci ucise in 1831 (an record), s-a ajuns ca, in ultimii ani, guvernul canadian sa stabileasca o anumita cota anuala. In 2009, aceasta cota e de 338.000 de foci. Vanatoarea puilor de foca a fost interzisa in 1987.
Argumente canadiene
Canada a replicat Uniunii Europene ca numarul focilor ucise anual este mai mic decat numarul de animale ucise pentru blana lor de catre fermierii europeni saptamanal. Vorbim aici in special de nutrii (29,4 milioane animale ucise anual) si vulpi (2,3 milioane pe an).
In plus, Canada sustine ca UE si-a bazat decizia pe informatii false, vanatoarea de foci fiind reglementata de legi drastice, iar metodele folosite – aprobate de observatori independenti. Specia nu este pusa in pericol. Statisticile arata ca populatia de foci de Groenlanda s-a triplat in 30 de ani: de la 1,5 milioane in 1970, la 5,2 milioane in 2000. Focile nu sunt pe nicio lista de mamifere amenintate cu disparitia si, in consecinta, vanatoarea lor nu poate fi interzisa.
Organizatiile ecologiste sunt aratate si ele cu degetul. Un documentar (Phoques, le film) arata cum reprezentanti ai ecologistilor scot din apa, pentru a le filma, foci ranite, care incercau sa scape, lasandu-le apoi sa moara in chinuri, fara sa intervina. Ecologistii au cerut Radio-Canada sa opreasca difuzarea, ceea ce postul public a refuzat.
Apele canadiene sunt frecventate de sase specii de foci. Dintre acestea, cele mai des intalnite sunt foca de Groenlanda si foca cu capison. Aceasta din urma nu mai poate fi vanata din 1987. In 1999 se estima ca in zona arctica a Canadei ar exista o populatie de 5,2 milioane de foci de Groenlanda.
Aproximativ 750.000 de foci, din 15 specii diferite, sunt ucise in fiecare an in scopuri comerciale. Sunt numai 5 locuri in lume unde se vaneaza foci. Canada, Groenlanda si Namibia se situeaza pe primele trei locuri, cu 60% din totalul focilor ucise. Celelalte doua tari unde se vaneaza foci sunt Norvegia si Rusia.