Anul acesta, oraselul quebechez Trois Rivières, situat la aproape 150 de kilometri nord-est de Montréal, implineste 375 de ani. Celebrarile au inceput in luna mai si se vor desfasura pana in decembrie, avand in program mai bine de 300 de evenimente.
Iar daca ajungeti in zona (adica pe la jumatatea drumului dintre Montréal si Ville de Québec), nu uitati ca, dincolo de spectacolele de pe agenda sarbatorii, puteti trai aici o experienta cu adevarat unica: o noapte la inchisoare. Un roman din Montréal, Emil Belu, a imbarcat in aceasta aventura, pe care o povesteste in textul alaturat (à lire absolument!).
Cat despre Trois Rivières, sa mai spunem ca este al doilea oras ca vechime din provincia Québec (dupa Ville de Québec, care dateaza din 1608). Oraselul a fost fondat in 1634 de catre comandantul Laviolette (caruia, de altfel, ii poarta numele si puscaria-muzeu care stie sa faca bani din curiozitatea vizitatorilor). Reamintim ca Montréalul a luat fiinta abia in 1642.
Iar pour la bonne bouche, o intrebare: stiti cum se numesc locuitorii orasului Trois Rivières? Troisrivier(i)ens? Nici pomeneala, ar fi prea complicat. Ei bine, se numesc troisfluviens. Sans blague.
Puscarias de voie
La jumatatea distantei dintre Montréal si Québec, pe malul stang al fluviului Saint-Laurent, se afla Trois-Rivières. Un oras cu cateva zeci de mii de locuitori care, indiferent de sezon, incearca sa atraga cat mai multi turisti. Posibilitatile sunt nenumarate, dar trebuie gasita varianta cea mai buna, cea capabila sa ofere senzationalul, momeala din care sa muste trecatorul prin urbe. Municipalitatea valideaza o noua atractie a muzeului deschis in incinta vechiului penitenciar: o noapte de puscarie pentru turistul dornic de fiorul recluziunii. Se pare ca ideea este rentabila, dovada numarul mare al vizitatorilor ce se intereseaza de aceasta “nastrusnica” inovatie.
Vechea inchisoare a orasului, cel mai vechi stabiliment carceral din Canada, imi spune cu mandrie un localnic, si-a inchis portile in anul 1986. Starea jalnica a cladirii impunea ugenta renovarii. Lucrarile au demarat greu si, cum se intampla mai peste tot, fondurile necesare unei asemenea actiuni nu s-au gasit imediat. Totusi, actiunea a demarat cu ce s-a reusit strange din diverse surse. Mai sunt inca multe de facut pana la finalizarea lucrarilor. La un asemenea “lacas”, vestit in toata Canada, destinatia ulterioara nu putea fi decat una singura: muzeu.
Invitatia, pe care am gasit-o intr-un cotidian montrealez, era fara echivoc: cum sa-ti faci un cazier judiciar? Multi amatori, mai ales tineri dornici de insolit, se pare ca onoreaza aceasta invitatie. Varstnicii viziteaza muzeul, vad ce-i de vazut, apoi, “Bonjour! Au revoir!” Un grup galagios – fete si baieti, scolari in vacanta, probabil – se intereseaza de procedura petrecerii unei autentice nopti de puscarias. Ascult si eu explicatiile ghidului.
Mai intai trebuie completata o fisa de incarcerare cu datele personale: nume, prenume, adresa, loc de munca, ocupatie, studii, etc. Apoi, pentru a nu fi mai prejos decat un detinut autentic, inca o fotografie (eventual doua: fata / spate, nu va mirati, e puscarie doar!) si nelipsitele amprente digitale. Toate astea le face un gardian autentic, recrutat dintre fostii detinuti ai celebrei puscarii de pe strada “Laviolette”. Tot el este cel care se ocupa de “ritualul” ce urmeaza dupa completarea formalitatilor de incarcerare.
Odata actul parafat si semnat, treci pe la “garderoba” sa-ti iei in primire costumul vargat cu numarul de inregistrare inscris pe spate, apoi asculti cateva dintre obligatiile detinutului. Despre drepturi, altadata! Usa grea de fier forjat se inchide cu zgomot in urma ta si de acum esti un detinut in toata regula. Imposibil de evadat. Pedeapsa trebuie executata. Ti s-a dat ce ai cerut!
Gardianul, bun cunoscator al locului, te poarta prin toate celulele, povestindu-ti istoria tristului asezamant, amintind numele unor criminali celebri care au trecut pe aici, cu ocupatiile lor zilnice, cu nenumaratele lor incaierari soldate cu morti si raniti, cu rudimentarele instrumente de tortura, de “binefacerile” carora nu prea era scapare, cu acelasi vesnic “petit-déjeuner” cotidian: “gruau et rôti”, un fel de terci de gris, amestecat cu ceva carne fripta, delicatesa, pe langa ce se servea in inchisorile de la noi, sau, cum ar zice M. Zoscenko: “ Trai, nineaca!”. Cum dupa o crima mai ai si remuscari, mai rar, dar se mai intampla si asa ceva, o capela de rugaciune e binevenita. Dupa ce ti s-a descris viata carcerala in toata nuditatea ei, ajunge cu istoria! treci in celula ta, impreuna cu alti detinuti, asta asa, ca sa nu te plictisesti singur, sau sa cazi in cine stie ce transa melancolica.
Celulele au ramas cum erau altadata. Sa nu te astepti la nu stiu ce confort, nu mai esti turist cazat la un hotel din centrul orasului, ci detinut cu patalama in toata regula. Priciul poti sa-l imparti cu altcineva, ca in alte vremuri, afluenta e mare, sezon turistic de varf si ma intreb daca nu este mai ieftin sa dormi aici decat la un hotel din oras. Celulele sunt supravegheate toata noaptea. Nicio miscare, nicio conversatie intre detinuti! Mai tragi un ochi spre gratii, parca iti vine sa renunti la toata aceasta idioata aventura. E, insa, prea tirziu! Gardianul te-a citit, iti spune “Bonne nuit!” Nicio speranta!
Dimineata te scoala un sunet ciudat, ce nu seamana cu cel obisnuit al ceasului desteptator din dormitorul tau, nu! e scrasnetul metalic facut de imensa cheie din fier forjat, pe care o roteste gardianul cu amandoua mainile. Obligatoriu facutul paturilor, alinierea pentru masa de dimineata, cu micul dejun pomenit mai sus, apoi, in sfirsit! eliberarea mult asteptata! Predai hainele vargate, adio, numar de inregistrare! adio, prici! adio, terci! adio, puscarie! Ti se elibereaza un document de buna purtare in timpul detentiei, unde poti citi in ultimul rand, cuvantul pe care ti l-ai dorit, scris cu litere de-o schioapa: “LIBÉRÉ!”
Adio, cazier imaculat!
