Simboluri rastignite

Unul dintre preotii sacrificati a fost Gyorgy Ambrus, care s-a nascut la 4 de­cem­brie 1923, la Ghelar, in judetul Hune­doara. A studiat teologia la Timisoara, Alba Iulia si Zirc, in Ungaria, fiind sfintit preot romano-catolic la 24 iunie 1948, la Alba Iulia. Misiunea duhovniceasca a inceput-o ca paroh in localitatile Plaiesu de Jos, Re­ghin si Catina, pana in 1955, cand a fost arestat, in noaptea de 3 spre 4 decembrie, si depus in beciul Securitatii din Cluj, pentru an­chetele specifice timpului. A fost acuzat ca a procurat o masina de multiplicat ruga­ciuni si ca i-a indemnat pe enoriasi sa nu se ala­ture preotilor care au devenit fideli gu­ver­nului comunist al lui Petru Groza.

In arest, il avea coleg de celula pe informatorul Va­sile, care isi nota tot ce spunea, cu naivitate, preotul Ambrus. Dupa doi ani de anchete dure, inca nu se definitivase dosarul de trimitere in judecata. Fara sa i se gaseasca invinuiri certe, a fost condamnat, totusi, la sase ani de inchisoare si trimis la taiat de stuf in Delta Dunarii, lagarul 0830 – Peri­prava. Bolnav de plamani, tinut in apa pana la brau, la 20 februarie 1960 a decedat. Cu aproape doua luni in urma implinise varsta de 37 de ani, asteptand clipa eliberarii si facandu-si planuri de viitor.

Chinurile nu l-au ocolit nici pe preotul catolic Anton Bisoc, nascut la 15 au­gust 1888, in localitatea Halaucesti, din judetul Iasi. La 17 decembrie 1903 a intrat in Ordinul Franciscanilor. Studiile le-a fa­cut la Roma, dupa care a fost sfintit preot, la 15 aprilie 1911. La 28 iunie a revenit in tara, ca paroh la Adjudeni si Sabauani, unde si-a desfasurat activitatea intre 1917 si 1949. In doua randuri s-a aflat la conduce­rea Provinciei Franciscane din Mol­dova, fiind al doilea preot de origine roma­na ca­ruia i s-a incredintat aceasta functie.

A condus revistele Serafica si Viata si publicat o lucrare in trei volu­me, cu titlul Casatoria, care prezenta obiceiurile practicate de catolicii moldoveni cu ocazia nuntii. In seara zilei de 8 iulie 1949, cand astepta sa fie arestat, parintele a celebrat slujba descult. Vazand desfasurarea trupe­lor de Securitate, enoriasii l-au inconjurat, formand un cerc de protec­tie in jurul lui. Preotul Bisoc le-a multumit pentru intentia de a se opune arestarii sale, dar i-a rugat sa se duca acasa, ca sa nu complice situatia fa­mi­liilor lor. Nu va riscati viata pentru mine. Eu plec, dar Cristos ramane.

Dupa arestare, a fost dus la penitenciarul Bacau, impreuna cu preotul Dumitru Lucaci, rectorul Aca­de­miei Teologice, si cu alti clerici romano-ca­tolici.A fost incriminat ca a indemnat cre­dinciosii sa nu-i vo­teze pe comunisti in alegerile din 19 no­iem­brie 1946, care oricum vor fi falsifica­te. Dupa ce a is­pa­sit zece ani de temnita grea, in conditiile cumplite de la inchisoa­rea Aiud, parintelui Bisoc i s-a fixat domiciliul obligatoriu in Baragan, la Fundata. Din pricina bolilor capatate in temnita, a murit la 15 iulie 1960, in acea trista colonie imprejmuita cu sarma ghimpata.

Cum aratam anterior, odata cu preotul Bisoc a fost arestat si parintele romano-catolic Dumitru Lucaci, nascut la 27 septembrie 1906, in localitatea Izvoarele, din judetul Iasi. Dupa absolvirea Semina­rului Catolic, a urmat cursurile Facultatii de Teologie din Roma, unde a fost sfintit preot, la 17 iulie 1932. Revenit in tara, a ac­tivat ca profesor si rector al Seminarului din Luizi-Calugara, pana in 1948, cand au­toritatile comuniste l-au desfiintat – moment asupra caruia voi reveni.

Arestat la 8 iulie 1949, Tribunalul Militar Galati l-a condamnat la 9 ani de inchisoare, plus trei ani de domiciliu obli­gatoriu. A fost acuzat pentru participa­rea la complotul contrarevolutionar al preo­tilor catolici din Moldova, care s-au opus politizarii bisericii. Dupa un periplu prin inchi­sorile din Bacau, Galati, Canal si Tar­gu Ocna, a murit de TBC la Sighet, in ziua de 19 februarie 1961, la varsta de 55 de ani. Conditiile de extermi­nare, frigul, foamea si tortura i-au grabit sfarsitul.

Un alt martir al infernului concentra­tionar a fost monseniorul romano-catolic Vladimir Ghika, nascut la 25 decembrie 1873, la Constantinopol. A studiat la Paris stiintele politice, apoi trei ani in Romania, dupa care la Roma si Salonic, unde si-a desavarsit pregatirea teologica. A fost sfintit preot la Paris, la 7 octombrie 1923, dupa care, cunoscator a cinci limbi de circulatie, a dus o intensa activitate religioasa, culturala si diplomatica.

Stabilit in Ro­ma­nia, dupa 1945 a intrat in atentia aparatului represiv comunist, care il considera un po­tential pericol la adresa noului regim totalitar. In 1947 a refuzat sa plece, considerand, ca multi altii, ca regimul comunist este o gluma treca­toare. Ii indemna pe ceilalti preoti sa mentina apostolatul pana la sacrificiul suprem. La 18 noiembrie 1952 a fost ares­tat de Securitate, acuzat de tradare si spionaj, in favoarea Vaticanului, deoarece i s-au gasit cateva scrisori, care nu erau alt­ceva decat corespondenta cu facultatea unde a studiat. Tribunalul Miltar Bucuresti l-a condamnat la trei ani de temnita grea, impreuna cu alti opt preoti. La 25 octom­brie 1953 a inceput calvarul sau la Jilava, in celulele 37, 38 si 145. Preotii Menges si Boila, colegi de celula, au marturisit dupa eliberare chinurile la care a fost supus Vla­dimir Ghika, dus intr-un loc de executie, unde impuscaturile erau fictive, cu gloante oarbe, pentru a-i produce socuri psihice.A murit la 16 mai 1954, dupa ce, cu patru lu­ni inainte, isi anticipase cu precizie data mortii. Un mare simbol al crestinismului a fost aruncat intr-o groapa nestiuta pana astazi.

Intre gardurile de sarma ghimpata de la Canal a murit si preotul romano-catolic Domokos Boros, nascut la 13 iunie 1895, la Zetea, in judetul Harghita. Dupa absol­virea liceului din Medias a urmat Semi­na­rul Teologic din Huedin. S-a inscris apoi la facultatea de Teologie din Cluj, dupa care a urmat Facultatea de stiinte si Filosofie din Seghedin, obtinand doctoratul in 1922. Re­venit in tara, a activat ca profesor la Odor­heiu Secuiesc, unde a fost apoi paroh si staret. A pre­luat totodata conducerea a trei ziare bise­ri­cesti de limba maghiara.

Intre 1948 si 1951 a indeplinit functia de staret al Manastirii Franciscane din Orasul Stalin (Brasov). Apa­ratul represiv comunist a inceput sa-l ia in vizor. Predica pe care a tinut-o la 15 au­gust 1949 a fost consemnata cuvant cu cu­vant de informatorul desemnat sa-l urma­reasca. Sa ne pas­tram credin­ta, chiar daca vom fi chi­nu­iti. Cel mai frumos lucru este sa mori pentru Dumnezeu.

În noaptea de 20/21 august 1951, stare­tul Boros a fost arestat pe motiv ca ma­nifesta atitudini dus­manoase impotriva Actiunii Catolice pentru Pace, grupare religioasa controlata de co­munisti. La intero­ga­toriile dure, nu i s-au gasit probe certe de vino­vatie pentru a fi ju­decat. Cu toate acestea, la 8 decembrie 1951 a fost trimis in lagarul de munca de la Capu Midia. Supus unui regim de extermi­nare, la 18 martie 1953 staretul a murit, in conditii neelucidate. In certificatul de deces eliberat de Sfatul Popular al comunei Na­vo­dari nu se mentioneaza cauza decesului. Interesant este faptul ca Securitatea l-a cau­tat in anul 1979 la vechea adresa din Bra­sov. Un pa­radox greu de inteles. Dosa­rul de urmarire informativa avea numarul 11876.

Un alt preot romano-catolic distrus de infernul concentrationar a fost Francisc Haider, nascut la 27 august 1920, in Bucu­resti. Dupa absolvirea cursurilor liceale, a urmat Academia Teologica din Bucuresti, fiind sfintit preot la 31 octombrie 1943. La 1 noiembrie 1944 a fost numit vicar la pa­rohia romano-catolica din Braila si, in oc­tombrie 1951, paroh in comuna Mihail Kogalniceanu. La 18 noiembrie 1952 a fost arestat si anchetat, timp de doi ani, deoare­ce avusese relatii apostolice si cano­nice cu multi preoti care fusesera interogati anterior. Tribunalul Militar Bucuresti, prin Sen­tinta 870 din 13 iunie 1954, l-a condamnat la 8 ani de munca silnica. Transfe­rat prin mai multe inchisori de trista amin­tire, precum Pitesti, Aiud si Jilava, a murit la Vaca­resti, la 6 septembrie 1956. Intr-o discutie anterioara, avuta in inchisoare, monseniorul Ghika l-a intrebat pe parintele Haidel: Cand voi fi in fata bunului Dumne­zeu, ce sa-i cer pentru tine? Raspunsul s-a adeverit mai tarziu: Harul de a muri in inchisoare, langa ceilalti preoti martiri. Si, intr-adevar, ordinea s-a respectat.Vladimir Ghika a mu­rit la 16 mai 1954, iar Francisc Haider, cu doi ani si patru luni mai tarziu, la 9 septembrie 1956.

In gulagul romanesc a murit si preotul romano-catolic Alajos Boga, nascut la 18 februarie 1886, in localitatea Cosmeni, din judetul Harghita. A studiat teologia la Viena, unde la 14 iulie 1910 a fost sfintit preot. Dupa ce a revenit in tara, s-a inscris la Facultatea de stiinte din Cluj, unde a ob­tinut doctoratul in filosofie. O perioada a fost vicar la Cluj, apoi profesor de religie si director al Liceului din Targu Secuiesc, du­pa care, in toamna anului 1945, a fost promovat vicar general al Diecezei Alba Iulia. La 12 noiembrie 1949, parintele Boga l-a informat pe ministrul Cultelor, Stanciu Stoian, ca respinge proiectul initiat de co­munisti asupra statutului bisericii catolice din RPR. Nu putea sa admita ca ar exista pace religioasa in Roma­nia, atata timp cat biserica romano-catolica era persecutata. Pentru ca s-a declarat impotriva politizarii religiei, parintele Boga a fost arestat la 10 mai 1950. Timp de 16 luni, a fost anchetat dur la Ministerul de Interne, dupa care a fost trimis la Sighet, fara sa fie judecat si condamnat. Supus regimului de exterminare, cu hrana putina si bataie din bel­sug, la 14 septembrie 1954 a survenit decesul martirului Alajos Boga, aruncat apoi intr-o groapa comuna.

Pe langa preotii enumerati mai sus, in infernul concentrationar au suferit si pastori ai altor culte. Printre acestia se numara pastorul evanghelic Edmund Graeser, nascut la 3 august 1897, la Medias. Dupa termi­na­rea studiilor liceale la Sighisoara in iunie 1915, a fost tentat sa urmeze o scoala militara. In cele din urma, a preferat sa plece la Viena, unde s-a inscris la Teologie Evanghe­li­ca si la Facultatea de Istorie si Filosofie, dupa care a facut diverse specia­lizari la Bra­tis­lava, Halle si Berlin. A reve­nit in tara dupa Marea Unire din 1918 si s-a stabilit la Si­biu, unde a avut o indelungata activitate ca profesor de religie. In perioada urmatoare a calatorit in multe localitati ca predicator, dupa care s-a stabilit la Galati, intre anii 1928 si 1932.

Casatorit cu Elsa, aceasta ii va darui cinci copii. Promovat protopop la Agnita, a intrat in vizorul noilor autoritati comuniste. In ziua de 5 decembrie 1958 a fost arestat si anchetat de Securitate, timp de noua luni, suportand multiple metode de tortura, acuzat de actiuni dusmanoase im­potriva noii oranduiri sociale si statale. In ziua de 10 septembrie 1959, Tribunalul Mi­litar Brasov l-a condamnat la 10 ani de in­chi­soare si confiscarea totala a averii. Incarcerat la Codlea, a suportat cu greu frigul, foamea si tortura. Eliberat in stare grava la 15 februarie 1961, a murit, 13 zile mai tarziu, intrand in imparatia lui Dumnezeu, la varsta de 64 de ani.

Pentru a incheia intr-un ton mai vesel acest trist episod, voi cita o epigrama scrisa de Corneliu Berbente, un consacrat al sa­getilor puse in versuri, care se adreseaza organelor represive, ateiste ale vremii: In teoria ateista / Problema inca mai persista / Au terminat cu Dumnezeu / Cu Dracu, e ceva mai greu.