Home Focus Ca-RO Romania “Prima casa”, un program anticriza

“Prima casa”, un program anticriza

0

Guvernul Romaniei a luat o masura care pare salutara. Celor care vor sa-si cumpere prima casa, statul roman le va garanta 80% din valoarea imprumutului, daca n-au mai avut niciodata un credit ipotecar.

Autoritatile pun la bataie 1 miliard de euro pentru aceasta actiune. Valoarea maxima garantata va fi de 60.000 de euro pe imobil. Garantia actioneaza in momentul in care cumparatorul nu mai poate plati ratele la banca. Atunci statul ii suporta ratele.

Prea multe amanunte nu au fost furnizate: nu se stie inca modalitatea prin care statul isi recupereaza banii, daca scoate casa la licitatie sau face un nou contract cu proprietarul.

Masura pare buna din mai multe puncte de vedere. Cei care nu au banii de avans sau castiguri foarte mari ar putea avea astfel acces la credit pentru locuinta. Bancile ar avea mai mult curaj sa dea ipoteci, fiind asigurate intr-un fel de catre stat, iar piata imobiliara se poate inviora. Tranzactiile s-ar inmulti, ceea ce ar crea si alte oportunitati dezvoltatorilor imobiliari. In sfarsit, firmele de constructii vor avea comenzi mai multe, iar la capatul lantului ar aparea mai multe locuri de munca in domeniu.

Totul este sa nu se respecte nefasta traditie romaneasca: o lege buna la prima vedere sa se transforme intr-o sursa de spaguiala si afaceri pe usa din fata, iar adevaratii beneficiari ai legii sa nu ramana pe dinafara. Premierul Emil Boc a promis ca noua lege va intra in vigoare pana in toamna.