De ceva vreme, criza este subiectul omniprezent in viata noastra. Orice ziar deschid, dau de descrieri ample ale efec­telor crizei economice mondiale, pe com­puter sunt asaltata de link-uri ce duc la alte articole care dezvolta acest subiect. Ma aventurez in parc; mamicile iesite la soare, cu bebeii in carut, discu­ta de criza din magazine, pensionarii dezbat criza care le afecteaza pensia. Chiar si adolescentii stransi in preajma “depanneur-ului” din coltul strazii se lamenteaza ca actuala criza a pus multe bariere in calea achizitionarii unui nou I-Pod sau joc virtual. Sun in Romania si prietenii imi povestesc despre cauzele si efectele crizei mondiale pe pamantul stramosesc. Unii si-au trimis copiii la bu­nici, ca sa “salveze” ceva bani la chi­rii, intretinere si mancare, altii si-au pier­dut job-urile corporatiste, iar cei mai tristi nu-si mai permit sa plateasca ratele la telefoanele mobile si… mobila. Si inevitabil aud intrebarea: “Tu cum stai cu nesabuita asta de criza? Se simte la fel si in Canada?”

Nu pot spune chiar tuturor ca, de cand a inceput criza, ma straduiesc din rasputeri sa ma mentin intr-o stare pozitiva de gandire si ca, in timp ce o parcurg si eu, ca toti ceilalti, incerc sa ii ig­nor coltii reci si negativisti pe cat posibil. De ce? Pentru ca m-ar privi cel pu­tin mirati.

Adevarul este ca nu inteleg criza foarte bine, asadar prefer sa o disec la rece. Si plec prin magazine, le colind si ma astept sa gasesc preturi “ne-crizate”. Adica mai mici, mai imbietoare, ca sa se vanda totusi produsele, nu? Ti-ai ga­sit! La raioanele tehnologice, de mobi­la sau imbracaminte, preturile sunt la fel de mari, daca nu cumva si mai mari decat inainte, iar serviciile cam incep sa lase de dorit. Normal, s-au mai disponibilizat muncitorii, cei ramasi au mai multe sarcini de indeplinit, basca teama sa nu-si piarda serviciul si ei.

Merg la supermarket si ce cumpa­ram mai anul trecut cu cincizeci de do­lari, azi cumpar cu o suta si maine parca tot gol mi-e frigiderul. Ca sa nu mai spun ca o saptamana am vanat o salata mai neofilita si un pepene care sa nu coste cat o caserola cu doua kilograme de carne. La restaurant am mers sa ani­versam o zi de nastere si nota de plata a fost dubla decat ne asteptam, ospatarita mai tanara (caci era inca la colegiu si a acceptat un salariu mai mic), orezul cam tare, iar pentru lamaia extra ceruta am asteptat cam vreo doua ore; n-a ve­nit, dar ne-a fost inclusa in nota de pla­ta; la fel si alte ingrediente care, anul trecut, ne-au fost oferite gratis.

Magazinele de inchirieri video sunt goale; intr-unul de mobila au sarit pe mine vreo patru vanzatori inca de la intrarea pe usa, iar cand le-am spus ca “doar ma uit pentru ca au marit pretu­rile cam mult fata de anul trecut”, au dat din cap apatic si au dat vina pe pardalnica de criza.

Cei de la serviciul de telefonie mo­bila m-au sunat sa imi propuna sa-mi reinnoiesc contractul pe inca trei ani, chiar daca acesta urma sa expire abia la… iarna. Cand le-am cerut o usoara ne­go­ciere de pret in virtutea faptului ca sunt abonata la ei de zece ani, mi-au spus ca ma pot ajuta sa eco­no­mi­sesc 7 dolari lunar, dar ca imi pierd astfel numarul nelimitat de apeluri primite…

Este contrariant insa ca, in aceste conditii, la mall-uri tot nu poti gasi un loc liber in parcari, magazinele sunt inca pline si casele de marcat fac zgomot, semn ca se tot cumpara. Restau­ran­tele si terasele din Montreal sunt inca extrem de populate, cei din jurul meu inca plea­ca in concedii in afara tarii, la supermarket sunt cozi interminabile chiar daca acum trebuie sa iti aduci sacosa de-acasa. De aceea nu inteleg eu criza aceasta.

Da, e criza in Canada, ca si in Ro­mania si in intreaga lume, si totusi mi se pare ca lucrurile in jurul meu se in­vart cumva in sensul invers al acelor de ceasornic. Oamenii isi pierd slujbele, dar inca isi cumpara case pe care nu si le permit; altii isi pierd casele, dar cheltuie in continuare sume exorbitante pe credit card. Ca sa nu mai spun ca in Roma­nia s-au epuizat deja, deci ocupat, toate locurile pe litoral. Ceva nu se lea­ga in mintea mea in privinta crizei, de aceea incerc din rasputeri sa imi men­­tin o viziune cat mai pozitiva asu­pra lucru­rilor. Dar asta n-o pot dezvalui chiar oricui. Ar crede poate ca incep sa-mi pierd mintile din cauza vremurilor grele, cand, de fapt, prin aceasta atitudine ma straduiesc tocmai sa mi le pastrez in­tacte.