La Bucuresti are loc zilele acestea o reuniune a sefilor de politie europeni, in cadrul careia se discuta probleme de dezvoltare a colaborarii si de combatere a criminalitatii.
Reuniunea de lucru a fost minutuios pregatita, cu o masa festiva oferita de primarie, cu un discurs inaugural al chestorului principal Marian Tutilescu si, de asemenea, cu un alt discurs al primarului Sorin Oprescu.
Numai ca, parca in amintirea anilor care l-au “consacrat” pe “geniul din Carpati”, reuniunea a debutat cu o pauza. De fapt, nu cu una, ci cu trei, cauzate de tot atatea pene de curent, survenite chiar in timpul discursului inaugural. Apoi discursul primarului Sorin Oprescu a debutat si el cu o intarziere de 90 de minute.
Banuitori cum sunt, politistii s-au gandit ca intreruperea curentului este de fapt un sabotaj la adresa sefului lor. Ca sa-l impiedice sa se inteleaga cu colegii europeni.
Cel care a gasit solutia spre a-i descuraja pe eventualii complotisti a fost primarul intarziat: “Am venit pregatit cu un set de baterii Duracell”, a declarat el, triumfator.