Cat poate sa ma enerveze Pusik, acest bichon cu picioare de girafa, care trece pe strada mea tragandu-l de lesa pe Dirijor! E aranjat dupa moda zilei la studentii bipezi, cu plete si cu fular la gat, chiar daca e tuns chilug peste tot in afara de cap si de coada. Acest filfizon are parte de cel putin cinci plimbari pe zi! Azi-dimineata, cand a trecut, eram pe balcon. Cu riscul de a ajunge in cusca, l-am latrat de cateva ori.

[Dirijorul e un tip de vreo 55 de ani care aduce cu Marin Moraru, in filmul “Iarna Bobocilor”. In timpul plim­ba­rii de seara a cateilor, omul a a­bor­­dat-o pe Cristina si a schimbat cu ea impresii despre soarta emigrantilor cu studii multe. Este ecuadorian si are un doctorat in muzicologie luat la Moscova. Pana sa emigreze in Québec, a profesat arta dirijorala in Ecuador. De la Moscova si-a luat si nevasta, parca o pianista. Au doi copii adolescenti, un baiat si-o fata, nascuti in Ecuador. Fata este responsa­bila de aspectul caraghios al lui Pusik, dar n-are de ce sa-i pese. Dirijorul este singurul din familie care-l plimba.]

Toata ziua de luni am frunzarit Istoria lui Manolescu. N-a fost usor, pentru ca ea are trei kilograme, iar eu, cinci. Singurul literator roman din Ca­nada avand capitol dedicat lui (cu poza!) este Ambasadoarea. Si cred ca nici in indicele de nume de la sfarsit, intins pe mai mult de 20 de pagini, nu mai e po­menit vreun altul. Pentru Elena Stefoi, care scrie “poezie politica”, “cel mai original volum… ramane cel dintai” (din 1983), iar in urmatoarele volume “poezia ramane la fel de neagra in cerul gurii”. Sunt citate versuri interesante din volumul de debut: “Privesc / seara harta politica a lumii si nu inteleg / mare lucru”.

[Ba uite ca Sake s-a inselat. Chiar daca douamiista, deci apartinand unei literaturi pe care istoricul prefera s-o lase sa se mai aseze, Felicia Mihali este prezenta in index cu o trimitere la scurta fraza “Cativa, de care se legau spe­rante, par sa nu mai scrie”. Ce se poate inte­lege de aici? Ca daca scrii in fran­ceza e ca si cum n-ai scrie? Nota bene: daca s-au legat de tine sperante, inseamna c-ai parcurs deja un drum. ]

Marti, dupa festivitatea de absol­vire a lui Dragos, dupa ce el a sters-o cu garrrlfrenda, am fost cu Sorin si Cristina la cafeneaua Toma, fosta Pafelix, din Côte-des-Neiges. Am gasit o masa libe­ra pe minuscula terasa, intre un cuplu de sarbi si unul romano-italian. Sorin si Cristina au comandat vin rosu, ciorba de vacuta si sarmale, iar mie mi-au dat, sub masa, un os din care mai rosesem acasa. Ospatarul: “Parca ati mai fost pe la noi.” Sorin: “Da, la cenaclul doamnei N.” Ospatarul, indepartandu-se de masa, cu un ton nu foarte apreciator: “Aha, cenaclul.”

Sorin, ospatarului, intors cu paha­rele de vin: “Spuneti-ne si noua… Ce inginerie ati facut in Romania?” Ospatarul, saltandu-si sprancenele: “Hm?” Tot el, dupa doua secunde de gandire: “Ingineria muncii!” Sorin: “Va intreb din cauza intamplarii cu poetul.” Cristina, razand: “Dumneavoastra in ce calitate vorbiti?” Ospatarul, inveselit: “Pfui!”

* * *

Puciul esuat de la Pafelix

La terminarea sedintei de cenaclu, spre ora opt, doamna N ne-a amintit ca urmeaza o adunare a asociatiei de scriitori. Nu ne-a spus si scopul ei, pentru ca el era deja cunoscut tuturor. Doi poeti voiau sa-l excluda din asociatie pe un al treilea, absent de la sedinta, pe motiv de limbaj ireverentios. Votau numai cei cinci membri ai asociatiei prezenti la adunare: presedintele, doamna N, poetii pucisti si Sorin. Nemembrii care doreau sa mai zaboveasca au fost rugati sa se retraga de la masa lunga la care avuse­se­ra loc lucrarile cenaclului. Li s-a acordat dreptul sa asiste la votare, dar numai in tacere. Cristina si cu mine, alaturi de o poeta nemembra de la Deux Montaignes si de alti doi-trei cenaclisti, ne-am retras in jurul celorlalte doua ma­sute existente in cafenea. Ospatarul sta­tea in picioare, disponibil pentru comenzi si pandind prilejul sa mai insface cate-o ceasca goala.

Poetul E: “Haideti sa votam repe­de!” Doamna N: “Sunt indeplinite toate conditiile statutare?” Poetul E: “Da! Este a doua oara cand votam, deci ho­tararile se iau cu jumatate de voturi plus unul, indiferent de cati participanti sunt”. Presedintele, mahnit: “E drept, asa scrie in statut.” Poetul E, cu mana pe sus: “Haideti repede, ca s-a facut tarziu. Cine este pentru excluderea poetului Malin?” Poetul C a saltat mana cu hotarare.

Ospatarul, surprins, cu voce so­va­ielnica: “Ce-aveti, domnule, cu Malin?” Poetul E, aruncandu-i o privire incrun-ta­ta: “Tacere, va rog!” Ospatarul: “Ce-aveti, domnule, cu el, ca eu il cunosc, e om de treaba!” Doamna N: “Da’ dumneavoastra cine sunteti?” Ospa­tarul: “Eu? Servesc aici!” Doamna N: “Sunteti scriitor?” Ospatarul: “Nu”. Doamna N: “Atunci in ce calitate vor­biti?” Ospa­ta­rul: “De… inginer!” Poetul E: “Vedeti-va, domnule, de treaba!” Ospatarul: “Scuze, daca am suparat pe cineva. Dar mie-mi place cum scrie Malin!” Poetul E: “Va repet, vedeti-va de treaba!”

Poetul E, cu un ochi pe ospatar: “Cine este impotriva excluderii poetului Malin?” Presedintele a saltat mana. Chestionati pe rand de poetul E, doamna N si Sorin au declarat ca se abtin, pe mo­­tiv ca votul lor n-ar fi fost reprezentativ pentru dorinta majoritatii membri­lor. Cu numai doua voturi pentru din cinci, propunerea de excludere a fost respinsa.

Acea votare a fost un moment istoric, pentru ca a stat la baza nasterii celeilalte asociatii de scriitori de la Montréal. Cea care, ulterior, si-a intarit spectaculos randurile prin cooptarea Ambasadoarei si in care as vrea si eu, Sake, sa intru. Sorin zice ca am sanse, pentru ca neagra in cerul gurii sunt si am scris deja destul!