Pentru a celebra 1 iunie, Ziua internationala a copilului, dar si bucuria cu care cei mici asteapta vacanta de vara, asociatia MAVA – La Marche à l’amour, à la vie et à l’amitié – organizeaza duminica, 7 iunie, de la ora 15:00, a doua editie a spectacolului Vine Vacanta. Coorganizator este Centrul Cultural Chinez din Montréal.
“Este vorba de un eveniment cultural ce ne face sa redescoperim lumea copilului care exista in fiecare dintre noi” – spune Otilia Tunaru, organizatoarea actiunii.
Copiii – romani si de alte nationalitati – vor dansa, vor canta, vor avea parte de un spectacol de marionete si de o expozitie de desene.
Vine Vacanta are loc la Centre culturel chinois de Mont-réal – 1088 rue Clark, etaj 2 (in apropierea statiei de metrou Place d’Armes). Intrarea este gratuita pentru copii, iar pentru adulti costa 10 dolari.