Home Focus Ca-RO Canada Din doua milioane de romani, au votat doar 14 mii

Din doua milioane de romani, au votat doar 14 mii

0

La capatul unei campanii electorale care s-a invartit in jurul familiei Basescu si al unor alegeri marcate de un mare absenteism, romanii au votat duminica trecuta si i-au ales pe cei 33 de politicieni care sa reprezinte Romania in Parlamentul European, pentru un mandat de 5 ani. Pe langa cateva personalitati ale politicii romanesti (Theodor Stolojan, Monica Macovei sau Renate Weber), pe langa multe figuri necunoscute marelui public, cei 5 milioane de ale­gatori care s-au prezentat la urne au trimis in PE cel putin 5 personaje controversate de pe malul Dambovitei: Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Elena Basescu, Norica Nicolai si Claudiu Tanasescu.

Romanii din strainatate au ales, in marea lor majoritate, sa stea acasa, iar cei care au votat au dat proportii importante din votul lor unor figuri sinistre precum Vadim Tudor si Gigi Becali (10%) sau fiicei lui Traian Basescu, Elena, stampilata de 11% dintre cei care au mers la vot.

In cele 190 de sectii de votare organizate in afara teritoriului Romaniei, pentru care au fost trimise 400 de mii de buletine de vot, au votat doar 14.330 de persoane, dintre care voturi valabil exprimate au fost doar 13.769, 561 de persoane (aproape 4%) preferand sa protesteze prin anularea bule­-tinului de vot. Restul de pana la doua mili­oane de romani, cat se considera ca traiesc in afara granitelor tarii, au preferat sa-si mani­-feste dezinteresul fata de ceea ce se intampla in Romania. Lucru care nu mai mira pe nimeni, de vreme ce partidele politice au preferat circul ieftin unor dezbateri reale despre rolul si rostul Romaniei in Uniunea Europeana.

In diaspora, alegerile au fost castiga­te, cum era de asteptat, de PDL, cu 37,12%, (5.112 voturi), urmat de PNL, cu 15,68% (2.159 voturi) si de PSD-PC, cu 14,87% (2.048 voturi). Spre surprinderea multora, Elena Basescu a obtinut un scor electoral deosebit de bun, fiind votata de 1.516 persoa­ne, adica de 11% din totalul celor care s-au prezentat la urne. Un scor mult mai bun decat cel obtinut la nivel national, unde EBA a primit 4,22% din totalul voturi­lor valabil exprimate. De asemenea, 10% (1.383) dintre romanii care s-au prezentat la urne in strainatate au votat cu PRM-ul lui Vadim Tudor si Gigi Becali. UDMR a fost votat de 986 de persoane (7,16%), iar PNTCD, de 282 de alegatori (2%).

Nici la Montréal lucrurile nu au stat cu mult mai bine decat in restul diasporei. Fata de referendumul din 2007 privind de­mi­terea presedintelui Romaniei, cand s-au prezentat la vot peste 1.800 de persoane, anul acesta doar 117 romani au mers pentru asta la Consulatul General de la Montréal. Doua voturi au fost anulate, asa ca voturi valabil exprimate au fost doar 115. Dintre acestea, nu mai putin de 14 voturi (12,17%) au fost pentru Elena Basescu, care s-a cla­sat pe locul 3 – dupa PDL, cu 59 de voturi (51,3%) si PNL, cu 16 voturi (13,91%). PRM a fost votat de 8 romani (6,95%), PNTCD, de 6 (5,21%), iar pentruUDMR a votat o singura persoana. Candidatul independent Pavel Abraham a primit 4 voturi, iar Forta Civica, 3.

Previous article Jo Jo Dan si-a pastrat centurile
Next article Esoterism – “managementul mortii”
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.