Zilele trecute, pentru prima data, romanii au avut liber de Rusalii, o sarba­toare legala abia instituita. Daca, in calendarul crestin, Rusaliile reprezinta Coborarea/Pogorarea Sfantului Duh in a 50-a zi dupa Inviere, in traditiile romanesti numele acesta este dat unor fiinte misterioase. Se pare ca sarbatoarea a fost preluata de geto-daci din traditia romanilor: Rosalia era la acestia o zi inchinata cultului mortilor, in care se aduceau sufletelor rasposatilor ofrande de trandafiri si alimente, pentru a le imblanzi.

La romani, Rosalia s-a transformat, in urma influentelor locale, in sarbatoarea Rusaliilor – niste spirite mai curand malefice, asemanatoare ielelor: tinere frumoase, capricioase si razbunatoare, locuind in vazduh. Dupa cum se stie, in zona slava, creaturi similare, dar care traiesc in apa, poarta numele foarte asemanator de Rusalce.

Spune traditia ca aceste Rusalii ii pot pedepsi pe cei care gresesc – ii pocesc, ii slutesc, le iau mintile. Iar de bolile acestea se poate scapa doar prin descantece speciale, prin citirea anumitor carti la manastire sau apeland la Calusari, care au si ei puteri magice.

Iata deci cum se impletesc, si nu doar la romani, credinta religioasa cu cea in fiinte sau energii misterioase, lumea noastra cu cea “de dincolo”, viata cu moar­tea. Va propunem asadar un interviu, spunem noi inedit, cu cercetatorul Vlad Sauciuc, presedinte al Centrului International pentru Studii si Cercetari Esoterice (CISCE) de la Bucuresti. O discutie despre biserica, ocultism si chiar masonerie, ca fete ale uneia si aceleiasi probleme, vechi de cand lumea: dupa viata, moarte sau nemoarte?

Cunoscut romanilor in ultima vreme mai ales din emisiunea Codul lui Oreste, de pe B1TV, Vlad Sauciuc este de profesie medic, cercetator in domeniul industriei medicamentelor si are, de asemenea, in spate o cariera in jurnalism si relatii publice. Din 2007, este presedinte al Centrului International de Studii si Cercetari Esoterice din Romania.

As vrea sa incepem cu putina istorie, pentru ca cititorii nostri sa intelea­ga mai bine locul si rolul esoterismului la nivel global sau continental. Asadar, ce este esoterismul si de ce este el astazi studiat in universitati de prestigiu?

Esoterismul reprezinta expresia unei traditii primordiale unice, a carei origine se pier­de in negura timpurilor, despre care unii spun ca a fost data omului odata cu cre­area lui – adica a lui Adam de catre Dum­nezeu, iar altii ca i-a fost data de o rasa extraterestra ce ar fi creat omenirea. Unii o duc la atlanti si la Atlantida, ea fiind transmisa apoi sumerienilor, egiptenilor si asa mai departe.

In orice caz, vorbim de o traditie primordiala, unica la nivelul globului, prin care omului i-au fost comunicate tainele, secretele, misterele Universului. Acesta este sensul cuvantului “esoteric” – tainuit, partea nevazuta a lucrurilor, a ideilor si fenome­nelor. Prin antagonism cu “exote­ric” – deschis, la suprafata, accesibil tuturor.

Cunoasterea primordiala, traditia, este perpetuata prin cele doua forme – exo­terica si esoterica. Daca prima ne este la indemana prin scoala, biserica si intregul sistem socio-cultural actual, cea de a doua a ramas ascunsa, accesibila doar unui grup de initiati care au transmis-o din Egiptul Antic in celelalte civilizatii, in partea iudaica, apoi prin Grecia in Europa, daca este sa vorbim doar despre zona noastra. Aici s-a propagat sub forma initiala a unui crestinism gnostic, apoi prin cunostintele aduse de cavalerii templieri, care au intrat in legatura cu gnosti­cii egipteni si cu sufitii, esoteristii isla­mici. Tot templierii se pare ca au raspandit si rozicrucianismul si tot datorita lor s-a dezvoltat Masoneria occidentala actuala.

Asta s-a intamplat asadar in zona europeana. Aceleasi cunostinte esoterice sunt insa intalnite practic in toate religiile lumii – de la sufiti pana la hindusi, taoisti, budisti, peste tot unde este vorba de spirit. Caci cunostintele acestea se refera la partea nemateriala, imateriala a omului, la spirit. Stiinta si tehnica actuale ne invata cunostinte legate de materie. Cunoasterea esoterica presupune credinta ca dupa moartea fizica, spiritul nu moare niciodata. Daca pornim de la aceasta premisa, putem discuta orice.

Cu moartea pre moarte calcand…
Daca pornim de la conceptia materialista ca odata cu moartea fizica se termina totul, atunci lucrurile sunt simple. Ramanem strict in zona cunoasterii exoterice. Esoterismul este, daca vreti, hai sa nu spun vorba mare, un management al mortii. El ne invata ca, dupa moartea fizica, spiritul supravietuieste si ca trebuie sa pregatim din timp aceasta trecere. Ne invata cum sa ne comportam pentru ca aceasta trecere sa fie lina, usoara, lipsita de angoase. Din pacate, astazi, pentru majoritatea oamenilor, ea este chinuitoare.

Desigur ca nimeni nu poate sti exact cum este dincolo. Dar, cu ajutorul unor tehnici speciale – samanismul de pilda, ca sa dau doar un exemplu – se pot induce anumite stari extatice in care spiritul se desprinde de trup si calatoreste in lumea de dincolo. Si as vrea sa fac o trimi­tere la scrierile lui Ioan Petru Culianu, acest mare istoric al religiilor roman, care l-a moste­nit in mare masura pe Mircea Eliade si ale carui carti sunt extrem de bine documentate in ceea ce priveste cunostintele esoterice despre traditia primordiala.

Folosesc aceasta punte pentru a trece la a doua parte a intrebarii: de relativ putina vreme, 15-20 de ani, exista cateva universitati de prestigiu in lume care studiaza la nivel masteral si doctoral domeniul esoterismului. Pe langa cele din America, vreau sa le amintesc pe cele de pe vechiul continent. La Sorbona, in cadrul EPHE, profesorul Antoine Faivre a fost un deschizator de drumuri. In Anglia, la Exeter, avem o catedra condusa de Nicholas Goodrick Clarke, ca sa nu mai vorbim de Amsterdam, unde exista singura facultate de “studii hermetice” din Europa. In Italia, CESNUR, centrul de studiere a noilor religii, se ocupa, de asemenea, gratie profesorului Massimo Introvigne, de abordarea academica a acestor probleme. Si in alte universitati din Germania si din zona scandinava incep sa apara germenii unor astfel de preocupari. Noi speram ca si in estul Europei si, in particular, in Romania, vor aparea cat de curand programe masterale si doctorale de acest tip. Este, de altfel, si unul dintre scopurile infiintarii centrului nostru.

Ce puteti spune despre istoria esoterismului romanesc?
Haideti sa nu mai vorbim despre eso­terism, ci despre traditie. Cum spu­neam, traditia primordiala este unica, deci esoterismul romanesc este parte integranta din cel global.

Romania are o traditie bogata si neexplorata
Spatiul de la Carpati si Dunare, spatiul romanesc de astazi, a fost populat din cele mai vechi timpuri, asadar este o zona foarte interesanta si prea putin explorata inca. Daca ne referim la traditia primordiala, aici sunt inca urme extrem de importante care asteapta sa fie desco­perite. Dau primul exemplu care imi vine in minte, pentru ca am fost acolo de curand. Manastirile rupestre de pe langa Campulung Muscel- Namaiesti, Corbii de Piatra si Cetatuia, care sunt ridicate pe urmele altor altare mai vechi, sapate in stanca. Exista o traditie neintrerupta de la spiritualitatea precrestina, de la Zalmoxis, deci traditia pitagoreica, peste care s-a suprapus spiritualitatea crestina. De fapt, la noi au existat intotdeauna doua curente. Unul care vine din Egiptul vechi, Ekklesia Egyptia, biserica egipteana (pentru ca Pitagora a preluat traditia hermetica de la Hermes Trismegistus) si un alt curent, crestin, adus de Apostolul Andrei si de primii crestini, care a contribuit hotarator la faptul ca astazi Romania este o tara cu o traditie ortodoxa de tip bizantin, foarte bine conservata.

Un nucleu de gnoza in zona carpato-dunareana a existat cu siguranta, dupa care au existat o serie de ordine si socie­tati initiatice, cum este Ordinul Dragonului, al carui membru era Vlad Dracul. Este un ordin venit din Transilvania, de sor­ginte germanica. Draken inseamna in germana Dragon. Atunci s-au infruntat doua familii boieresti, Draculestii – care apartineau ordinului Dragonului – si Danestii – care aparau traditia esoterica locala, de provenienta egipteana si pitagoreica. De aici deriva o serie de fapte istorice care par ciudate la prima vedere, precum lupta dintre Matei Basarab si Vasile Lupu, aflati in sfere de influenta diferite. Asa se explica si felul diferit de constructie al bisericilor muntenesti si moldovenesti, unele trilobate, altele patrate.

Sigur ca astfel de exemple sunt o sumedenie. Ce este cert in acest sens este ca avem o traditie foarte bogata si ca ea nu a fost scoasa la lumina de niciun cercetator serios al acestui domeniu. Acesta este un alt scop pentru care s-a infiintat centrul nostru.

Cum se raporteaza, acum si de-a lungul vremii, esoterismul la Biserica Ortodoxa?
In primul rand, vreau sa spun ca studierea esoterismului se face si trebuie sa se faca de pe niste pozitii clare de nepartizanat. Asadar, trebuie sa fii om de stiinta, un om obiectiv, rece, echilibrat, care sa nu te implici emotional in ceea ce faci. Daca te situezi pe aceasta pozitie, studierea esoterismului nu are niciun fel de legatura cu practica lui. Deci, daca discutati cu mine in calitate de presedinte al CISCE, va pot spune ca aceasta institutie are ambitii de cercetare, iar cercetarea se face cu toate mijloacele, instrumentele si dupa toate metodele stiintifice obisnuite. Ca atare, noi studiem cu echidistanta toate curentele, esoterice sau exoterice. Intre cele exoterice, asa cum deja am aratat, se inscrie si biserica, fie ea ortodoxa, catolica sau reformata.

Biserica Ortodoxa – mai aproape de esoterism decat Biserica Catolica
Ortodocsii au avut un mare “avantaj” istoric, fie ei greci, sarbi, bulgari, romani. Cu totii au luptat cu turcii, cu Islamul, secole de-a randul, pana tarziu. Pe de o parte, acest fapt a creat o unitate intre ei si, pe de alta parte, a permis pastrarea nealterata a filonului esoteric si a traditiei crestine primordiale. Putem asadar concluziona ca Biserica Ortodoxa este mult mai aproape de esoterism decat Biserica Catolica. Aceasta din urma si-a pierdut aproape intreaga substanta, ramanand o institutie eminamente administrativa, ca orice alta institutie a statului laic.

Asta nu inseamna insa ca Biserica Ortodoxa difera prea mult de cea catolica in raport cu esoterismul. Esoterismul crestin este gnoza crestina (a sti, a cunoaste). Cu buna stiinta, biserica – fie ea ortodoxa ori catolica – a ocultat, a tinut ascunse unele cunostinte. Asta nu inseamna insa ca ele nu exista. Biserica Catolica transfor­mandu-se intr-un stat, Vaticanul, a avut din ce in ce mai multe ambitii hegemonice si a devenit, din pastor de suflete, pastor de corpuri umane. Tocmai asta reproseaza gnosticii bisericii. Ca s-a departat prea mult de scopul sau initial, acela de a-l invata pe om micile mari secrete ale Universului si ale existentei sale spirituale, care sa-l pregateasca pentru viata de dupa moarte si ca s-a preocupat prea mult de partea materiala (vanzari de indulgente si altele asemenea), considerandu-se un interpus obligatoriu intre om si Divinitate. Asta a deranjat cel mai tare, pentru ca Mantuirea este accesibila tuturor, fara mijlocirea preotilor.

In schimb, Biserica Ortodoxa, desi are o abordare teoretica, dogmatica, destul de apropiata de cea Catolica, lasa totusi acces la o stare de gratie prin isihasm, care poate fi practicat de oricare dintre noi si are, in cadrul unor manastiri, o serie de practici ascunse vizitatorilor, dar pe care calugarii le stiu foarte bine si le perpe­tueaza. Ele nu se deosebesc foarte mult de practicile societatilor intiatice traditionale din Occident.

Esoterism si masonerie
Dar la ceea ce numim generic Masonerie cum se raporteaza esoterismul?
Masoneria, lantul masonic universal, este o societate care spune despre sine ca nu este secreta, ci discreta. Din start vreau sa remarc o confuzie frecventa pe care o fac cei ce situeaza Biserica si Masoneria pe pozitii antagonice. Din pacate, nici inaltii clerici, nici masonii de rang inalt nu au facut de-a lungul istoriei prea multe eforturi pentru a schimba aceasta perceptie gresita.

Masonii de astazi considera ca societatea lor a fost infiintata in secolul al XVIII-lea. Exista indicii ca masonii au aparut insa mult mai devreme, in secolele XV, XVI, XVII, in Scotia. Multa lume spune ca ei ar fi de fapt urmasi ai Cavalerilor Templieri refugiati in Marea Britanie de astazi. Stim cu totii despre regele Frantei, Filip cel Frumos care, in compli­­­­citate cu papa, l-a ars pe rug pe Jacques de Molay si despre blestemul implinit al acestuia din urma. Este doar o teorie, dar, daca este asa, se stie ca ordinul templierilor a luat nastere in zona Templului lui Solomon, deci cu siguranta ei au intrat in contact cu esoteristii sufiti si cu gnosticii alexandrieni din zona copta, din Egipt. Asta lasand la o parte Sfantul Graal si alte artefacte care, desigur, nici nu trebuie negate cu vehementa.

Ce este cert e ca ei descoperisera la vremea aceea lucruri pe care noi, crestinii de astazi, le-am aflat abia in secolul XX, odata cu descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta, cu Evangheliile Gnostice. Pentru ei acest lucru a reprezentat o bulversare a credintei catolice, caci erau niste crestini catolici veniti sa cucereasca locurile sfinte, la indemnul papalitatii. Faptul ca aflasera niste lucruri care erau tinute sub cheie de papi le-a conferit in epoca o foarte mare putere, ca un stat in stat.

Asadar, ca sa concluzionez, eu cred cu tarie ca pe baza a ceea ce templierii au adus in Europa s-a cladit de fapt sistemul masonic actual, un sistem crestin, dar gnostic. Aici este de fapt si cheia antagonismului dintre masoni, ca urmasi ai templierilor, si Biserica Catolica. Desi, repet, Masoneria este un sistem crestin, gnostic crestin. Asadar esoteric crestin, iata ca am raspuns implicit la intrebarea dumnea­­voastra.