Pauline Marois a lansat recent noul sau plan prin care Québecul ar deveni autonom si apoi independent. Un plan care include referendumuri repetate, pe tot felul de teme punctuale: cultura, sanatate, educatie, impozite si chiar Plaines d’Abraham – parcul care este, ce rusine, proprietate federala.
Doar ca planurile sale, pe care si liberalii si ADQ-ul le critica non-stop, par sa fie sortite esecului. Pentru ca Pauline Marois nu a luat in calcul un lucru: qubechezii nu mai doresc separarea. Mai rau, nici nu mai cred in ea.
Un sondaj realizat de compania Angus Reid pentru cotidianul La Presse arata un viitor sumbru ideii suveraniste. La intrebarea directa: ar trebui Québecul sa devina o tara separata de Canada?, procentul celor care au raspuns DA a fost de 34%, iar cu NU au raspuns 54%.
74% dintre cei care au raspuns la sondaj nu cred ca provincia Québec se va separa vreodata de Canada (47% cred ca e putin probabil, iar 27% ca nu se va intampla niciodata). Doar 25% cred ca provincia se va separa, la un moment dat (15% considera ca e destul de probabil, iar 5% sunt siguri ca se va intampla).
Sa nu o subestimam pe Pauline Marois. Lidera PQ este constienta de aceste date. Si atunci, de ce trage de un cal mort?
O mica paranteza pentru a intelege raspunsul la intrebare: unul din profesorii mei din facultate intreba care este prima grija pe care o ai atunci cand esti numit manager intr-o companie. Raspunsurile variau de la restructurare la eficientizare. Gresit, spune profesorul. Prima ta grija este sa-ti pastrezi job-ul.
PQ-ul este un partid ciudat. El a fost creat in ideea de a aduce separarea provinciei de Canada. Nucleul sau dur de simpatizanti – cei care fac donatii partidului, cei care ies la vot pe furtuna sau pe soare – vrea separarea. Pauline Marois este in situatia managerului de care vorbea profesorul meu. Pentru a-si pastra job-ul, ea trebuie sa le ofere membrilor (care sunt la fel ca si actionarii unei intreprinderi) ceea ce ei isi doresc.
André Boisclair, cel care a condus PQ inaintea lui Pauline Marois, a refuzat gesturile radicale de suveranitate cerute de aripa dura a partidului. Si asta l-a costat, PQ pierzand alegerile, iar Boisclair demisionand imediat dupa aceea.
Planul referendumurilor punctuale va avea un efect de bumerang. Este posibil ca PQ sa obtina, odata ajuns la putere, mai multe competente din partea guvernului federal. Dar acordarea de puteri sporite Québecului va slabi si mai mult apetitul pentru independenta. In fond, la ce-ar mai folosi, daca federalii tot dau dovada de atata deschidere si le ofera locuitorilor provinciei atata autonomie?
PQ are nevoie de aer proaspat si de o regandire a rolului sau in politica provinciei. Altfel, va ajunge la putere doar daca liberalii fac gafe uriase sau cand lumea se va plictisi de Jean Charest. Dar ajungerea la putere nu inseamna neaparat si ramanerea la putere. Pentru ca, deocamdata, nu au nimic de oferit.