Structurile reprimarii

Exponentii organelor represive au ac­tio­nat cu mult zel sub umbrela partidului unic si a legilor anacronice. Multi tortionari au de­pa­sit masura, cu sentimentul ca si-au facut datoria fata de partid si clasa muncitoare. Erau protejati de ideologia dictaturii proletare, in ampla actiune de reprimare, prin violenta ex­cesiva, a dusmanilor regimului democrat-popular.

Masacrarea tuturor opozantilor comunismului reprezenta masura prioritara de a consolida puterea unui regim care s-a dovedit a fi utopic si falimentar. In final, asa cum s-a va­zut, sistemul politic nelegitim si criminal s-a sinucis.

La 28 august 1948, data infiinta­rii, Directia Generala a Securitatii Po­po­ru­lui avea ca principala indatorire apararea cu­ceririlor revolutionare si asigurarea securitatii RPR contra uneltirilor dusmanilor din interior si exterior. Ca efective, au fost angajate pentru inceput 10 mii de cadre, bine verificate, cu origine sanatoasa, cerce­tate amanuntit asupra mediului din care proveneau. Incepand cu 1951, cand noua denumire era Directia Generala a Securi­tatii Statului, organigrama s-a extins la 15.280 de posturi. Ca pregatire, 4.447 au fost muncitori, 3.992 – tarani, 853 – functio­nari, 107 – intelectuali si alte categorii.

Primele statistici privind proportia etnica a cadrelor din Directia Generala de la Bucuresti aratau astfel: 890 romani, 127 evrei, 7 maghiari, 5 rusi, 6 greci, 2 armeni si cate un iugoslav, ceh, bulgar, polonez, german si italian. La Directiile Regionale de Securitate erau 1.781 romani, 192 evrei, 205 maghiari, 15 rusi, 12 iugoslavi, 5 cehi, 4 germani si cate trei bulgari, greci si ar­meni. Ca o simpla comparatie, numai efectivele de la Bucuresti erau egale cu totalul salariatilor fostei Sigurante burgheze, care actionase in intreaga tara pana in clipa cand au luat drumul inchisorilor comuniste. Exprimate in procente, structura pe varste a angajatilor Securitatii era urma­toarea: 27,4 % cu varste pana la 25 de ani, 44,5% aveau intre 26-30 de ani, 22,6%, intre 30 si 40 de ani, 5,4% peste 40 de ani.

Din conducere faceau parte Teoharie Georgescu, ministrul Afacerilor Interne si Gheorghe Pintilie, adjunct. Director gene­ral a fost Misu Dulgheru. Ca subdirectori erau Alexandru Nicolschi si Vladimir Ma­zuru. Toti erau generali, fara sa fi trecut anterior prin celelalte grade inferioare. In alcatuirea aparatului existau 10 directii. Langa denumiri voi preciza cine le conducea. 1. Informatii interne – col. Gavril Birtas; 2.Contrasabotaj – col. Gogu Popes­cu; 3. Contrainformatii penitenciare – col. Coman Stoilescu; 4. Contrainformatii mili­tare – maior Gheorghe Petrescu; 5. Cerce­tari penale – col. Misu Dulgheru, devenit gene­ral in 1951; 6. Paza guvernului – lt. col. Augustin Albon; 7. Tehnica – lt. col. Ale­xan­dru Neacsu; 8. Cadre – maior Du­mitru Popescu; 9. Politica – puritatea partidului -maior Alexandru Gutan; 10. Administrativ-contabilitate – col. Alexan­dru Jurnu.

Directiile regionale erau conduse de cadre atent selectionate: Bucuresti – lt. col. Teodor Sepeanu, Brasov – col. Iosif Ka­lausek, Cluj – col. Mihai Patriciu, Constanta – cpt. Nicolae Doicaru, Craiova – maior Eugen Vistig, Galati – maior Mauriciu Strul, Iasi – lt.col. Nicolae Pandelea, Ora­dea – lt.col. Ludovic Czeller, Pitesti – col. Mihail Nedelcu, Ploiesti – lt.col. Con­stan­tin Campeanu, Sibiu – lt.col. Gheorghe Craciun, Suceava – lt.col. Ioan Popic, Timi­soara – lt.col. Coloman Ambrus. Pe parcurs au avut loc promovari, transferari si rotiri de cadre.

Pentru a fi incadrat in Securitate trebuia semnat un juramant: 2. Originea sanatoasa si ura fata de dus­manul de clasa.
3. Atasamentul si dragostea manifestata fata de marele popor sovietic, eliberator. Dupa cum se vede, despre pregatire nu se precizau conditiuni.

Inca de la infiintare, Securitatea a cautat sa-si usureze munca de anihilare a opozantilor comunismului, largind la ma­xim reteaua informativa, delatori fiind din belsug. in momentul racolarii, cel care dorea sa devina informator din proprie initiativa sau i se impunea acest lucru sub amenintarea santajului sau bataii crunte, trebuia sa semneze un angajament de ade­rare la cauza, urmand sa-si vanda aproapele pe cativa lei. Subsemnatul…, nascut la data…, in localitatea…, fiul/fiica lui, cu domiciliul in… Prin prezenta imi iau an­gajamentul sa colaborez in secret absolut cu Organele Securitatii Statului, pe care sa le informez la timp despre orice actiune dusmanoasa pusa la cale impotriva re­gi­mu­lui democrat popular din RPR de catre cei cu care voi veni in contact, cat si de catre alte elemente, nefacand exceptie in acest sens nici fata de rudele mele apropiate sau inde­partate. Informa­ti­ile pe care le voi furniza Organelor Securitatii Statului vor fi date de mine in scris sub forma de note infor­mative si semnate cu nu­me­­le conspirativ de… in loc de nu­me­le meu ade­varat… Informatiile date de mine vor fi concrete, obiective, fara patima sau ura personala, angajandu-ma totodata sa duc la indeplinire orice sarcina ce mi se va incredinta din partea Organelor de Se­curitate. In cazul in care, in activitatea mea se va constata necinste, lipsa de in­teres sau faptul ca nu am respectat intocmai secretul legaturii mele cu Organele Securitatti Statului, cat si al materialelor furnizate de mine, stiu ca voi fi pasibil/a de pedeapsa prevazuta de legile RPR pentru comiterea infractiunii de divulgare a Se­cretului de Stat. Acesta imi este angajamentul pe care il dau si il semnez. Data, ora, semnatura.

In anul 1948 erau inregistrati 42.187 informatori, in 1963 s-a ajuns la 78.127, in 1989 la 137.000. Un numar de 52 de mii de fosti detinuti politici au fost folositi ca informatori, dintre care: 29.613 au fost legionari, 6.726 de la PNT, 3.541 de la PNL, 6.646 de la alte partide, 2.753 fosti detinuti neinregimentati politic, 807 de insurgenti, care i-au tradat pe cei langa care au luptat in munti. Pe grupe de varste, reteaua avea urmatoarea configuratie: 53.563 de persoane peste 80 de ani, 86.251 intre 71-80 de ani, 102.118 intre 61-70 ani, 62.061 intre 51-60 ani, 53.233 intre 41-50 de ani, 81.672 intre 30-40 de ani, 17.995 persoane sub 30 de ani.

Candidatii selectati pentru a fi informatori trebuiau sa aiba un profil optimal sub forma de cinci superfactori descriptivi ai personalitatii. 1. Extraversiune – sociabili, comunicativi, abordabili, caracter deschis; 2. Agreabilitate – incredere, since­ritate, franchete, discretie; 3. Constiintiozitate – organizat, disciplinat, competent, perseverent; 4. Nevrozism – obiectiv, fara vicii, echi­librat psihic; 5. Deschidere – creativitate, fantezie, interes, inventivitate.

Informatorii apartineau anumitor forme de organizare. 1. Sectia de cercetari avea propria agentura din randul celor arestati si anchetati; 2. Sectia de contra­spio­naj recruta informatori din toate mediile sociale; 3. Sectia politici subversive ur­ma­rea prin intermediul informatorilor elemen­tele expropriate, gruparile nationa­liste si suspecte; 5. Sectia de contrasabotaj tinea sub observatie elementele banuite de sabotaj si diversiune. Urmarirea subiectilor se facea prin intermediul informatorilor, co­laboratorilor si rezidentilor care raportau cele constatate ofiterilor coordonatori, in case de intalniri si case conspirative.

Referitor la importanta informatori­lor, la 28 februarie 1950 a avut loc o conferinta la care a participat intregul activ central si regional al aparatului Securitatii. Generalul Gheorghe Pintilie, adjunct al ministrului Afacerilor Interne a spus ras­picat: Fiecare meserias, fiecare doctor, orice om are o scula si de scula lui se ingrijeste. La Securitate care este scula noastra? Am spus ca avem si noi o scula. Daca frizerul are brici, daca strungarul are strung, am spus ca noi avem informatorii nostri, sa stim cum sa muncim, sa vedem cu cine avem de-a face. Informa­torul trebuie supravegheat cu mare atentie, deoarece el vine din mediul mic-burgez, fiind inca legat de banditi. La toti acestia trebuie sa le facem educatie, sa-i intrebu­intam eficient, pentru descoperirea dusma­nului. Asa cum muncitorul are grija de scula lui, asa avem si noi de informatori – si noi trebuie sa avem grija de scula noastra mult mai mult. La frizer este scula moarta, la strungar la fel, la noi este scula vie, trebuie sa dam mai multa atentie. Tot organul nostru este un creier curat, nu avem nici un os, nimic. Noi suntem creier si trebuie asa gandit. Noi suntem creierul de sus pana jos.

La incheierea acestei conferinte, mi­nistrul Afacerilor Interne, Teoharie Geor­ges­cu, a tras concluziile de rigoare: Securi­tatea este organul care izbeste. Se va lovi fara mila, fiindca noi avem legea si vom da lovituri. Am cautat sa formez si sa conduc un aparat, la inceput tanar, care a crescut pe parcurs, devenind un instrument puternic in mana proletariatului, plin de ura impotriva dusmanului, devotat parti­dului si clasei muncitoare, forta conduca­toare. Fara ura de clasa, nu as fi putut munci la organizarea unui astfel de apa­rat”.

Ce a urmat, se stie. Teroarea si ma­sacrul au generat un munte de cadavre. Opozantii erau casapiti in infernul abatoa­relor umane, coordonate direct de cei care faceau experimente sub directa suprave­ghe­re a Moscovei: Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), Samuel Burah Tescovici (Teohari Georgescu), Boris Grumberg (Alexandru Nicolschi), Aaron Gherschwin ( Gheor­ghe Apostol), Iacob Broitman (Iosif Chisi­nev­schi), Abraham Gutman (Avram Buna­ciu), Mehr Kohn (Miron Constanti­nescu), Lev Oigenstein (Leonte Rautu), lista fiind lun­ga. La randul lor, cunoscutii condeieri, adepti ai mesajului oficios si mobilizator, precum Saul Brukner, alias Silviu Brucan, Veronica Schwelberg-Porumbacu si Aurel Leibovici-Baranga, nu s-au lasat nici ei mai prejos prin tot ce au scris. Au cautat sa demonstreze proletcul­tismul, fata de care erau aserviti: Din mii de guri, un singur strigat. Din mii de piepturi, o singura dorinta. Moarte criminali­lor de razboi. Moarte ucigasilor. Moarte lor.

Comentariile ii apartin cititorului, in functie de partea baricadei din care pri­veste fenomenul.