Pentru prima data in istoria boxului, doi quebechezi si-au disputat centura de campion mondial la una dintre versiunile importante din boxul mondial profesionist. Mult mediatizata gala de box de la Centre Bell din Montréal, de pe 19 iunie, a dat satisfactie din aproape toate punctele de vedere. Pe plan financiar, a adus un profit frumos celor doi promotori locali, INTERBOX si GYM: sala arhiplina, contractele publicitare importante, precum si vanzarile bune facute de televiziunea cu plata au umplut vistieriile promotorilor. Meciurile din deschiderea galei au incalzit sala, fiind deosebit de disputate si de o calitate apreciabila.
Insa ajungem si la meciul care ne interesa cel mai mult, cel in care compatriotul nostru Adrian Diaconu (foto stanga) si-a pus in joc centura de campion mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, in fata boxerului Jean Pascal, din Laval. Adrian, care a implinit recent 31 de ani, a inceput lupta cu un avantaj moral: era campion mondial en-titre, avea un palmares de invidiat la profesionisti, 26 de victorii din tot atatea meciuri disputate (dintre care 15 obtinute prin KO), dar si o experienta bogata in lumea boxului amator.
Jean Pascal are 26 de ani, o cariera la amatori mai slaba (cu cativa ani in urma, a fost facut KO de boxerul roman Dorel Simion), nu detinea nici o centura de valoare mondiala, dar avea totusi 22 de victorii la profesionisti si doar o infrangere la puncte in fata campionului mondial la supermijlocie, Carl Froch. Aceste performante l-au plasat totusi pe locul 5 in ierarhia semigreilor WBC si i-au dat dreptul sa incerce titlul mondial.
Chiar daca Adrian Diaconu a pornit ca favorit, pe ring lucrurile s-au derulat altfel decat se asteptau suporterii romanului. Adrian a inceput meciul in stilul lui ofensiv, apropiindu-se cu pasi marunti de adversar, cautand lupta corp la corp si incercand sa-si puna in valoare puternicele crosee sau lovituri laterale, care i-au adus numeroase victorii pana acum.
Jean Pascal, putin mai inalt, a inceput sa “danseze”, sa faca eschive spectaculoase, sa loveasca pe contraatac si, mai ales, sa boxeze cu garda complet jos, invitandu-l pe Adrian sa-l loveasca. Acest stil de box – spectaculos, dar mai putin ortodox – este foarte greu de infruntat. Jean Pascal a fost tot timpul pe ring o tinta miscatoare, foarte greu de atins, dar o “tinta” care a lovit mereu puternic. In acest stil de box, Jean Pascal a castigat 9 din cele 12 reprize ale meciului.
Mai mult chiar, in repriza a cincea, in urma unei frumoase combinatii, a reusit sa-l trimita la podea pe Diaconu. Acesta s-a ridicat la secunda a opta si a revenit puternic, incercand sa intoarca soarta meciului, care se desfasura in avantajul boxerului din Laval. Adrian a castigat ultimele doua reprize, dar nu a reusit sa rastoarne avantajul acumulat deja de Jean Pascal. La sfarsitul luptei, arbitrul montrealez Marlon Wright (cel care s-a “remarcat” la celebrul meci Bute – Andrade), in urma deciziilor celor trei arbitri judecatori (115 – 112, 116 – 112, 116 – 111), a ridicat bratul invingatorului si noului campion mondial, Jean Pascal.
Ce a urmat dupa bataia ultimului gong nu am mai vazut pana acum. Peste 30 de suporteri au urcat in ring si l-au purtat pe brate pe Jean Pascal. Au fost apoi artificii, confetti, salve de… tun si multe alte efecte sonore si luminoase. La conferinta de presa, cu un pomete tumefiat si o arcada sparta, Adrian Diaconu si-a felicitat sportiv adversarul si a cerut cat mai devreme revansa.
Conform regulamentului WBC, noul campion are dreptul la doua meciuri optio-nale inaintea acordarii revansei in fata fostului campion mondial. Ea nu va fi posibila mai devreme de anul viitor. Sa speram ca “rechinul” nostru isi va reveni si ii vom admira din nou frumoasa centura de campion mondial atarnata la brau.
