Egalitatea demagogica

Se stie de toata suflarea care a trait acele vremuri, ca, dupa 1945, iderii comunisti au inceput sa locuiasca in casele celor arestati, invinuiti ca dusmani ai poporului. Desi proclamasera desfiintarea exploatarii omului de catre om, afirmand ca instituisera egalitatea sociala, fiecare avea medici, bucatari, menajere, soferi si paznici personali, bine verificati ca origine si loialitate, dar fara sa-i plateasca din propria punga. Erau salariati de stat. Noua burghezie proletara sau ciocoimea rosie nu avea proprietati, dar avea traiul asigurat de Gospodaria de Partid. In concedii, beneficiau de vile si hoteluri gratuite, masa si cazare.

Termenul de nomenklaturist provine din anul 1925, cand Stalin a semnat doua rezolutii de aprobare a nomenklaturilor: numarul 1, pentru inaltele posturi politice si numarul 2, pentru posturile de varf economice si administrative. Copiii acestora erau deosebit de privilegiati, indiferent in ce tara socialista erau rasfatati. Nici o lege nu avea puterea sa incrimineze comportamentul desantat al acestor beizadele, ce faceau chefuri asurzitoare, incaierari, abuzuri si violuri ce nu ajungeau in instanta. Gasca rosie avea imunitate perfecta, era ocolita de Codul Penal.

Deoarece proprietatea devenise un delict, toti posesorii unor frumoase imobile pentru care au muncit toata viata au fost arestati si trimisi in inchisori, in lagare de munca sau deportati in Baragan, avand in mana un singur geamantan. Atat aveau voie sa ia din propria lor avere. Starile emotionale ale celui dezradacinat si obligat sa plece in necunoscut au atins mai multe varfuri psihologice. 1. Situarea autobiografica; 2. Atmosfera premergatoare deportarii, bogata in persecutii; 3. Arestarea familiilor care urmau sa fie deportate; 4. Circumstantele deportarii – cine, cat, unde, cum si de ce; 5. Calatoria in vagoane de marfa, fara hrana; 6. Sosirea in Baragan, pe un camp fara surse de apa si fara un acoperis deasupra capului; 7. Construirea bordeielor intr-o mocirla animalica si morala; 8. Alte persecutii, propagarea bolilor, lipsa de profesori si cadre medicale; 9. Calamitati naturale; 10. Decese in lant; 11. Relatii de ajutorare intre supravietuitori. 12. Lungul drum al intoarcerii acasa, dupa 1964; 13. Sosirea la vechea adresa, unde imobilul fusese nationalizat, devenind chiriasi; 14. Consecintele deportarii – continuarea haituirii; 15. Traume lasate de acel experiment dezumanizant.

Pe langa umilinta si izolarea familiilor disperate, deportarea a urmarit in plus infiintarea unor noi asezari pe intinsul Baragan. Lagarele erau pazite in continuare de organele represive, ca nu cumva cei condamnati la izolare sa fuga in alta parte. Cele 12 noi asezari au avut urmatoarele denumiri: Modelu, Roseti, Olaru, Perieti, Piua Petrii, Gura Ialomitii, Rachitoasa, Luciu, Valea Calmatui, Latesti, Rubla si Dalga. In timp ce zeci de mii de nefericiti se chinuiau sa-si duca viata in bordeie primitive sau in colibe de paianta, fara canalizare si surse de apa, la Bucuresti, noile autoritati comuniste se reorganizau, isi faceau viata cat mai frumoasa. Se inaugura un nou sistem electoral, in care alesul era unul singur, dar bun. Nu avea nici un contracandidat, partidul era unic, termenul de alegeri fiind impropriu.

In urma Congresului I din februarie 1948, s-au stabilit functiile. Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al partidului. Ca secretari au fost stabiliti Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu. Cinci luni mai tarziu au fost suplimentati cu Alexandru Moghioros si Iosif Chisinevski. Aparatul central al partidului avea patru directii: Organizatorica, Propaganda, Cadre si Administrativ. O sectie externa si patru comisii – sindicala, agricola, tineret si femei. Dupa cum s-a confirmat mai tarziu, propaganda a ignorat totdeauna logica. La Plenara CC al PMR din 23/24 ianuarie 1950, aparatul s-a reorganizat in 10 sectii, dupa modelul sovietic si doua comisii. In anul 1955 au aparut 17 sectii, cadre fiind destule. Majoritatea aveau nume mai mult sau mai putin schimbate.

In anul 1945, toti componentii Secretariatului si Biroului Politic foloseau pentru destindere 23 de vile mari, dintre care 9 erau situate la Predeal, 11 la Snagov si cate una la Vasile Roaita (Eforie Sud), Eforie Nord si Olanesti. Gheorghiu Dej avea spre folosinta vila Ocheli din Predeal, vila nr. 15 din Snagov, vila Scarlat, la Olanesti, si vila Blank, la Eforie Nord. Pentru ceilalti exponenti din CC al PMR erau amenajate tot gratuit cu masa si casa 27 de vile cu o capacitate de 435 de locuri, dintre care 65 de locuri la Predeal, 20 la Paraul Rece, 94 la Snagov, 14 la Vasile Roaita, 124 la Eforie si 18 la Timis. Totodata aveau gratuitati la sanatoriile de la Slanic Moldova, Olanesti, Stana de Vale, Govora, Lacul Rosu, Herculane, Sovata, Sinaia si altele.

In anul 1955 conducerea partidului si-a petrecut concediile atat in strainatate cat si in tara. Gheorghiu Dej, in URSS, A. Moghioros si Petre Borila, la Karlovy-Vary, M. Constantinescu, la Ioachimov, Alexandru Draghici si Dumitru Coliu, in URSS. La plecarea in concediu, pe langa banii respectivi, aveau dreptul la o suma suplimentara de 500 de dolari, pentru ca vacanta sa fie cat mai placuta si reconfortanta. Toate acestea se petreceau in conditiile in care, daca un muritor de rand era prins cu valuta, facea ani grei de temnita. Majoritatea acestor reprezentanti ai poporului, cum se mai numeau, se duceau la tratament dupa ce erau atent diagnosticati. Toti erau grupati la cate un medic de mare incredere, verificat in cele mai mici amanunte.

Doctorul Bercu raspundea de ingrijirea medicala a lui Gheorghiu Dej, Chisinevski, Moghioros, Leonte Rautu. Doctorul Kaffe ii avea sub observatie medicala pe Ana Pauker, Teoharie Georgescu, Gheorghe Pintilie, Gheorghe Apostol. Doctorul Kahana raspundea de starea sanatatii lui Vasile Luca, Emil Bodnaras, Avram Bunaciu, Petre Borila. Doctorul Brill urmarea cu atentie starea sanatatii lui Chivu Stoica, Alexandru Draghici, Leontin Salajan, Gheorghe Vasilichi si Constantin Parvulescu.

125 de imobile mari, nationalizate in baza Decretului numarul 92 din 1950, au fost preluate ca locuinte particulare pentru fruntasii partidului, in zona centrala a Bucurestiului. Acestea erau situate pe strazile rezidentiale Washington, Paris, Londra, Roma, Dacia, Ana Ipatescu, Aleea Modrogan, pe malul Lacului Herastrau, 22 de vile la Snagov si 62 in provincie.

Invatamantul de partid s-a reorganizat si el. S-au creat cinci universitati serale de marxism-leninism. Universitatea de partid Stefan Gheorghiu pregatea cadre de raspundere pentru sectorul politic si aparatul de stat. In 1950 durata de studii era de un an. Candidatii erau admisi pe baza dosarului de cadre, bine verificat de comitetele de partid regionale. Cuvantul restantier sau repetent nu figura in evidente. Scoala Superioara de Stiinte Sociale A. A. Jdanov s-a infiintat in 1948 cu durata cursurilor de sase luni. Un an mai tarziu cursurile aveau durata de doi ani. Absolventii primeau o diploma ce echivala cu studii superioare, pentru diverse domenii: redactori de ziare, profesori, conferentiari universitari. In 1954, durata studiilor era de patru ani, cu urmatoarele specializari: istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, istoria PMR, filozofie si economie politica.

Dintre absolventii Universitatii Stefan Gheorghiu, promotia 1954, 33 au fost repartizati in functii de conducere, in aparatul central de partid si de stat, 16 in comitetele regionale de partid, 10 in comitetele regionale UTM. Traian Mihut, fost sef de tren, intrat in randurile comunistilor, din 1945, a ramas in cadrul scolii Superioare de Partid, ca director adjunct. Gavril Czibuleac, de profesie zidar, fost prim-secretar al raionului de partid Sighet, in partid din 1945, a fost numit profesor la catedra Constructia de Partid.

In 1950 au avut loc schimbari esentiale. Primul ministru Petru Groza a fost inlocuit cu Ion Gheorghe Maurer, dupa ce 7 ani a condus un guvern aservit Moscovei. Va muri la 7 ianuarie 1958, insotit la locul inhumarii de o armata de preoti, desi intreaga viata s-a declarat un laic. In acele zile, miile de clerici ucisi la ordinele lui se rasuceau in gropi. La Plenara PMR din 26/27 mai 1952, Gheorghiu Dej a scapat de temuta Troica, Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu. Cei trei au fost dati afara din partid si din functiile ministeriale. Nu voi insista pe acest subiect, deoarece voi reveni in detaliu la prezentarea biografiilor lor.

Decretul 207 din 18 august 1948 si Ordinul MAI 26500 impuneau arestarea si aruncarea in inchisori a peste 1000 de specialisti ai fostului Serviciu Secret de Informatii, Siguranta si Jandarmerie, considerate ca au servit burghezia. Vechii profesionisti au fost inlocuiti cu elemente devotate partidului. Efectivele noilor structuri infiintate, Securitatea si Militia, erau cu mult mai mari fata de cele ale predecesorilor. Pentru inceput, s-au incadrat tineri cu o instruire precara, care s-a reflectat in munca prestata. Nu era suficienta puritatea dosarului. Este edificator referatul din 5 august 1953, prin care tovarasul Schlesinger Erwin a fost propus pentru a fi incadrat la Directia a VIII-a, din cadrul Ministerului Securitatii Statului: “Tovarasul Schlesinger Erwin a absolvit cursurile primare in 1946, dupa care a urmat doua clase elementare. S-a inscris apoi la o scoala metalurgica de trei ani, absolvita in 1951. Este un tovaras muncitor, capabil si cu putere de munca. Ca membru UTM, participa regulat la sedinte si manifestatii, fiind un bun agitator in mijlocul tinerilor, motiv pentru care a fost ales secretar al Organizatiei pe Sectia numarul 4. In timpul liber se preocupa de ridicarea nivelului politic, in care scop studiaza materialul respectiv, cu mare responsabilitate.

In concluzie, tinand cont ca tovarasul S. E. este un element tanar si cu multa putere de munca, demonstrand o vointa de fier, apreciem ca poate fi incadrat in Ministerul Securitatii Statului.”

Popagandistic, asa era prezentat un copil de 18 ani, care alta treaba nu avea decat sa aprofundeze zi si noapte ridicarea nivelului politic, facand si agitatie, dar si serviciu de metalurgist la furnal.

Constatand situatia critica aparuta, in 1952, in sedinta Biroului Politic, Gheorghiu Dej a trasat obligativitatea sa se recruteze candidati cu mai multe studii. Sarcina greu de rezolvat, deoarece cei cu multa carte nu erau interesati sa adere la cauza, sa-si masacreze semenii, care se opuneau comunismului.

Revista Memoria numarul 13/1995, la pagina 49, dezvaluie ca la Directia Generala a Securitatii din Bucuresti lucrau cadre luate direct din productie. Maior Niculescu Stefan, sef serviciu, fost lacatus mecanic, capitan Savulescu Jean, sef birou, fost tinichigiu, locotenent Bucuroiu Gheor­ghe, sef birou, fost sondor, precum si alti ofiteri, care au fost strungari, vopsitori, cazangii, tamplari, lista fiind lunga. In provincie era aceeasi situatie. Seful Securitatii din Dej, maiorul Nicolae Briceag, fost croitor, avea patru clase primare. A fost catalogat de Aurel Mois, seful Directiei Regionale a Securitatii Brasov, ca posesor a unei pregatiri submediocre si o capacitate de gandire redusa. A fost mentinut in functii de conducere pana in 1967, cand a iesit la pensie cu gradul de locotenent-colonel. Au existat si exceptii de la regula.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare