Nu pot descrie cum ma simt zilele acestea, aflata pe ultima suta de metri a sarcinii. Simt de toate. Fericire, bucurie, oboseala, dureri, nerabdare, panica, putina teama de necunoscut si de durerea care va preceda sosirea pe lume a minunii mele.
Ca un facut, zilele acestea, mai toate prietenele mele, foste colege si amice din Romania aduc pe lume copii, ca sa nu mai adaug gramada de “vedete” ale caror nasteri sunt dezbatute pe larg in presa. Si, culmea, s-ar spune ca toate nasc prin cezariana. Cezariana la cerere, adica – nu vorbesc de cazurile extreme, in care aceasta se impune. Imi vine sa le intreb: “E aceasta metoda o noua “fita”? E la moda, e o comoditate sau ce?” “Toate la un loc”, imi raspund ele la unison.
Am mai aflat ca, in Romania, rata cezarienelor a depasit 40% si ca doctorii chiar isi sfatuiesc pacientele sa apeleze la o operatie de acest gen, chiar daca ea nu se impune, in defavoarea unei nasteri naturale. Avand in vedere ca o cezariana in spitalele romanesti costa de peste cinci ori mai mult decat o nastere normala, nu ma mira sfatul medicilor. Ceea ce ma mira este docilitatea femeilor care accepta acest gen de operatii, desi perfect sanatoase si capabile sa nasca natural.
Nu judec si nici nu contest aceste decizii personale, dar, cu laptopul pe burtica, am purces la “sapaturi”, dupa informatii. Am aflat ca cezariana impune taierea muschilor abdominali, pierderi de sange, sonde, intubare si perfuzii, imobilizare la pat, posible complicatii, posibile infectii ale operatiei, intarzierea lactatiei sau pierderea partiala sau totala a acesteia, recuperare greoaie, efecte (dureroase!) ulterioare.
Nici bebelusul venit pe lume pe calea cezarienei nu este scutit de “neajunsuri”. El vine pe lume “nenatural” si cumva brutal, este privat de laptele matern pentru o perioada (mai scurta, mai lunga sau definitiva de timp), are nevoie de supraveghere speciala, este luat de langa mama si medicat sub un clopot de oxigen de multe ori, nu poate elimina tot ce nu-i mai trebuie din pantecul mamei, cum ar face daca s-ar naste pe cale naturala.
Toate acestea le-am aflat relativ usor, rascolind site-uri de profil pe Internet si citind cateva carti de prestigiu din domeniu. La toate aceste informatii, sunt convinsa, are acces orice mama a anului 2009. Si totusi, de ce unele viitoare mamici, de buna voie si nesilite de probleme de sanatate, apeleaza la nasterea prin cezariana?
In Canada, din cate stiu, nu prea poti “bifa” pe un “meniu de nastere”: vreau cezariana. Si nici de s-ar putea nu as face-o. Nu pentru ca as vrea sa simt durerea sau mai stiu eu ce “ideologii” maternale de acest gen, dar cred ca o nastere naturala este mult mai indicata si sanatoasa pentru mine si ea, copila mea. Asta e tot ce conteaza acum. Restul sunt detalii. Detalii “dureroase”, care se vor uita insa de indata ce imi voi avea copilul in brate si detalii minunate pe care vreau sa mi le intiparesc adanc in minte pentru tot restul vietii.
Nu vreau sa fiu legata de pat sau cu prea multe perfuzii in vene cand se naste minunea mea si, in nici un caz, nu as vrea ca bebele sa-mi fie luat de langa mine pentru cateva zile, ca in cazul unei cezariene. Imi vreau bebelusa langa mine, cu mine, din prima secunda. Vreau ca sotul meu sa ma tina de mana, sa o vada scotand primul scancet, sa-i taie cordonul ombilical, sa fim acolo, in acel moment unic, toti trei, sanatosi, naturali, deschisi si fericiti pentru minunile pe care ni le-a daruit Dumnezeu: un copil si posibilitatea de a da nastere unui pui de om pe cale naturala. Repet, nu ma refer la cazurile speciale in care o nastere prin cezariana se impune, ma gandeam doar la faptul ca nu as putea “comanda” o taietura pe burta si alte cusaturi ulterioare care sa-mi aduca aminte de cel mai fericit moment din viata mea de femeie. Doamne-Ajuta sa decurga totul normal la nastere, natural, asa cum ne dorim. Dar o sa fie totul bine. Stiu. Simt.
