24 iunie. Sarbatoarea provinciei Quebec: St. Jean Baptiste. Care alegorice, muzica (Céline Dion, bineinteles); bere (Molson, bineinteles); ecranele panoramice raspandite peste tot prezinta aceeasi imagine, un fost campion al “Formulei 1” (Jacques Villneuve, bineinteles); steaguri alb-albastre cu floarea de crin, ce reamintesc, daca mai e necesar, filiatia franceza a Québecului, dar si orgoliul de provincie ranita in
Pe o estrada improvizata se iau interviuri “fulger”. Cei urcati pe scena, in general imigranti veniti din cele patru vanturi, isi exprima bucuria de a trai pe acest petic de pamant francez (cam mare petic, e drept!) din America de Nord.
Minoritati vizibile (numai ziua!, zice cineva) si invizibile (noaptea!, zice Petre) se perinda prin fata microfonului. Toti sunt incantati de generozitatea Québecului. Aici au gasit minunate conditii de viata, de integrare culturala, de respectarea drepturilor omului, in general scurte discursuri stereotipe, cum se pronunta in asemenea ocazii.
Un barbat intre doua varste, pantaloni scurti, sapca in carouri, cozorocul tras la spate, smechereste, mustata blonda, tunsa scurt, raspunde la intrebari in aceeasi gama de elogii. Un singur lucru regreta: pierderea limbii materne!
“De unde veniti?”, il intreba tanara care monitoriza interviurile.
“Din Franta!…”
