Turnatorul de serviciu

0
136

Fotbalul romanesc este, in ultimul timp, un buboi deschis, din care puroiul se scurge afara, impregnand aerul din jur cu un miros de nesuportat: arbitri arestati de DNA, patroni de echipe inchisi pentru dare de mita, oficiali ai FRF pusi sub acuzare pentru trafic de influenta etc. In acest context, presa din Romania publica o stire menita a fi o bomba mediatica: fotbalistul Gheorghe (Gica) Popescu a colaborat cu Securitatea intre anii 1986-1989. Treaba asta ar trebui sa puna surdina pe scandalurile legate de coruptia din fotbalul romanesc, un fotbal condus de un fost condamnat penal, Dumitru Dragomir, si de un tip caruia i se spune Nasul, Mircea Sandu.

Gica Popescu, fost colaborator al Securitatii? Este posibil. De altfel, chiar el admite ca a semnat “o hartie in care ma angajam sa apar interesul national”. La acea data, Gica Popescu avea 19 ani, iar “interesul national” putea sa para o chestie foarte serioasa, mai ales atunci cand despre el iti vorbeau doi ofiteri de Securitate. Nu vreau prin asta sa banalizam gestul ca atare, insa se cuvine sa observam nuantele.

In perioada 1986-1989, se spune ca Gica Popescu ar fi dat 9 note informative despre colegii si antrenorii sai. Intr-una din ele, se vorbeste despre Emil Sandoi, fostul lui coleg de echipa. Iata declaratia care ii este atribuita lui Gica Popescu: “Despre Sandoi Emil va informez ca este jucatorul de baza al echipei. Se pregateste intens la toate antrenamentele si dovedeste seriozitate. In viata particulara cunosc despre el ca îi place muzica si filmele. Este hotarât sa devina inginer. Dintre colegii sai de echipe este prieten cu totii. In turneele efectuate în strainatate nu se desparte de ceilalti colegi.”

Am impresia unui déjà vu. Parca citesc declaratia “turnatoarei” Mona Musca despre femeile de serviciu de la Institutul de limbi straine de la Timisoara, la care lucra. Aceeasi caracterizare succinta, binevoitoare fata de subiectul in discutie, lipsita de orice nota de turnatorie. Nu se spune pe nicaieri ca Sandoi are o atitudine dusmanoasa fata de partid, ca spune bancuri cu Ceausescu sau ca face bisnita cu blugi si casetofoane la intoarcerea din strainatate.

Conform datelor din dosarul personal, din care au fost publicate fragmente in presa din tara, Gica Popescu a fost recrutat pentru “apararea si protectia componentilor echipei Universitatea Craiova. Pentru a preveni combaterea unor fapte negative se impune a crea o retea informativa cu posibilitati concrete in randul sportivilor. In vederea realizarii scopului propus am verificat mai multe persoane, rezultand a fi corespunzator numitul Popescu Gheorghe – zis Gica. Din modul sau de manifestare, cat si prin comportament, Popescu Gheorghe prezinta garantia unei colaborari sincere cu organele de Securitate”, se spune in raportul prezentat sefilor de securistul care l-ar fi recrutat pe tanarul Gica Popescu.

Daca securistii s-au dus la Gica Popescu – care, repet, la acea data nu avea decat 19 ani – cu acest bullshit despre “apararea si protectia componentilor echipei Universitatea Craiova”, ma intreb cati ar fi avut curajul sa le spuna securistilor ca nu sunt interesati de “protectia si apararea” colegilor lor?

Intr-un alt moment in care atentia opiniei publice era indreptata spre scena politica, a fost scos din joben politicianul Mona Musca, care a fost apoi “decapitat” si oferit pe tava unei populatii dezorientate drept securistul securistilor. Acum, atentia este indreptata catre scena sportiva, iar din joben a iesit fotbalistul Gica Popescu, care urmeaza sa fie terminat si predat la pachet ca al doilea mare securist. Se pare ca vor mai urma si altii: Rodion Camataru, Ladislau Bölöni si chiar Gica Hagi.

In acest timp, Dan Voiculescu este senator in Parlamentul Romaniei, desi pana si cel mai prost maidanez dintre blocuri a inteles de mult cu ce se ocupa domnia sa inainte de 1989. De altfel, chiar senatorul Voiculescu a admis ca “trebuia sa manance si el o paine”, iar painea nu putea fi, desigur, decat alba si livrata de Securitate.

Sunt prea multe concidente ca sa nu-mi pun intrebarea cine are interesul ca oamenii sa se ocupe acum de colaborarea lui Gica Popescu cu Securitatea. O fi oare vreo legatura cu sutele de mii de euro cheltuite anapoda la Ministerul Tineretului si Sportului? Ia te uita ce coincidenta: tot despre sport vorbim si aici.