V-am spus de Sam, contractorul intrat in coma? S-a intamplat la Seattle, in urma cu vreo cinci ani.
Intr-o zi de luni, Sam n-a venit la serviciu si nimeni n-a stiut de ce. A doua zi iar n-a venit, iar indianul Sudhir Gupta, seful de colectiv, s-a interesat daca nu-i cunoaste vreunul dintre colegi numarul de telefon. Nu i-l stia nimeni. Totusi, s-a gasit cineva care sa-i stie, cu aproximatie, adresa. In urma cu trei luni, cand Sam isi incepuse contractul de munca, spaniolul Jorge il ajutase, cu sfaturi, sa-si gaseasca o locuinta. Sam inchiriase atunci un mic apartament intr-un bloc de care-i spusese Jorge.
Miercuri seara, Jorge a trecut pe la acel bloc si a vorbit cu intendentul. A aflat ca Sam fusese luat de-acasa cu salvarea, in noaptea de sambata spre duminica. Intendentul nu mai auzise de el de atunci, dar s-a declarat curios sa afle cum ii mai merge.
Joi seara, Jorge l-a vizitat pe Sam la spital. L-a gasit plasat intr-o rezerva, intins in pat. Era slabit, avea pielea fetei mai inchisa la culoare decat de obicei si cearcane coborandu-i pana spre mijlocul obrajilor. I-a spus lui Jorge ca fusese in coma doua zile si ca medicii nu fusesera capabili sa gaseasca alt motiv decat o inexplicabila anemie.
Vineri, la serviciu, colegii au vorbit despre Sam. Toti si-au amintit de povestea mai veche spusa de Sam, despre cum mai intrase el odata in coma, dar pentru o perioada mult mai lunga, demna de cartea recordurilor, una de aproximativ o luna. Se petrecuse in urma cu un an ori doi, iar medicii, atunci ca si acum, nu reusisera sa stabileasca ce era in neregula cu el. Cand Sam le spusese povestea cu intratul in coma, colegii nu-i dadusera o prea mare importanta. Sam spunea intruna povesti, iar darul exagerarii nu parea sa-i fie strain. Dar noua intamplare o facea si pe prima sa para perfect credibila. Sam era un tip care, din timp in timp, intra in mod inexplicabil in coma.
Jorge a continuat sa faca legatura intre Sam si colegii lui de munca. O saptamana dupa prima lui vizita la spital, Jorge i-a anuntat ca Sam a fost externat. Peste alte cateva zile, Sam isi lichidase apartamentul si plecase in California. Sam avea o casa in California. Sam venise in Statele Unite din Egipt, in urma cu vreo 20 de ani. In California, in afara de casa in care nu locuia nimeni in absenta lui, mai avea o fosta sotie si o fata studenta. Inaintea plecarii din Seattle, ii spusese lui Jorge, la telefon, ca se duce acasa pentru o saptamana sau doua, ca sa se odihneasca, si ca intentioneaza sa revina la lucru, cand se va simti mai bine.
In ziua in care s-a implinit luna de cand Sam lipsea de la munca, managerul Brian Hines, seful sefului de colectiv, a aparut pe culoarul dintre birourile noastre si ne-a intrebat cine tine legatura cu el. Jorge a spus ca el e acela. Managerul l-a rugat sa-i transmita lui Sam ca, incepand din acea zi, contractul lui a luat sfarsit. “I-am tinut postul o luna, desi compania nu are nici o obligatie de acest fel fata de contractori. Mai mult de atat nu pot. Sper ca va intelege.”
Despre Sam nu am mai auzit nimic de atunci. Am plecat de la acea companie o jumatate de an mai tarziu si, pana azi, am trecut prin alte patru locuri de munca. Pentru lungi perioade de timp, am locuit departe de familie. Singur, intr-un apartament inchiriat, la fel ca Sam. Peste tot, cand mi s-a cerut telefonul de la domiciliu, pentru a fi stocat intr-o lista comuna cu datele de contact ale angajatilor, l-am dat fara nicio ezitare, spunandu-i celui sau celei care strangea aceste informatii: “E bine sa pot fi gasit, daca intr-o zi nu apar la serviciu. Poate ca nu apar pentru ca am intrat in coma!” Invariabil, oamenii au ras intr-un fel anume, incretindu-si fruntea si privindu-ma mai intai citeva clipe in tacere, semn ca remarca mea li s-a parut o gluma buna, dar cam stranie.