Distanta de discretie
Stau la coada, la ghiseul de schimb valutar al unei sucursale de banca de pe Magheru. Un anunt pus la vedere indeamna clientii sa pastreze «distanta de discretie». Eu sunt al doilea ajuns. Ma asez la vreo doi metri distanta de clientul aflat la ghiseu. Mai apare o doamna care, ignorindu-ma cu desavarsire, mi se baga in fata. Nedumerit, ma uit in spate. Mai vad un barbat apropiindu-se de mine, dar pe lateral, cu posibilitatea de a ma depasi. Fac rapid doi pasi in fata, oprindu-ma cam la o jumatate de metru distanta de intrusa. Tipul din spate se opreste umar la umar cu mine, privind spre ghiseu. Mai inaintez cu o jumatate de pas, practic lipindu-ma de madama.
Cautand o surubelnita
In Militari, dau peste un magazin intins pe doua etaje, cu robineti si diverse instalatii sanitare in vitrine. Vitrinele si usile de acces arata impecabil, cladirea aducand, la exterior, cu un sediu de banca. In holul de la intrare sta neclintit un domn carunt, cu mainile impreunate peste abdomen.
«Domnu’?» «Vreau sa cumpar o surubelnita». Omul de paza imi arata scara. La etaj, identific doua raioane distincte, unul axat pe produse complexe si mari, altul pe lucruri mai marunte. In ambele, mobilierul care separa spatiul clientilor de marfa si vanzatori pare bun pentru o agentie de voiaj. Vad un singur client, in raionul produselor complexe, conversand cu un tanar vanzator in halat albastru. In raionul produselor marunte, ma intampina si pe mine un tanar vanzator in halat albastru. «Domnu’?»
Din spatele unui birou impecabil, prevazut cu o casa de bani impecabila si cu ordinator, o tanara in halat albastru ma priveste cu interes. Alti vreo patru vanzatori tineri, glumind intre ei, se ocupa cu aranjarea marfii, in spatele birourilor. Cara mici cantitati de marfa cu niste mici carucioare impecabile si verifica inscriptiile de pe pachete, consultand anumite hartii.
Ii raspund vanzatorului: «Vreau sa cumpar o surubelnita. Aveti?» «Avem. Cum sa fie?» «Una medie.» Pentru ca pare nelamurit, adaug: «Pot sa vad ce aveti?»
Dupa un moment de ezitare, vanzatorul imi arata pe unde sa patrund in spatele liniei de birouri. Marfa e asezata pe rafturi ca in orice magazin cu autoservire destinat unor produse asemanatoare, din Occident. Produsele stau in cutii de plastic, sortate pe tipuri si marimi, cu preturile la vedere. Preturile, de asemenea, sunt perfect occidentale. Aleg surubelnita cea mai mica, valorind cam un dolar. I-o dau vanzatorului si trec in spatiul rezervat clientilor.
Tanara de la casa de bani preia surubelnita, o priveste pe toate partile, vorbeste cu tanarul vanzator, se ridica de la birou si dispare printre rafturi, se intoarce, introduce la ordinator datele necesare, imprima chitanta, mi-o intinde pentru semnatura, dispare iar printre rafturi, se intoarce cu o stampila, stampileaza, imi da chitanta… si surubelnita.
Salut casiera, salut vanzatorul, cobor de la etaj, salut paznicul, urmaresc inchizindu-se in urma mea usa prevazuta cu amortizor impecabil.
Peste vreo doua zile, nimeresc in talciocul din spatele Pietei Veteranilor, la cinci minute de mers pe jos de magazinul impecabil. Vad la vinzare surubelnite de toate marimile. Cam cinci la un dolar.
Tanga (1)
Tot in Militari, traversez bulevardul Virtutii, la o trecere cu semafor. Mai intai de pe un trotuar pana pe refugiul statiei de tramvai. Apoi astept verdele, pentru traversarea celeilalte jumatati de bulevard. Langa mine sta o tanara in anii de liceu, cu parul lung, cret si vaporos, imbracata in blugi si t-shirt, strangand la piept, cu amindoua bratele, o mapa cu caiete. Pe fata are un aer diafan, iar zgomotele strazii nu par sa-i atinga urechile. In spatele ei, trei adolescenti schimba priviri amuzate, cu saltari din sprincene si cu tuguiat de buze. Acele priviri pe care, 25-30 de ani mai devreme, liceenii le rezervau purtatoarelor de minijup. Inainte de a ajunge pe refugiul de pietoni, mersesem in spatele fetei si vazusem ceea ce ea voia sa arate lumii. Pe palma de piele dintre blugi si t-shirt, acoladele snurului orizontal, unul incretit si roz, al chilotilor tanga.
Tanga (2)
La Constanta, o ajut pe maica-mea sa-si cumpere apartament. Dupa 37 de ani de mancat prazul amar al exilului la Craiova, vrea sa se-ntoarca acasa. Si nu oriunde la Constanta, ci in zona primelor cartiere Tomis, 1 si 2, unde a mai stat si unde, la mica distanta unul de altul, locuiesc o sora si doi frati de-ai ei.
La un birou de notariat, ne intalnim partea care cumpara – maica-mea si cu mine – cu partea care vinde – proprietara, fata si fiul ei, plus ginerele.
De o luna, de la plata acontului, am ajuns sa ne cunoastem. Proprietara, ramasa vaduva de o jumatate de an, se va muta din apartamentul ei de doua camere, din Tomis 2, intr-o garsoniera dintr-un cartier periferic. Banii ramasi ii va lua fata. Isi va achita cu ei apartamentul in care locuieste cu sotul – despre care am aflat ca nu lucreaza, din motive de sanatate – si cei doi copii ai lor. Fiul proprietarei, foarte tanar si celibatar, are propria lui garsoniera, complet achitata.
Femeia si fata ei sunt imbracate in negru din cap pana-n picioare. Fata, cu parul complet acoperit de un batic negru, arata mai indoliata decat mama, al carei par alb este strans doar cu panglica neagra. Ginerele proprietarei pare cam cu 20 de ani mai batran decat nevasta lui si are un aer de fante obosit. Insa, cu toata oboseala, pare foarte interesat de mersul afacerii.
Este prezenta si agenta imobiliara. O femeie cam la 30 de ani, poate de aceeasi virsta cu fata proprietarei, dar cu aerul ca apartine altei generatii. Foarte volubila, mereu zambitoare, genul zis «fata de gasca», sau «de comitet». Imbracata tot in blugi si t-shirt, ca adolescenta din Militari. Cu singura deosebire ca nu are buricul la vedere. Maica-mii i se adreseaza cu «doamna», iar femeii care vinde, cu «mamaie».
In aceeasi cladire sint trei notari, fiecare cu biroul lui, dar impartind aceeasi secretara. In holul cladirii sunt mai multe grupuri de clienti, toti asteptand sa fie invitati in biroul secretarei. Nu toti au loc pe scaunele puse jur imprejurul salii.
Agenta vorbeste, alternativ, cu ambele tabere. Cu maica-mea: «E parchet din ala bunul. Raschetat de doua ori nu-i mult. Eu asa cred. Dar sigur ca eu… (da din mana). Pot insa sa-ntreb!» Cu proprietara: «Mamaie, fii fara gija! Doamna e de acord sa mai stai in apartamentul matale o luna! Si daca nu-ti place garsoniera de la Doralis, cautam pana gasim ceva bun!» Din cand in cand ii suna mobilul, raspunde si vorbeste pe teme profesionale: «Cu spuma de-aia care-ngheata… Daca zici tu… N-am nici ce mai mica idee… Stii pe cine sa-ntrebi? Ok, Ok…»
Si iata ca agentei noastre ii pica din mana o legatura de chei. Se apleaca repede, indoindu-se din mijloc. Toate privirile barbatesti fug spre acoladele snurului acela rosu, care se iteste intre blugi si tricou. Fata femeii care isi vinde apartamentul prinde si ea spectacolul. Are o neclintire a privirii care pare sa tradeze o meditatie, dar nu una critica la adresa tinutei moderne a agentei, ci una intoarsa asupra ei insasi. Asupra baticului ei negru, asupra barbatul ei, fantele obosit care abia asteapta sa vada banii rezultati din vanzarea apartamentului soacra-sii, etc… Agenta revine la verticala, isi trage cu un aer cuminte tricoul peste sale si, cu un aer de profesionist al afacerilor imobiliare, formeaza un numar la mobil.
