Doua carti de… Dino Buzzati

Citește și

Dino Buzzati, nascut in 1906, ziarist o viata la Corriere della Serra (cu o intrerupere in timpul celui de-al doilea razboi mondial) este un caz rar de mare scriitor, lipsit de constiinta propriei valori. Considerandu-se un ziarist care scrie ocazional si proza fara mare valoare literara, Dino Buzatti va fi fost poate cel dintai mirat de notorietatea pe care i-a adus-o primul sau roman Desertul tatarilor. Cand a murit, rapus in 1972 de un cancer, el era considerat – si continua sa fie si astazi – unul dintre marii scriitori ai secolului al XX-lea. Desi celebritatea lui este legata mai ales de acest roman exemplar (care a dat si un film de exceptie in regia lui Valerio Zurlini, in 1976), se cuvine adaugat ca opera lui e, de fapt, extrem de vasta, ca el s-a ilustrat in mai toate genurile literare, in roman, in proza scurta, in poezie, in teatru si ca, de asemenea, a avut un talent de pictor deloc neglijabil. Marcel Brion facea elogiul tablourilor sale in cartea L’Art fantastique (1961).
Desertul tatarilor a aparut in 1940. Subiectul este extrem de simplu, inspirat, se spune, de ambianta din redactia ziarului Corriere della Serra – austera si supusa unor reguli si coduri sociale de o rigoare monahala.
Tanarul Giovanni Drogo, proaspat absolvent al Academiei militare si promovat de curand locotenent, este trimis in prima sa misiune militara intr-un fort de granita, Bastiani, in munti, construit cu multe sute de ani in urma spre a supraveghea sesurile intinse din departare de unde navaleau, pe vremuri, tatarii. Fortul este o constructie ciclopica, veche, cu creneluri si ziduri groase ramase din alte epoci istorice, si pentru tanarul locotenent incepe o viata de asteptare. Toate reperele din viata din afara fortului incep sa paleasca si locotenentul intra intr-un angrenaj pe care nu-l banuia in primele zile ale detasarii sale. Fortul cu obligatiile sale rutiniere, cu peisajul salbatic si nemiscat care-l inconjoara, cu camaraderia bonoma a celorlalti ofiteri exercita asupra lui o fascinatie insidioasa si atotputernica. Giovanni Drogo nu mai are puterea sa-l paraseascca si cand o face totusi, pentru cateva zile de concediu, constata ca lumea de dincolo de ziduri l-a uitat si ca locul lui nu mai poate fi printre oamenii din oras. Se intoarce in fort cu credinta ca misiunea lui aici este importanta si utila, desi nimeni niciodata nu a vazut nici un inamic.
Asteptarea devine apasatoare, zilele se scurg identice, animate doar de halucinatii si scenarii imaginare de lupta, anii trec, locotenentul nu mai e de mult tanar, cum nici camarazii lui nu mai sunt, dar toti pandesc zi si noapte un dusman care nu mai vine, spre a-i elibera de angoasa asteptarii. Locotenentul este promovat comandant al fortului, dar se imbolnaveste grav. Va fi evacuat din fort, spre a fi trimis in oras, exact in clipa cand dusmanul, atat de mult asteptat, isi face in sfarsit aparitia. Comandantul Drogo se stinge cu sentimentul ca desi a ratat clipele exaltante de lupta din fortul Bastiani, are acum ocazia sa infrunte cu curaj inamicul care i-a ramas lui : moartea. Romanul se incheie cu aceasta acceptare orgolioasa a provocarii din partea ultimului inamic : >Facand un efort, Giovanni isi indreapta putin bustul, isi aranjeaza cu o mana gulerul uniformei, arunca inca o privire pe fereastra, o foarte scurta ochire ca sa vada pentru ultima oara stelele. Apoi, in intuneric, desi nu-l vede nimeni, surade.>
Prabusirea Balivernei a fost publicata in 1954. Cartea cuprinde un numar de 32 de povestiri in care, la fel ca in Desertul tatarilor, Dino Buzatti creeaza o atmosfera fantastica pornind de la o realitate cat se poate de banala. In spatele acesteia, se ascunde totdeauna ceva neasteptat (un fapt, o inlantuire posibila de efecte, un monstru, o nebunie stranie, o spaima de ceva obscur dar foarte evident, o obsesie, o ura inexplicabila, un dusman) cu atat mai terifiant cu cat aparenta este mai insignifianta. Textele, cele mai bune dintre ele, ca de exemplu, Prabusirea Balivernei (numele unei cetati vechi de la marginea unui oras), Omul care voia sa se vindece, Masina etc. exercita un fel de farmec gotic, angoasa este aproape insuportabila.
Dino Buzatti a refuzat sa admita ca ar fi fost in proza sa influentat de Kafka. Probabil ca nici nu a fost. Ar putea fi vorba doar de doua naturi congenere. Biografii lui Buzzati ne spun ca scriitorul, dupa ce a aflat ca este bolnav de acelasi cancer de care murise si tatal sau, s-a detasat de lume cu un fel de usurare. Asteptarea mortii de care era torturat inca din copilarie se apropia de sfarsit. Avea sa dea, aidoma lui Giovanni Drogo, ultima lui batalie. Se pare ca trecand linistit si cu demnitate in lumea umbrelor, Dino Buzzati a castigat-o.

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Uciderea parlamentarului britanic David Amess, un act terorist potrivit poliției

Poliţia britanică a calificat drept act terorist uciderea deputatului conservator David Amess, înjunghiat vineri, eveniment ce redeschide în Marea...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -