Ilustrate din America

0
186

Regasim in ultimul volum al lui Florin Oncescu, publicat recent la editura Limes, calitatile obisnuite ale autorului: finetea observatiei, ironia (si autoironia) subtila, sobrietatea stilistica si, in multe pagini, o proza mai curand diaristica. De exemplu: “Ianuarie 2003. Sosit in Bucuresti dupa o absenta de trei ani… ”(Ro-taxi) sau: “Aprilie 2004. La Craiova stau cu amicul Gelu la o bere” (Cititor cu epoleti).
Proza aceasta are alte exigente decat proza de fictiune (acuitate, unitate psihologica, coerenta, abilitate analitica, autenticitate) si Ilustratele le respecta cu brio. Textele sunt inteligente, interesante in fidelitatea lor fata de maruntisuri si, nu rareori, savuroase.
Dar cartea debuteaza cu, s-ar putea spune, ilustrate din Romania, e drept, “vazuta cu ochi de turist”: texte concise de 1-2 pagini in care sunt narate – de la caz la caz, neutru, cu umor, sau usor sarcastic – mici patanii dintr-o Romanie cotidiana bine cunoscuta, cu soferi de taxi necinstiti, cu cozi infernale la serviciul de pasapoarte, cu sosele aglomerate pe care legea o fac masinile puternice, cu securisti infricosati dupa 1989 care apoi si-au reluat activitatea in noile structuri, cu servicii functionand prost, cu hoti tigani care sparg apartamente in timpul zilei etc. Ne intalnim cu oameni marunti si nemultumiti traind de azi pe mâine într-o societate pe alocuri kitsch, birocratica, sursa de ridicol sau de iritare. Comparatiile pe care le face cand si cand “turistul” intre Romania si lumea din care vine nu sunt in favoarea celei dintai.
Dar el evita si cliseul contrar, de a idealiza ori de a se face avocatul entuziast al vietii din occident, asa cum ar aparea aceasta vazuta din Romania: opulenta, eficienta si excitanta. Il regasim reintors pe continentul american, in sectiunea a doua, Subiecte. Si aici tonul de jurnal este prevalent, diaristul-prozator se lasa in voia amintirilor ori inregistreaza, cu aceeasi sobrietate si atentie pentru detalii, scene din viata cotidiana. Oamenii nu difera fundamental de cei evocati mai inainte. Au mai multi bani, consuma mai multe bunuri si servicii, desigur, dar insignifianta caracterelor, platitudinea e aceeasi. Problemele lor sunt epidermice si, in general, tradeaza efortul de pliere la o norma abstracta. Cate dusuri trebuie sa se faca zilnic, cat de mare sau de mic trebuie sa fie bacsisul la un restaurant din New York, daca preferinta pentru Coca-cola este sanatoasa. Apare si un “turist” din Romania, pitoresc in credinta lui naiva ca posedand o carte de credit “gold” are un statut social intimidant.
Surprinzatoare este sectiunea urmatoare Ghidul contractorului, unde autorul renunta la fidelitatea cam prea ascetica fata de realitate si scrie pagini de o expresivitate care ne aminteste unul dintre cele mai bune volume ale sale, La umbra unui enciclopedist. Tipologic, personajele sunt aceleasi din Subiecte. E vorba de profesionisti – ingineri din toate neamurile – care au statut de contractori, asadar de salariati temporari, angajati in proiecte precise si platiti pentru numarul de ore lucrate. Nici acum nu suntem implicati in mari probleme existentiale, dar micile ciocniri si dispute pentru fleacuri sugereaza adancimi si disparitati care, privite mai indeaproape, s-ar dovedi dramatice. Asa de exemplu, in Teatru, este relatata bufon o mica drama de comunicare: naratorul nu reuseste cu nici un chip sa explice unui coleg chinez ce insemna un spectacol de teatru. Si unul si altul sunt iritati de ciudatenia celuilalt si se subintelege ca “socul civilizatiilor” nu e doar un fapt care tine de marea istorie ori doar un concept complex din filozofia culturii.
O bijuterie desavarsita de umor, autoironie si observatie morala este Sa-ti spui ca asta-i cea mai curata moarte. Personajul narator trece prin toate spaimele in timpul unei calatorii agitate in avion si promite Celui de sus ca va redeveni credincios si frecventator saptamanal al bisericii daca-l ajuta sa scape nevatamat.
O situatie kafkiana, dar povestita cu un umor decapant, este relatata in Biletul si pasaportul, va rog unde calatorul se confrunta cu excesul de zel, incompetenta si aroganta ofiterilor vamali canadieni si americani, cu totul asemanatori, in paranteza fie spus, cu congenerii lor din Romania.
Venind dupa Ghidul contractorului, ultima sectiune, Nostalgii si arogante risca sa para mai putin interesanta. Cu toate acestea, texte precum Moaca de roman sau Cu Romania in cap au un umor, o consistenta si o atmosfera in buna traditie caragialesca.