Persecutiile lui Vasile

Vasile este o fire blanda. Eu sunt mai scandalagiu, dar nu ma lasa Mimi. De data asta insa, l-am gasit injurand romaneste. Eu ma obisnuisem sa injur in engleza, pentru ca in romaneste, pana treceam in revista toti sfintii si arborele genealogic al persoanei care ma preocupa, uitam de ce m-am suparat si mai pierdeam si-o groaza de timp. Asa, ii trageam un shit raspicat, iar persoana intelegea ca am niste probleme si ma lasa sa-mi vad de treburi. Cand am deschis usa, el inventariase deja sfintii pana la litera H si a trebuit sa-l intrerup, pentru ca ma plictiseam sa-i ascult pe toti.
– Eu am plecat din Romania ca sa nu mai fiu persecutat si sa traiesc intr-o tara libera, asa ca nu accept sa mai fiu persecutat si aici!
La orice ma asteptam, dar numai la Vasile persecutatul, nu. Problema merita sa fie dezbatuta si cel mai bine era sa mergem la La boite à lunch, sa stam pe terasa afara, pentru ca inauntru n-avem voie sa fumam si sa bem o cafea, fiindca nu au permis de alcool.
-Vasile, poti sa-mi spui ce vrei, dar ca te persecuta cineva in Canada, nu te cred! Cine sa te persecute aici?
– Negrii! Chiar acum m-am certat cu unu’ din cauza asta! M-am dus pana la magazinul Bucuresti sa fac niste cumparaturi si cand am vrut sa parchez masina, nu puteam sa intru, pentru ca doi negri isi gasisera sa se pupe chiar pe intrarea in parcare. La inceput n-am vrut sa-i deranjez, dar nu se mai opreau… Si mai era si urata ca dracu! Ce puteam sa fac? I-am claxonat sa se dea la o parte. Atat i-a trebuit. A venit la mine c-o falca-n cer si una-n pamant, sa-mi ceara socoteala ca el era pe trotuar si ca acolo este pentru pietoni si n-am voie sa-l claxonez. Mai omule, tu nu vezi ca aici e intrare in parcare? Nu-i pentru pupat, ca circula masini! Ia-ti printesa si du-o intr-un parc, sau reazem-o de zidul ala si mozoleste-o cat vrei, daca-ti place urata atat de mult. Dar lasa-ma pe mine sa intru, ca incurc circulatia pe Décarie din cauza voastra! Parca l-am fript. A-nceput sa tipe la mine si mi-a zis ceva de rasism si ca sunt alb.
– Si te-ai suparat din cauza asta?
– Nu de asta! M-am suparat pentru ca n-am voie sa ma supar! Daca i-asi fi zis negru, imi sarea toata lumea-n cap ca sunt rasist si-i persecut pe cetatenii de culoare. Dar el cum isi permite sa-mi zica alb si nu se supara nimeni? Asta nu-i rasism? Ca si albul tot culoare e!
– Nu cred eu ca, la nervi, n-ai scapat tu ceva care sa semene a rasism.
– Nu! Ca m-am ferit special sa-i zic negru, ca sa inteleaga ca nu sunt rasist! De-aia m-am hotarat sa infiintez o asociatie culturala care sa lupte impotriva persecutiilor la care sunt supusi albii de catre negri.
– Eu zic s-o lasi balta cu asociatiile astea. Am vrut noi sa facem si Asociatia Lumpenilor si n-a iesit nimic. Nu sunt romanii atat de entuziasti incat sa participe la manifestari culturale. N-ai vazut? De-abia se strang cativa cand se organizeaza cate una.
– Asta tot din cauza persecutiei la care ne supun negrii.
– N-are nici o legatura! E vina noastra, ca nu stim cum sa-i atragem. Trebuie sa gasim ceva nou. Niste activitati interesante, care sa se deosebeasca de cele care s-au organizat pana acum si care sa le trezeasca interesul. Eu n-am gasit nici un gen de manifestare care sa fie pe placul tuturor. Poate stii tu una!
– Parastasele! Este activitatea culturala cea mai apreciata de romani! Vin buluc! Nici nu stiu cum afla, ca nu se face reclama. O data am fost si eu la unu’ si n-am mai apucat nimic, ca m-am asezat ca fraierul la coada. Nici macar coliva! Organizam parastase si le zicem serbari lumpenesti… Numai ca n-avem unde, ca la Val-David se organizeaza doar serbari campenesti, iar centru cultural nu mai avem, ca ni l-au luat negrii haitieni.
– Cum sa ia haitienii centrul nostru cultural?
– Pai eu de ce-ti spun ca-i persecutie? Ni l-au luat si-si organizeaza ei manifestarile.
– Asta nu se poate! Toata lumea stie ca este centrul nostru. Fiecare emigrant, cand vine in Montréal, primeste de la guvern un pliant in care scrie clar: Centrul Cultural Romanesc.
– O fi, dar acum nici nu-i mai zice asa! Ii zice Centrul Cultural Popescu.
– Foarte bine, i-au dat numele preotului Popescu in semn de respect pentru faptul ca a ctitorit prima biserica romaneasca din Montréal si ca a muncit sa realizeze si sa lase mostenire comunitatii romanesti un centru cultural. Asa ca merita sa-i respectam numele. Ce ai tu cu el?
– N-am nimic, Dumnezeu sa-l ierte de pacate, daca a avut! Stiu ce a facut si nu ma suparam nici daca-l ingropau in biserica, asa, ca pe domnitorii care au ctitorit biserici. Puteau sa-l faca si sfant daca voiau. Chiar m-as bucura sa avem in calendar un sfant de-al nostru, din Montréal, la care sa ne inchinam: Sfantul Popescu. Dar sa ne inchinam noi la el, nu haitienii.
– Stai, Vasile! E ceva ce nu-nteleg. Haitienii n-au un centru cultural? De ce sa-l ia pe-al nostru?
– Au, cum are fiecare comunitate!
– Vasile, tin-te bine de scaun ca a sosit ora marilor idei! Stiu ce trebuie sa facem! Noi, lumpenii, o sa initiem o miscare noua, cum nu a mai trasnit nimanui prin cap si pe care o s-o numim Actiunea de Integrare Inter-rasiala. Si in cadrul acestei actiuni, ii invitam pe haitieni sa-si organizeze sarbatorile la Centrul Cultural Romanesc, iar noi ne organizam sarbatorile la Centrul Cultural Haitian. Au sa ramana toti cu gura cascata ca la o minune – caci asa ceva nu s-a mai vazut – si au sa ne urmeze exemplul! Pentru ca, in felul acesta, au sa dispara si problemele rasiale, iar in Montréal va domni pacea si armonia, si nu vei mai avea motive sa te certi cu negrii.
Am citit in ochii lui Vasile invidia. Gasea ca ideea cu integrarea inter-rasiala este atat de mareata, incat se mira ca nu i-a venit lui mai intai.