In munca de contractor, reputatia, buna sau rea, te urmareste ca o umbra. Moshe, un contractor care acum ne priveste din cer, o stia.
Mi-l amintesc refuzand sa-si puna semnatura pe un desen. Proiectantul venise insotit de seful lui si amandoi incercau sa-i forteze mana.
Moshe: Nu semnez, v-am spus!
Seful proiectant: Bine, dar ceva identic a mai fost semnat!
Moshe: Nu stiu, nu ma priveste, nu eu am semnat!
Seful proiectant: Livrarea avionului va fi intarziata!
Moshe: Schimbati asa cum v-am spus! Seful proiectant: Nu mai e timp! Moshe: Nu stiu, nu-i treaba mea!
Seful proiectant: Chiar nu merge? Nici macar numai de data asta?
Moshe: Nu semnez! Nu-mi ruinez eu reputatia pentru ca altii nu-si fac treaba cum trebuie!
***
La Savannah, am dat peste un raport tehnic semnat de Joseph. Facuta de oricare alt inginer din domeniu, analiza respectivei instalatii ar fi insumat 10, cel mult 20 de pagini. Joseph redactase un prim volum, cu descrierea metodei, de o suta de pagini si un al doilea, cu analiza propriu-zisa, de 400 de pagini. Am inganat, nostalgic: “Joseph, Joseph, vremea trece, dar tu ramai la fel”.
Raportul era trecut pe linia moarta, in sensul ca nimeni nu-l folosea la aprobarea instalatiilor similare celei analizate. L-am rasfoit, m-am amuzat, l-am pus deoparte si mi-am redactat propriul raport, de 10 pagini. Cand l-am terminat, m-am intors la raportul lui Joseph. Concluziile noastre erau, in mare masura, aceleasi.
Joseph si-a scris voluminosul raport in urma cu 2-3 ani, iar intre timp a parasit compania. M-am amuzat gandindu-ma la imprejurarile in care Joseph a parasit o alta companie, cea in care am lucrat impreuna, in urma cu mai multi ani. Era ceva legat de un raport a carui redactare nu se mai sfarsea. Tot asteptand sa-l vada terminat, polonezului care ne era sef i-au cedat nervii.
Daca toti ar lucra la fel de metodic ca Joseph, nu e sigur ca avioanele ar zbura mai bine, dar cu siguranta ar fi mult mai putine. Construirea lor ar deveni o afacere mult mai cheltuitoare. Probabil ca multi dintre noi ar calatori din Canada in Europa cu vaporul. Dar… e reconfortant sa dai peste cunoscuti care nu-si dezmint reputatia. Cu ei la post, lumea in care ne invartim pare mai stabila.
***
Reputatia poate sa se nasca fara stiinta beneficiarului ei. Am avut o dovada de curand, vorbind cu Jerry un coleg de echipa de la Savannah.
Jerry: Ai lucrat acolo cu unul, Ron Glenville?
Eu: Da. Mi-a fost, pentru o scurta perioada, sef.
Jerry: Am lucrat si eu cu el. Cam un an, in Kansas. Ron era un tip rotofei si cu obrajii rozalii, mereu proaspat ras, mereu parfumat. Purta camasi in culori pastelate si cravate cu imprimeuri comice. Imi amintesc de una cu o turma de purcelusi in cadere libera, de la gatul spre burta lui Ron, surprinsi in cele mai diverse pozitii. Pe birou, avea poze cu nevasta si cu cei patru ori cinci copii, niciunu trecut de scoala primara. Nevasta din poza era falcoasa si parea cazuta intr-un fel de transa mistica.
Aveam doua tinere femei in grup. Amandoua se invarteau in jurul lui Ron ca puii in jurul clostei si radeau cu pofta la toate glumele lui. Ron le calauzea primii pasi in profesie. Ele isi scurtau aproape zilnic programul, pentru motive mereu presante, cerandu-si voie la Ron. Ceilalti barbati din grup, exclusi din acest cerc al bucuriei si haituiti de termenele de predare a lucrarilor, aveau figuri de cumetri tristi.
Jerry: Stiu despre el lucruri pe care nu cred ca-i bine sa le spun.
Eu: Cum vrei… Dar eu nu…
Jerry: E ceva bizar…
Eu: Ce poate fi?
Jerry: La vreo luna dupa ce Ron a parasit compania, calculatorul lui i-a fost dat altuia, nou venit in echipa.
Eu: Ok. Si?
Jerry: Si… tipul asta a gasit poze de-ale lui Ron pe hard disk.
Eu: Poze?
Jerry: Cu el gol. Eu: Nu se poate! Numai el?
Jerry: Da. Gol si singur, facand chestii dezgustatoare. Le-au vazut toti!
Ron ma luase la ochi, pentru ca veneam tarziu la program. Nu parea ca voia sa scape de mine, ci doar ca-si propusese sa ma aduca pe calea cea buna, asa cum o vedea el. Cand apaream, la ora 8:30, vecinul de birou imi spunea ca Ron intrebase de trei ori de mine, incepand de la ora 7. Situatia n-a degenerat in confruntare deschisa, pentru ca, la un moment dat, am plecat de la acea companie. Cand i-am comunicat lui Ron intentia mea, cu o luna inaintea plecarii, a parut ca regreta. Povestea spusa aici nu-i o reglare de conturi. E doar un fapt divers, cu o morala: Nu-ti stoca toate prostiile pe calculatorul de la birou!
