Cu Tudor Octavian (n. 1939), cultivand in egala masura proza scurta si romanul in prima parte a carierei sale literare si alegand apoi definitiv proza scurta prin anii ‘90, ne aflam in prezenta unui scriitor a carui vocatie iesita din comun pentru concizie se exerseaza in flash-uri narative de circa 1-2 pagini. Volumele de povestiri publicate dupa ”convertirea” sa totala la virtutile prozei scurte (Tratat de injuraturi, Povestiri, Oameni normali, 248 de povestiri, Momente, schite, insemnari) impun imaginea unui scriitor cu un stil alert si colorat, observator de exceptie, lipsit de complexe in fata faptului anodin, aparent inutilizabil in literatura. Si, de asemenea, a unui scriitor care isi recunoaste, cu un fel de modestie, modelele ilustre: ”Nu ascund ca am invatat sa iubesc schita, momentul ironic si povestirea dulce-amara citindu-i cu iubire pe Caragiale si Cehov. E normal ca antologia (Povestiri, publicata la Curtea-Veche in 1999 – M.G.) sa se resimta de lectia lor”.
In cartea publicata de editura Liternet, Povestiri foarte scurte. Intamplari interesante din viata lui Vasile B. Caietul cu subiecte*, prozele scurte ale scriitorului manifesta convingator toate calitatile sale.
Cartea este alcatuita din trei cicluri. Primul, Povestiri foarte scurte, ar putea fi considerat un fel de introducere in universul epic al lui Tudor Octavian. Gasim aici texte spirituale, inteligente, tablete jurnalistice, mici portrete morale, reflectii ironice sau amare, pilde mai mult sau mai putin didactice, anecdote. Povestirile, cand e vorba cu adevarat de povestiri, sunt savuroase si usoare. Iata, de exemplu, Un om foarte bogat: intr-o librarie intra un ins plin de bani, care vrea sa-si umple biblioteca din vila lui cea noua cu carti. Vanzatoarea il intreaba ce-l intereseaza sa cumpere: ”Stiu si eu /…/ sa fie asa, cam vreo opt metri de cotoare, poate zece. Insa neaparat cotoare frumoase. Si mai mult verzulii. /…/ Asta e gustul nevesti-mi: peretii sunt ca oul de rata, lampile bat in gri-verde/…/ Ia cautati-mi niste carti mai vernil”.
In Franghia, anecdota se apropie de parabola. Un ”om necajit” incearca sa vanda la talcioc o franghie noua. Nimeni nu-l baga in seama pana cand, foarte tarziu, spre sfarsitul zilei, cineva i-o cumpara pe mai nimic. Si cumparatorul devine tinta invidiei celor din targ: ”Ce franghie frumoasa/…/ Ati vazut cum e impletita, ce migala, cata dragoste? Azi nu mai vezi lucruri facute cu dragoste!”
In Accident atipic, un ins, Manole Ceapa, se plange sistematic si fara niciun rezultat la autoritati ca, din pricina curbei prea stranse a soselei nationale in apropierea casei lui, se produc anual trei-patru accidente si masinile ii intra in sufragerie. Cand insa are loc un accident mai mare, ce antreneaza vreo zece masini, dar nu spre casa lui, ci spre a vecinului mult mai indepartat, omul se simte frustrat.
Ciclul al doilea, rezervat ”intamplarilor interesante” din viata lui Vasile B., este cel mai consistent. Vasile B. este un personaj generic, un fel de Mitica. Biografia lui este diferita de la o schita la alta, dar liantul tuturor povestirilor si insilor care se cheama Vasile B. este insignifianta. Vasile B. este omul anonim din statistici, care nu se detaseaza prin nimic din multimea celorlalti aidoma lui, destinul si personalitatea lui sunt de o mediocritate absoluta, dar pasnica. Omul nu e nici fericit, nici nefericit, problemele cu care se confrunta, fara sa fie totdeauna benigne, sunt reduse la scara sensibilitatii lui si, in general, el e insul cumsecade, purtator de bun simt intr-o lume si intr-o vreme care tocmai de bun simt duc lipsa.
De neinteles, stimulat de o biografie voluminoasa a lui Charles Darwin, Vasile B. hotaraste sa-si istoriseasca si el viata. Nu reuseste – desi isi scormoneste mintea in cautarea unor fapte memorabile, demne de povestit – sa scrie mai mult de o pagina. Dar ceea ce nu a reusit personajul Vasile B. a reusit creatorul si biograful lui imaginar. Printre intamplarile interesante din viata lui Vasile B., povestite de Tudor Octavian, se numara scene marunte de gelozie conjugala, agape cu prieteni si colegi de serviciu, aventuri inocente dintr-o calatorie la Paris, un aurolac flamand care-i smulge o gogoasa din mana, un necunoscut cu care imparte o camera de hotel intr-o delegatie si pe care, desi nu-i lipseste nimic, il banuieste ca i-a furat ceva, o petrecere din studentie care s-a terminat prost si multe altele de un calibru asemanator. O proza excelenta, cu un umor spumos in cateva zeci de randuri, este Conspiratia. La o onomastica a lui Vasile B., amicii lui, revoltati de situatia din Romania, pun la cale o revolutie. Dar dupa acordul de principiu, incep indoielile. Cand sa inceapa revolutia? Sambata nu se poate, ca e etapa la fotbal si nu iese nimeni in strada, duminica iar nu, fiindca sunt filme bune la televizor, luni toata lumea e obosita, marti incepe razboiul in Irak si-l da in direct… Daca nu se poate joi intre orele 16 si 18, mai bine la toamna, zice un Naita, om de afaceri, corespondent perfect al lui nenea Nita din Jertfe patriotice: «Se redreseaza dolarul, Dinamo cade in B, se racoreste, Andreea Marin intra in concediu. Parca se leaga, nu?» argumenteaza omul de afaceri.
Ultimul ciclu, Caietul cu subiecte, este un grupaj de note sumare, cuprinzand de la caz la caz observatii, portrete, reflectii, descrierea unor situatii mai mult sau mai putin hilare. Identitatea lui e aparte, am putea vorbi mai curand de o componenta moralista a prozei lui Tudor Octavian. Respectand proportiile, micile scenete si caractere schitate acum in cateva randuri ne trimit la Chamfort.
*Cartea lui T.O. poate fi citita pe site-ul:
editura.liternet.ro