La sfarsit de septembrie, aflat in sudul Germaniei, la Ulm, am fost nevoit sa fac un drum pana la Bucuresti. L-am facut cu o masina inchiriata, una de tipul cel mai ieftin gasit: un Fiat Punto, intamplator de culoare neagra. Am plecat din Ulm la ora 1:15 dupa-amiaza, am ajuns la Budapesta seara, la 9:45. Un total de 850 km in 8 ore si jumatate. Media orara rezultata – o suta de km – acopera si opririle la benzinarii, si trecerea prin vama, nedesfiintata inca, dintre Austria si Ungaria. Am dormit la marginea Budapestei, intr-un motel din reteaua ETAP, am plecat mai departe la 5:15 dimineata, am ajuns la Bucuresti seara, la 8:15. Un total de 800 km in 14 ore. Din nou, media orara – sub 60 km – acopera opririle obligatorii, de la benzinarii si de la Vama Nadlac. Am inlaturat ora pierduta datorita decalajului de fus orar dintre Budapesta si Bucuresti.
Diferenta semnificativa de viteza pe cele doua tronsoane de drum se explica, simplu, prin diferenta dintre soselele folosite: numai autostrazi, pentru primul tronson, aproape numai sosele cu dublu sens, pentru al doilea. Notele care urmeaza se refera, toate, la drumul prin tara.
***
Ies din vama dupa ora 8, ajung la Deva abia pe la ora 1. Putin dupa Deva, pe cand depasesc vitejeste tiruri pe un drum de munte, serpuitor, il ascult la radio pe acad. Eugen Simion, dand un interviu pe tema apropiatei integrari a Romaniei in Uniunea Europeana. Dumnealui isi sintetizeaza ideile intr-o formulare pe care o redau aici cu aproximatie: “Uniunea Europeana este o structura gandita de politicieni. Ca sa reziste, ea trebuie regandita de intelectuali, de aici decurgand un mai mare rol al intelectualilor, astazi.” Pentru mine, in situatia in care ma aflu, urgenta din perspectiva integrarii in UE o constituie dotarea Romaniei cu macar o autostrada care sa o strabata de la vest la est. Cu trecere prin Bucuresti, desigur. Revenit la drum de ses, ma apropii de un camion care imprastie in urma lui rumegus. Cat timp stau in spatele lui, asteptand un culoar de depasire, bucati de rumegus imi izbesc parbrizul masinii. Aproape de Sebes, depasesc un camion care lasa o dara de pietris in urma lui. Depasirea e cu noroc, pietricele izbesc numai tabla masinii.
Dupa Sibiu, la intrarea pe defileul Oltului, citesc un panou plantat pe marginea drumului: “Stop accidentelor! Viata are prioritate!” Ma intreb daca a evaluat cineva impactul acestei pancarte asupra frecventei accidentelor in defileu. Cativa kilometri mai tarziu, imi astept randul la depasirea unei carute cu fan. Situatia se repeta cu o caruta incarcata cu caramida. La Calimanesti, un caine in pozitia culcat, cu o laba intinsa pe asfalt, priveste cu blandete defilarea masinilor. Un alt caine trece alene strada. O banderola lata, intinsa peste strada – una de felul celor care, in alte parti, anunta festivaluri-, poarta doar reclama unui furnizor de “Balustrade inox”.
Inainte de Ramnicu Valcea, o cotesc spre Pitesti. Cam atunci ascult la radio un reportaj de la Covasna, pe tema pregatirilor pentru infruntarea iernii. Animatoarea isi ia la revedere de la reporter cu urarea: “Sa speram ca veti trece iarna cu bine!”. Ma gandesc la eventualitatea in care covasnenii n-ar trece iarna cu bine. Mi-i imaginez inghetati tun, pe cale de a fi scosi din casele lor de echipele de interventie. Unul drept, altul chircit, ca oamenii de la Pompei, ajunsi statui din lava vulcanica.
Pe la ora 7, intru pe autostrada Pitesti – Bucuresti. Unica autostrada a Romaniei, in acest moment, daca nu socotim si partea data in folosinta din proiectata autostrada Bucuresti-Constanta. Masinile sunt rare, lumina zilei e pe sfarsite. Ma pun pe banda a doua, aprind farurile si apas pedala de aceleratie la maximum. Viteza urca la 170 si se opreste acolo. Trec ca o naluca pe langa furgonete, Dacii vechi si noi, ba chiar si masini de import. Cand ajung din urma o masina care s-a imobilizat pe banda a doua, o semnalizez scurt, cu farurile, sa-mi faca loc. Ma uit in oglinda retrovizoare la ocupantii locurilor din fata ale masinilor depasite si ma simt privit si devenit subiect de comentarii: “Uite, ba, masina!”, “Cat baga asta, tata, ca eu am o suta treizeci!” Unii dintre depasiti cresc brusc viteza si ma urmaresc pret de cativa kilometri, apoi se lasa pagubasi.
Din cate imi amintesc, este pentru prima oara cand conduc in Romania o masina cu peste 130 km pe ora. Iar anteriorul meu record national – daca pot zice asa – de viteza, tot pe autostrada Bucuresti – Pitesti l-am stabilit, pe vremea comunismului, cu o Dacie 1310 pe-atunci noua. In anii din urma, pe parcursul vizitelor in tara, am strabatut soselele patriei numai la volanul Daciei maica-mii, masina trecuta prin multe, rezistenta la tavaleala ca un tractor, dar incapabila sa sparga limita de 120 km pe ora. Cand o masina de import, intamplator de culoare neagra, mi se infigea in spate cu farurile trecute pe faza lunga, ii faceam loc fara graba, soptind un unic comentariu: “Cretini!” Dar acum am invatat ceva. Cand conduci o masina noua din Germania pana la Vama Nadlac cu o viteza osciland intre 120 si 160 km pe ora, iar apoi strabati drumul de la Vama Nadlac la Pitesti cu o viteza osciland intre 100 km pe ora si viteza carutei cu fan, inger sa fii si nu vei putea, odata ajuns la unica autostrada romaneasca a zilei, sa nu calci la maximum pedala acceleratiei!
Pe cand filozofez astfel, ma simt semnalizat scurt din spate sa ma dau la o parte. Ma supun si asist neputincios la umilirea Fiatului meu negru de un Volkswagen, negru si el. Accept cu seninatate regula jocului. Imi spun doar: “Cat baga asta, tata, ca eu am o suta saptezeci!”
La radio, o prezentatoare de stiri vorbeste de un inalt functionar public (parca presedinte de Consiliu judetean) care a construit cu bani publici o casa pentru mama lui, descrisa astfel: “o batrana in varsta de peste saizeci de ani”. A devenit Romania o tara asemenea Etiopiei, cu varsta medie a populatiei situata undeva spre 20 de ani? Iar daca mama functionarului corupt ar fi “o batrana in varsta de numai cincizeci de ani”, dotarea ei cu o casa construita din bani publici ar fi o fapta mai lesne de tolerat?
A doua jumatate a autostrazii ma readuce in realitatea romaneasca obisnuita. Se circula numai pe-o banda, din cauza lucrarilor de reasfaltare. Ajung la Bucuresti pe intuneric, putin dupa ora 8.