In anii represiunii comuniste, purtatorii de sutana au indurat umilinte incredibile. Infometati, batuti si batjocoriti, si-au pastrat credinta in Dumnezeu, preferand martirajul. Au cautat sa aduca necesara speranta tuturor detinutilor de constiinta, transformand celulele ticsite in adevarate catedrale. Pe toata perioada acelor ani de cumplita teroare, inaltii ierarhi ce ocupau sfintele scaune nu au intervenit cu nimic sa le intinda o mana salvatoare. Alfred de Musset spunea candva ca marile dureri sunt mute. Un mare adevar, care s-a intalnit la scara larga in infernul concentrationar romanesc.
Unul dintre preotii care a trecut prin acel infern a fost Marin Tanase, nascut la 11 noiembrie 1893, in localitatea Tetoiu, din judetul Valcea. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Bucuresti, la 21 iunie 1916 s-a casatorit cu Victoria Diaconescu, din Locusteni, Valcea. Trei luni mai tarziu, la 16 septembrie 1916, a fost hirotonit preot, la parohia Valeni, Valcea. Pe timpul razboiului a fost preot confesor in diferite locuri unde se muta frontul. In toamna anului 1918 s-a intors la parohia Valeni, unde a luat masuri urgente de a infiinta o banca populara, necesara satenilor. A contribuit la darea in folosinta a unei biblioteci si a unui camin cultural.
Nemultumit de politica PNL, in aprilie 1933 s-a inscris in Miscarea Legionara, forta care promitea sa faca ordine in tara, dupa recesiunea economica mondiala. Dupa ce a organizat cuibul Valea Oltetului, in luna decembrie a aceluiasi an si-a dat demisia, urmand sa se ocupe numai de biserica, la care depunea eforturi mari pentru a finaliza reparatiile. In noaptea de 15/16 august 1952 a fost arestat de Securitatea din Craiova si anchetat pentru activitatea sa anterioara, atat ca liberal cat si ca legionar. Fara sa fie judecat, este trimis timp de cinci ani la inchisorile Pitesti si Vacaresti. Datorita regimului de exterminare, infometat si torturat, a murit la Vacaresti in dupa-amiaza zilei de 8 februarie 1954, aruncat intr-o groapa nestiuta pana astazi.
Un alt martir a fost Nicolae Adam, nascut la 23 februarie 1891, in comuna Letea Veche, din judetul Bacau. Dupa absolvirea Seminarului teologic din Iasi, la 5 noiembrie 1915 a fost numit preot in comuna Racatau, din judetul Bacau. Pentru faptul ca l-a angajat casier la biserica pe Gheorghe Mocanu, fost legionar, va avea de suferit tot restul vietii. Dupa o prima ancheta desfasurata la 18 martie 1954, fara dovezi incriminatoare clare, la 19 iulie 1958, preotul Adam a fost arestat si acuzat de apartenenta la miscarea legionara, ajutorarea unor militari germani, rataciti de front in anul 1945, si atitudine ostila fata de procesul de socializare a agriculturii.
Respingand prima acuzatie, cu dovezi clare, a recunoscut in schimb ca i-a ajutat pe cativa militari germani, ramasi in urma retragerii si ascunsi in padurea Hogesti, Bacau. Timp de trei zile le-a dat alimente si haine, instruindu-i cum sa ajunga in Germania, pe cai ocolitoare. In urma unui denunt, grupul de militari a fost prins la 6 iulie 1945. Procesul parintelui a avut loc la 24 septembrie 1958. Martorii adusi l-au scos de sub acuzatia de activitate legionara. Cu toate acestea prin Sentinta 491, Tribunalul Militar Iasi l-a condamnat la 10 ani de inchisoare corectionara si confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale. A fost transferat prin inchisorile Bacau si Jilava, gasindu-si sfarsitul la Galati. Batut si infometat, in dimineata zilei de 10 noiembrie 1959 a survenit decesul, dupa numai 16 luni de la arestare. A platit cu viata pentru fapte crestinesti, un paradox intalnit la multi clerici romani.
In infernul concentrationar si-a gasit sfarsitul profesorul teolog Ioan Sandu, nascut la 2 septembrie 1889, in localitatea Sambata de Sus, din judetul Fagaras. Dupa absolvirea Liceului Andrei Saguna din Brasov, s-a inscris la Institutul Teologic din Sibiu, dupa care a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti si Iasi. In timpul primei conflagratii mondiale, a fost mobilizat ca ofiter la coloanele trenurilor de lupta, care aprovizionau linia frontului. Dupa razboi, profesorul Sandu si-a desfasurat activitatea la noul liceu romanesc din Sibiu si la Academia Teologica din acelasi oras, unde a predat limba romana. Apreciat pentru realizarile sale, in octombrie 1922 a fost numit directorul Liceului Mihai Viteazu, din Alba Iulia. Zece ani mai tarziu s-a transferat la Sibiu, ca director la Scoala Normala de Baieti, unde va activa pana la 1 octombrie 1947. Concomitent era consilierul cultural al mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan. A fost apreciat pentru activitatea sa religioasa.
La 28 ianuarie 1941, profesorul Ioan Sandu a fost numit subsecretar de stat la Culte. In aceasta functie de demnitar in guvernul Antonescu a participat la 15 sedinte ale Consiliului de Ministri, in perioada 4 februarie 1941 si 21 ianuarie 1942. In interventiile sale a ridicat problema revigorarii religioase din Basrabia, Bucovina si Transnistria. La 1 februarie 1942 si-a dat demisia din functia ministeriala, dupa care activeaza ca profesor si director la scoala Normala din Sibiu, unde predase anterior.
Dupa instaurarea comunistilor la putere, profesorul Sandu a intrat in vizorul organelor represive. La 18 mai 1946 a fost arestat, acuzat ca a participat la sedintele Consiliului de Ministri, sustinand continuarea razboiului declansat inpotriva URSS. S-a considerat ca prin aceasta a dat dovada ca sprijina dictatura antonesciana, a aplicat metode hitleriste pentru fascizarea tarii. Eliberat datorita probelor care nu erau evidente, a fost din nou arestat la 28 august 1948, acuzat pentru crima contra pacii si considerat criminal de razboi. Fara sa fie judecat, este eliberat dupa 14 luni de anchete, desfasurate la penitenciarul Vacaresti.
Slabit, vlaguit si bolnav s-a retras in satul natal, Sambata de Sus, fiind urmarit in continuare de informatorii Securitatii. In noaptea de 5 spre 6 mai 1950, profesorul Sandu a fost din nou arestat si anchetat la Securitatea din Sibiu de catre temutul colonel Gheorghe Craciun. Fara sa fie judecat, a fost trimis pentru sapte ani la inchisoarea Sighet. In infernul acelei temnite, batut si infometat, a decedat la 8 mai 1955. In certificatul de deces a fost trecut un diagnostic intalnit la majoritatea celor care au murit in timpul torturii, miocardita reumatismala, insuficienta circulatorie, hiposistelie hepatica. Din documente rezulta ca se afla in continuare anchetat pentru completarea dosarului. Opera sa cuprinde mai multe volume de monografii si altele cu teme religioase.
Un alt intelectual de marca a fost Nicolae Aurelian Steinhardt, nascut la 29 iulie 1912, in localitatea Pantelimon de langa Bucuresti, intr-o familie de evrei. Tatal sau, inginerul-arhitect, Oscar Steinhardt era directorul unei fabrici de cherestea si mobila. Dorea ca fiul sau sa ajunga o mare personalitate a timpului. In bancile Liceului Spiru Haret din Bucuresti, tanarul Steinhardt a fost coleg cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Alexandru Paleologu si alti viitori intelectuali de exceptie. Desi era singurul elev din clasa de confesiune mozaica, a participat la toate orele de religie crestina, profesor fiind preotul Georgescu.
In anul 1929, Nicolae Steinhardt isi ia bacalaureatul si incepe sa frecventeze Cenaclul literar Sburatorul al lui Eugen Lovinescu, la care participau mari condeie ale timpului. Dupa absolvirea facultatilor de Drept si Litere, in anul 1936 a obtinut doctoratul in drept constitutional, publicand doua volume de profil. Devine colaborator la diferite reviste si face calatorii in Elvetia, Austria, Franta si Anglia, stapanind mai multe limbi de mare circulatie. Revine in tara in 1939 ca redactor la Revista Fundatiilor Regale.
Dupa instaurarea comunismului, a inceput sa fie supravegheat de organele represive. In 1958 a fost arestat, impreuna cu Constantin Noica, Vladimir Streinu si altii. In decembrie 1959, Securitatea l-a obligat sa fie martor denuntator la adresa prietenilor sai, considerati mistico-legionari. Refuzand sa depuna marturie impotriva lor, a primit o condamnare de 13 ani munca silnica, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, omisiune de denunt si multe altele. Inchis la Jilava, Nicolae Steinhardt s-a hotarat sa se boteze crestin. La 15 martie 1960, calugarul Mina Dobzeu, tot detinut politic, oficiaza acest eveniment, nas de botez fiind Emanuel Vidrascu, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu. Ca martori ai tainei au fost Alexandru Paleologu, monseniorul Ghika, impreuna cu alt prelat romano-catolic, doi preoti greco-catolici si unul protestant. Dupa ce a trecut prin torturile existente la Gherla si Aiud, infometat si tinut in frig, in august 1964 a fost eliberat, in urma gratierii generale.
Primul drum pe care l-a facut a fost la schitul Darvari, unde a primit taina botezului prin mirungere si sfanta impartasanie. Dupa moartea tatalui sau, survenita in 1967, Nicolae Steinhardt a inceput sa-si caute o manastire unde sa-si petreaca restul vietii. Este purtat pe drumuri, refuzat cu zambetul pe buze, pana la 16 august in 1960 cand a fost primit la manastirea Rohia. Staretul Serafim Man si-a dat toata silinta sa-i faca integrarea mai usoara. I-a spus sa puna in ordine bibilioteca cu peste 23.000 de volume, sa participe la toate muncile colectivului si la slujbele din biserica. Incet, incet, Nicolae Steinhardt se simte fericit in acel loc de liniste sufleteasca, spirituala si duhovniceasca. Bolile dobandite in infernul concentrationar il supara din ce in ce mai mult, se agraveaza. In final a fost internat la Spitalul Baia Mare, unde a murit la 30 martie 1989. Nu a mai apucat sa vada rasturnarea comunismului, facuta tot de comunisti, care ii vor proteja in continuare pe temnicerii inchisorilor politice. Pe langa lucrarile sale de rasunet, Jurnalul fericirii, Daruind, vei dobandi si Cel mutat anterior, zestrea sa cuprinde multe volume publicate postum: Ispita lecturii, Incertitudini literare, Monologul polifonic si altele. A tradus din si in engleza, franceza, italiana, greaca si spaniola.
Pe altarul credintei a murit si preotul Foca Popescu, nascut la 14 noiembrie 1905, in localitatea Targu Logresti, din judetul Gorj. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Ramnicu Valcea a fost hirotonit preot, la 15 aprilie 1929. In calitate de paroh al localitatii Musculesti-Frasin din judetul Gorj a reparat biserica, a organizat multe manifestari cu caracter religios. In 1939 a infiintat o cantina pentru copii saraci, pe care i-a pregatit pentru a deveni preoti. Dupa instaurarea regimului comunist a fost acuzat ca asculta posturi de radio imperialiste, ale caror stiri le difuzeaza printre sateni. Ii asigura ca se va declansa un nou razboi, in urma caruia armatele Occidentului ii vor obliga pe sovietici sa se retraga in tara lor. In acest sens, informatorul cu nume conspirativ Fulger, arata ca preotul isi manifesta indignarea fata de derbedeii comunisti, care fac mari abuzuri, la adapostul ocupatiei sovietice.
La 7 iulie 1959, parintele Foca Popescu a fost arestat pentru propaganda cu caracter contrarevolutionar. Fara sa fie judecat, prin ordinul MAI, numarul 10.052 a fost trimis in lagarul de exterminare de la Periprava, in Delta Dunarii, pentru sase ani. Aflat in brigada numarul19, a fost anchatat nopti in sir, dupa zile istovitoare la taiat de stuf. Datorita conditiilor cumplite de munca, afundat zilnic in apa pana la brau, preotul Foca Popescu a murit la 4 aprilie 1960. Medicul Traian Georgescu, alt detinut supravietuitor, a marturisit ca datorita foametei, mancau serpi de apa.
S-a intamplat in secolul 20.
