Cu o saptamana in urma, a aparut in cotidianul montrealez La Presse un articol pe tema politelor de asigurare de viata de tip universal, articol semnat de cunoscutul cronicar financiar Michel Girard.
Nu e nici prima si, probabil, nici ultima data cand pana acestui cronicar starneste polemici in randul cititorilor. Doar ca, de data asta, in stilu-i categoric si panicard, s-a exprimat de o maniera total gratuita, plecand de la un caz izolat.
Sa nu uitam insa ca pe cronicar il mana-n lupta vizibilitatea si, nu in ultimul rand, numarul de ziare vandute. Cat despre cele ce pune pe hartie, singurul control il are bunul simt al cititorilor.
Dar cum nu am intentia sa ma “duelez” cu o asemena “somitate financiara” pe o tema pe care am convingerea ca o critica fara sa o inteleaga, prefer sa va prezint pe scurt polita de viata de tip universal, asa cum se afla. Dupa nume, este o polita de asigurare de viata, adica un contract intre o companie de asigurari si o persoana, ce prevede plata unei sume dinainte stabilite, la decesul asiguratului.
Aceasta definitie se potriveste pentru tot ce inseamna asigurare de viata, fie ca o numim temporara, permanenta, cu sau fara valoare de rascumparare, platibila in x ani, sau alte derivate. Deci, in esenta, ramane un contract in care fiecare parte se obliga la ceva. Compania – sa plateasca capitalul asigurat, iar contractantul – sa plateasca primele lunare sau anuale dupa caz, pe durata contractului.
Primele (sumele de bani) pe care persoana ce contracteaza o asigurare le plateste reprezinta, de fapt, valoarea riscului pe care aceasta persoana il reprezinta, risc calculat si actualizat mereu de catre specialisti (actuari). Aceste prime de asigurare cuprind, in valoarea lor, costul pur al asigurarii, taxele guvernamentale si costurile administrative.
Daca intr-o polita de asigurare de viata de tip traditional asiguratul plateste prima si se asteapta la plata sumei asigurate atunci cand va trece in lumea cealalta, intr-o polita de asigurare de viata de tip universal, el are posibilitatea de a decide unde se vor investi banii lui, poate sa modifice valoarea primei pe care o plateste (intre minimul dat de costul politei si un maxim stabilit de cei de la ministerul finantelor) si, ce-i mai important, poate sa-si retraga pe timpul vietii, in parte sau in totalitate, sumele economisite, fara ca asigurarea sa se termine.
Pentru ca nu e nici momentul si nici locul sa intram in prea multe detalii, o sa iau un exemplu simplu, care o sa ne ajute sa intelegem care sunt diferentele intre polita clasica si polita universala.
Sa luam cazul unui barbat de 40 de ani, nefumator, ce subscrie la o asigurare de viata, cu un capital asigurat de 100.000$, asigurare permanenta (pana la 100 de ani), cu valoare de rascumparare (in cazul in care anuleaza asigurarea), incepand din al unsprezecelea an de asigurare. Prima lunara va fi in acest caz de 78,66$.
Pentru a avea o protectie identica – garantata, la fel, pana la 100 de ani – intr-o polita de viata universala, prima se va situa intre 57,34$ si 309,71$ lunar.
Cum spuneam mai sus, valoarea minima este calculata, egala si garantata pana la 100 de ani, pe cand valoarea maxima este stabilita de cei de la fisc. Asta pentru ca fiecare dolar depus peste prima minima intra intr-un cont de economii din cadrul politei, banii sunt investiti in functie de toleranta la risc a contractantului, iar dobanzile scapa de impozit.
Acest exemplu nu trebuie generalizat, deoarece produsele fianciare sunt la fel ca hapurile din faramacii. Toate sunt bune, dar depinde de bolnav.
Asa ca prima etapa inainte de a face o recomandare in tot ce inseamna produs financiar – fie asigurare, fie investitie – e o cat mai buna cunoastere a clientului. Pentru restul, consilierul dvs. va gasi cele mai bune solutii.
Va doresc o saptamana placuta.
