70 de ani de la declansarea celui de-al II-lea Raz

Pe 1 septembrie 1939, Germania nazista invada Polonia, declasand astfel cel de-al doilea Razboi Mondial. 20 de sefi de stat s-au dus in Polonia pentru a marca acest eveniment. Cancelarul german Angela Merkel a adus un omagiu emotionant victimelor razboiului.

“Acum 70 de ani a fost deschis, odata cu atacul german contra Poloniei, capitolul cel mai tragic al istoriei Europei. Razboiul a adus suferinta pentru numeroase popoare, ani intregi de privare de drepturi, umilinte si distrugere. Aduc un omagiu celor 60 de milioane de persoane care si-au pierdut viata in acest razboi declansat de Germania, precum si celor sase milioane de evrei morti in lagarele de concentrare germane”, a spus Angela Merkel.

Estimarile arata ca, in urma razboiului, au murit intre 5,6 si 5,8 milioane de polonezi, adica aproximativ 17% din populatia Poloniei din acele timpuri. Dintre acestia, trei milioane erau evrei.

Polonia considera ca atacarea ei nu ar fi fost posibila fara pactul Molotov-Ribbentrop. Semnat la 23 august 1939, pactul, care era in teorie unul de neagresiune intre URSS si Germania, prevedea in anexele sale secrete si o impartire a Poloniei intre cele doua tari. La o saptamana dupa semnarea pactului, pe 1 septembrie 1939, Germania nazista invada Polonia si, intr-o saptamana, ocupa jumatate de tara. La randul lor, incepand cu 17 septembrie, rusii vin si ocupa cealalta jumatate a Poloniei, respectiv partea de est.

Pozitia Rusiei
Rusia nu vrea sa recunoasca nici azi ca invadarea Poloniei a avut la origine pactul Molotov-Ribbentrop. Premierul rus Vladimir Putin a catalogat semnarea acordului ca fiind imorala, la fel ca toate celelalte acorduri semnate cu puterea nazista. El sustine ca la fel de vinovate pentru invadarea Poloniei sunt si Anglia si Franta, care, prin tratatul de la München (29 septembrie 1938), i-au permis lui Hitler anexarea Cehoslovaciei.

In Rusia, nu toata lumea e de acord cu Putin. Site-ul internet al Ministerului Apararii a gazduit, o buna bucata de timp, articolul unui istoric rus care sustinea, nici mai mult, nici mai putin, ca Polonia este vinovata pentru invazie. In opinia istoricului rus Sergei Kovalev, Polonia s-a incapatanat sa nu-si cedeze din teritoriu pentru a tempera apetitul pentru spatiu vital al nazistilor. Apetit care, in opinia istoricului rus, era bine intemeiat, iar pretentiile teritoriale germane erau mai mult decat rezonabile.

In urma controversei iscate in Polonia, ministerul rus al Apararii a retras de pe site articolul cu pricina. Dar istoricul rus Kovalev nu este singurul care crede ca bietii polonezi si-au cautat-o cu lumanarea.

Rusia a facut, de altfel, oficial, o comisie speciala care are ca scop reabilitarea lui Stalin. Comisia vrea ca Occidentul sa-l vada pe Stalin doar ca pe un adversar al lui Hitler.

Restul e tacere.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare