John, Bobby, Ted – iata numele “mici” a trei politicieni din aceeasi familie, nascuti sub stele deopotriva norocoase si ostile, care au marcat, fiecare in felul si la randul lui, viata politica americana din ultimii 50 de ani si care, in mod firesc, au indreptatit lumea sa vorbeasca despre o adevarata dinastie politica: dinastia Kennedy.
Rapus de un cancer la creier, la 77 de ani, ultimul reprezentant al acestei dinastii, Edward Moore Kennedy (Ted), a incheiat pe 25 august 2009 un capitol important din istoria contemporana a Americii, inceput in 20 ianuarie 1961, cand fratele sau, John Fitzgerald Kennedy (JFK) depunea juramant ca al 35-lea presedinte al Statelor Unite.
In cazul lui Edward Kennedy (Ted), proverbe precum “ziua buna se cunoaste de dimineata” nu s-au adeverit. Perioada glorioasa de senator – cand, la batranete, era supranumit “ultimul leu” – a ramas in constiinta generala ca un fel de reabilitare tarzie dupa accidentul de la Chappaquiddick, iar postul de senator – ocupat pana la sfarsitul vietii – a parut multora un fel de premiu de consolare pentru ca Ted a ratat, din cauza acelui accident, obiectivul suprem al carierei sale politice: presedintia Statelor Unite.
“Episodul Chappaquiddick” este cunoscut de toata lumea: in 1969, Ted se rastoarna cu masina intr-un rau, reuseste sa se salveze, dar partenera lui moare inecata. Ted fuge si anunta politia doar a doua zi. Scapa de condamnare, dar viitorul lui politic pare compromis. Insa ceea ce s-a intamplat atunci nu a fost prima umbra care a plutit asupra caracterului sau.
Unele se castiga, altele se mostenesc
Prin 1962, cand Ted Kennedy se pregatea sa ocupe locul lasat vacant in Senat de fratele sau John F. Kennedy, devenit presedintele tarii, cativa profesori de la Harvard College s-au opus numirii sale in Senat. Motivul? Ei isi amintisera ca, in urma cu 11 ani, mezinul familiei Kennedy, pe vremea aceea student cu rezultate academice mediocre, trisase: Ted “delegase” un prieten sa se prezinte in numele lui la un examen de limba spaniola, dar, din pacate pentru el, substituirea de persoana fusese descoperita si amandoi studentii au fost exmatriculati, cu drept de reinscriere doar daca vor demonstra ca au “o atitudine civica responsabila si constructiva”.
Ted s-a intors la Harvard dupa doi ani de armata, petrecuti – prin grija tatalui sau – la cartierul general al NATO de la Paris, evitandu-se astfel trimiterea lui in razboiul din Coreea. A absolvit colegiul fara niciun incident in 1956 si apoi a urmat, timp de trei ani, studii de drept la Virginia University.
In 1962, episodul acesta era inca proaspat in lumea politica americana si probabil ca Ted n-ar fi intrat in Senat daca fratele sau, presedintele, n-ar fi uzat de influenta si n-ar fi temperat zelul ziaristilor de la The Boston Globe. S-a adaugat o confesiune publica a impricinatului, care a diminuat impactul asupra publicului al acestei ispravi studentesti de la 19 ani.
Mai trebuie spus ca, in 1962, cand Ted Kennedy a obtinut pentru prima oara numirea in Senat, experienta lui in serviciile publice se reducea la un an ca stagiar la departamentul de justitie din districtul Suffolk.
Din acest motiv, adversarul lui politic din acea vreme, Edward Mc Cormack Jr., “mai liberal decat oponentul sau”, l-a atacat cu duritate in timpul confruntarii publice: postul de senator “se merita, nu se mosteneste”, a zis muscator McCormack. Si a adaugat, adresandu-se publicului: “Daca numele lui ar fi doar Edward Moore, cu calificarile sale – cu calificarile dumitale, Teddy! – daca el ar fi deci doar Edward Moore, candidatura sa ar fi o gluma”.
Ted Kennedy a fost atat de vizibil socat, incat reactia publicului a fost inversa decat cea la care se astepta Mc Cormack. S-a produs un val de simpatie, care l-a propulsat pe Ted mai intai la victoria asupra lui McCormack, in sanul Partidului Democrat, si apoi asupra candidatului republican.
Toate acestea nu erau totusi semne favorabile pentru o viitoare cariera senatoriala notabila. Dar Edward Kennedy a dezmintit prin angajamentele sale, prin intensitatea cu care a aparat cauzele al caror partizan era, debutul sau ezitant in politica americana. Desi initial pornise in viata ca un ”fils à papa”, el nu s-a multumit sa ramana mult timp in umbra fratilor sai ilustri.
Senatorul potrivit la locul potrivit
Timp de doi ani, noul senator a fost o figura relativ stearsa in Congres, distingandu-se mai ales prin amabilitatea sa cu colegii. Dar, dupa asasinarea fratelui sau, presedintele John F. Kennedy, glasul lui Edward M. Kennedy a inceput sa capete rezonante puternice.
Prima data cand s-a remarcat cu adevarat a fost in 1964, intr-o dezbatere legata de legea drepturilor civile, pe care JFK, in timpul mandatului sau intrerupt, nu avusese ragazul necesar sa o impuna. Nimeni altcineva nu se afla intr-o pozitie mai buna decat Edward Kennedy spre a fi convingator: “Fratele meu a fost primul presedinte al Statelor Unite care a afirmat in mod public ca segregatia (rasiala) este un lucru rau. Mintea si sufletul lui se afla in aceasta lege. Daca viata si moartea lui au un sens, sensul acesta este ca nu trebuie sa ne uram, ci sa ne iubim unul pe altul; ca trebuie sa ne folosim energia nu spre a crea conditii pentru opresiunea care conduce la violenta, ci conditii pentru libertatea care conduce la pace. In acest spirit sper ca Senatul va vota aceasta lege.”
Legea drepturilor civile, votata in acelasi an 1964, ramane una dintre primele, dar si dintre cele mai importante realizari ale senatorului Edward Kennedy, care, sprijinindu-l peste decenii pe Barack Obama in campania sa prezidentiala, a dat o proba de consecventa politica greu de anticipat in tineretea sa nepasatoare.
Dar, tot in 1964, la putin timp dupa acest discurs, Edward Kennedy a trecut pe langa moarte. La 19 iunie, calatorea de la Washington spre Massachussets intr-un avion particular, impreuna cu senatorul Birch Bayh din Indiana. Din cauza cetei dese, avionul s-a prabusit intr-o livada de meri, pilotul si un ajutor al lui Ted Kennedy au murit, iar el a fost grav ranit.
Robert Kennedy, singurul sau frate care mai era in viata, l-a vizitat intr-o zi la spital si i-a spus, cu o ironie neagra, de tip englezesc: “Presupun ca motivul pentru care mama si tata au avut atat de multi copii a fost ca macar unii sa supravietuiasca.”
In perioada de tratament si convalescenta traita la spital, Edward Kennedy a devenit constient de o alta problema cruciala din viata americanilor: accesul la serviciile de sanatate, care trebuie facilitat de o asigurare de sanatate. Asigurarea de sanatate a devenit pentru Ted, dupa cum el insusi afirma, cauza vietii sale. Dar el era implicat si in multre alte cauze: controlul armelor, libertatea avortului, cresterea ajutoarelor federale pentru saraci, lupta contra raspandirii armelor nucleare, marirea salariului minim, drepturile homosexualilor, integrarea imigrantilor. In 50 de ani de activitate senatoriala, numele lui a fost asociat, in calitate de coautor, la circa 2.500 de proiecte de legi, dintre care 300 au devenit legi. A avut bucuria tarzie ca, in persoana lui Barack Obama, pe care l-a sprijinit cu multa energie, sa gaseasca un presedinte dispus sa faca din asigurarea de sanatate una dintre marile prioritati ale mandatului sau.
Boala care avea sa-l rapuna a fost depistata in anul 2008. Era un cancer inoperabil. Decesul sau a survenit la doua saptamani dupa moartea uneia dintre surorile lui, Eunice Kennedy.
Istorie, legenda si bluestem
Edward Kennedy este al treilea frate Kennedy care intra in istorie. Zecile de mii de americani care l-au condus pe ultimul drum si marturiile de regret si respect pentru personalitatea disparutului, venite atat din partea prietenilor, cat si a adversarilor politici, spun mult despre amprenta puternica pe care au lasat-o in imaginarul colectiv destinele tragice ale membrilor familiei Kennedy. Cu atat mai mult cu cat, in cazul celor mai importanti dintre ei (fostul presedinte John F. Kennedy si foarte probabilul presedinte Robert Kennedy din anii ‘70, asasinati in mijlocul a mii de oameni si sub ochii altor sute de mii din fata televizoarelor), intrarea in istorie s-a confundat cu intrarea in legenda.
Astazi, la cateva decenii de la evenimentele din 1963 si 1968, ipotezele despre imprejurarile in care au avut loc aceste asasinate si despre autorii lor raman tot atat de imprecise si de fanteziste ca si cum ele ar fi avut loc in urma cu multe sute de ani, in vremurile tulburi si violente ale Evului Mediu.
Si nu e vorba doar de ei. Un adevarat blestem pare sa-i urmareasca si pe altii dintre membrii acestei familii, care, incepand cu bunicii fratilor Kennedy, au dat Statelor Unite un numar incredibil – raportat la o singura familie – de senatori, ministri, primari, ambasadori, locotenenenti-guvernatori, procurori etc.
Iata doar cateva exemple de vieti ale clanului Kennedy lovite de diferite nenorociri:
– 1941 – Rosemarie Kennedy (sora a fratilor Kennedy) sufera o lobotomie cu urmari dezastruoase. Va ramane in spital pana la moartea sa tarzie, in 2005;
– 1944 – Joseph Kennedy Jr., cel mai mare dintre fratii Kennedy, piere intr-o misiune de lupta voluntara deasupra Canalului Manecii, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial;
– 1948 – Kathleen Kennedy, marchiza de Hartington (alta sora a fratilor Kennedy), moare in accident de avion;
– 1973 – lui Edward Kennedy jr (fiul lui Ted) i se depisteaza un cancer si i se amputeaza piciorul drept;
– 1973 – Joseph Kennedy II (fiul lui Bobby) face un accident de masina care va lasa paralizata pe viata o pasagera;
– l984 – David Kennedy (al patrulea dintre copiii lui Ted) moare din cauza unei supradoze de droguri;
– 1997 – Michael Kennedy, fratele lui David Kennedy, moare in urma unui accident la ski;
– 1999 – John Kennedy Jr. (fiul lui JFK), sotia lui, Carolyn, si sora acesteia, Lauren, se prabusesc cu avionul lor in oceanul Atlantic si isi pierd viata.
